Stil: 4/5
Idei interesante: 5/5
Coerență: 5/5
O carte minunată despre plăcerile cititului de dragul stilului, nu al poveştii. Francine Prose oferă propuneri foarte utile, inspirate din propria experiență (de cititor, scriitor şi profesor de scriere creativă), despre cum să citeşti tihnit, cu atenție la cuvinte, propoziții, dialoguri, paragrafe, să ghiceşti indiciile şi alegerile lexicale pe care un scriitor le face pentru a crea atmosferă, pentru a contura personajele, pentru a ne da acel sentiment de coerență pe măsură ce descoperim textul. Francine Prose aduce o mulțime de argumente ca să-şi susțină ideea principală că un bun scriitor este şi un cititor riguros şi că avem multe de învățat de la marii scriitori, poate cu puțină părtinire pentru clasici, în special pentru preferatul ei, Cehov.
"I'VE heard the way a writer reads described as "reading carnivorously". What I've always assumed that this means is not, as the expression might seem to imply, reading for what can be ingested, stolen, or borrowed, but rather for what can be admired, absorbed, and learned. It involves reading for sheer pleasure but also with an eye and a memory for which author happens to do which thing particularly well. Let's say you are facing the challenges of populating a room with a large cast of characters all talking at once. Having read the ballroom scene in Anna Karenina, or the wild party that winds through so many pages of William Gaddi's The Recognitions, you have sources to which you can go not just for inspiration but for technical assistance."
Pe lângă faptul că mi-a adus o oarecare confirmare a deciziei mele ca în 2019 să recitesc pe îndelete unele cărți care mi-au plăcut mult şi care excelează în atenția la detalii pe care au aplicat-o autorii lor (deşi am şi eu, ca toată lumea, un challenge de rezolvat pe goodreads :) ), Francine Prose m-a făcut să înțeleg de ce nu-mi plac anumiți scriitori la modă şi să reuşesc să explic şi altora de ce cărțile acestora sunt proaste.
Ca să exemplific rapid cu preferatul meu în materie de critică, celebrul Coelho, mă voi opri asupra pasajului din "Zahir" unde face referire la mitul labirintului pe care apoi îl explică (nici măcar în vreo notă de subsol, ci direct în textul principal). Francine Prose arată cum un scriitor bun îşi purifică textul şi lasă doar lucrurile esențiale, indispensabile pe care un cititor le-ar putea găsi numai în cartea aceea. Textul este astfel epurat de gesturi şi idei comune, normale, pe care un cititor le subînțelege oricum şi care nu aduc nici un plus de valoare, informație, emoție, expresivitate scriiturii.
"Writers cover pages with familiar reactions (her heart pounded, he wrung hus hands) to familiar situations. But unless what the character does is unexpected or unusual, or truly important to the narrative, the reader will assume that respinse without having to be told. On hearing that his business partner has just committed a murder, a man might be quite upset, and we can intuit that without needing to hear about the speed of his heartbeat or the dampness of his palms. On the other hand, if he's glad that his partner has been caught, or if he himself is the murderer, and he smiles... well, that's a different story."
Mi-a plăcut la Francine Prose lipsa aroganței de a lăsa să se înțeleagă că ea deține o rețetă imbatabilă pentru un scris de calitate. De multe ori chiar se auto-ironizează şi povesteşte cum reguli de scris pe care ea ar fi pariat ca fiind absolut necesare sunt contrazise de un text foarte bun care le încalcă într-un mod irezistibil.
"Among the questions that writers need to ask themselves in the process of revision -Is this the best word I can find? Is my meanung clear? Can a word or phrase be cut from this without sacrificing anything essential? -perhaps the most important question is: Is this grammatical? What's strange is how many beginning writers seem to think that grammar is irrelevant, or that they are somehow above or beyond this subject more fit for a schoolchild than the future author of great literature. Or possibly they worry that they will be distracted from their focus on art if they permit themselves to be sidetracked by the dull requirements of English usage. But the truth is that grammar is always interesting, always useful. Mastering the logic of grammar contributes, in a mysterious way that again evokes some process of osmosis, to the logic of thought." ... şi apoi apare Phillip Roth...
La final, Francine Prose propune şi o listă interesantă (deşi cu unele alegeri cam didactice) pentru a exersa acest stil de citit aplicat. Dar propunerile sunt foarte utile pentru că ne oferă siguranța că un astfel de exercițiu nu e irosit pe o carte insuficient gândită de autorul ei. O listă de cărți care merită savurate, recitite, disecate, admirate.
"Some writers simply cannot be understood without close reading, not only those like Faulkner, who requires that we parse those wonderfully convoluted sentences, or like Joyce, whom Picasso called "the incomprehensible that everyone can understand," or like Thomas Pynchon, who requires us to put up with long stretches of narrative in which we may have absolutely no idea what is going on, even of the plainest narrative level. I'm talking about more deceptively straightforward stylists who also happen to be masters of subtext, of that place between the lines where so much of the action occurs."
