duminică, 2 octombrie 2022

Shaun Tan -"Cicada"

 

Lucrurile obisnuite de la Shaun Tan: ruptura, instrainare, eliberare. Cu o grafica exceptionala, desigur

miercuri, 31 august 2022

"One Hundred Poets, One Poem Each" -Fujiwara no Teika

 

"One Hundred Poets, One Poem Each (Hyakunin isshu) is a private compilation of poems dating to around 1230-40 and assembled by the renowned poet and scholar Fujiwara no Teika (1162-1241). The best-loved and most widely read of all Japanese poetry collections, it was also the first work of Japanese literature to be translated into English -by Frederick Victor Dickins (1838-1915) -in 1866. There are three main reasons for its popularity. Firstly, its compiler, Teika, a scholar, theoretician and philologist, was the most admired poet of his time. Secondly, as a collection of one hundred of the best poems by one hundred representative poets, it provides a convenient introduction to the finest Japanese poetry from the late seventh to the early thirteenth centuries. Finally, it has endured thanks in part to the countless paintings, illustrated editions, commentaries and even a card game that have been inspired by it."

"All of the poems [...] are waka, the most ancient and prestigious of the traditional poetry genres. Waka serves as a general term for classical Japanese poetry in all its forms -except renga (linked verse) and haiku- as opposed to foreign verse, especially Chinese poetry. However, in the more usual, restricted sense, waka designates Japanese poetic forms pre-dating renga and haiku, namely choka, sedoka and especially the thirty-one-syllable tanka. Since the Meiji period (1868-1912), the ancient term tanka has been revived and the form updated, replacing waka as the preferred term for poems in the classical thirty-one-syllable form. The poems are arranged in five lines in an alternating pattern of 5-7-5-7-7 syllables. In this volume, the majority of the translations are laid out over five lines."

Oshikochi no Mitsune 

To pluck a stem 
I shall have to guess, 
for I cannot tell apart 
white chrysanthemus 
from the first frost. 

Fujiwara no Sadayori 

As the dawn mist 
thins in patches 
on the Uji River, 
in the shallows appear 
glistening stakes of fishing nets. 

Inpumon-in no Taifu 

How I would like to show you – 
the fishermen’s sleeves of Ojima 
are drenched, but even so 
have not lost their colour, 
as mine have, bathed in endless tears. 

Fujiwara no Kintsune 

As if lured by the storm 
the blossoms are strewn about, 
white upon the garden floor, 
yet all this whiteness is not snow – 
it is me who withers and grows old

miercuri, 17 august 2022

Cormac McCarthy -"Blood Meridian"

 

O carte lirică. Limbajul e foarte intens și, cumva, elementul structurant; e ca muzica aceea din filme care te pregătește cum să primești o anumită scenă, care potențează suspansul sau susține umorul scenelor comice etc. Cormac McCarthy creează o carte în care te cufunzi complet, chiar și auditiv, datorită limbajului. E genul acela de text hipnotic care te înghite cu totul. Chestie care e cu atât mai dificil de realizat cu cât nu ai un personaj cu care să te identifici, pe care să-l placi, de care să te agăți, care să aibă oarecum rol de ghid în interiorul cărții (poate the Kid, dar și pe el îl pierzi de multe ori).
Totuși, ești prins acolo, fără personaje proeminente, fără poveste. Iar contrastul dintre frumusețea limbajului și violența extremă a conținutului este absolut uimitor și captivant. 

"Glanton sat his horse and looked long out upon this scene. Sparse on the mesa the dry weeds lashed in the wind like the earth’s long echo of lance and spear in the old encounters forever unrecorded. All the sky seemed troubled and night came quickly over the evening land and small Gillis birds flew crying softly after the fled sun. He chucked up the horse. He passed ans so passed all into the problematical destruction of darkness."

miercuri, 3 august 2022

Mircea Nedelciu -"Tratament fabulatoriu"

 

"O societate de cateva zeci de membri, inchisa din punct de vedere economic, cu principii de functionare ce pareau a fi viabile, dar cu o gresita priza la timp, cu imposibilitatea de a atinge prezentul, iata ce credeam ca exista la numai cativa kilometri de locul meu nou de munca. Numai ca, in timp ce mancam, o neplacuta senzatie de aer inghitit din cauza gustului de friptura condimentata pe care il avea isi facea loc. Inconsistenta acelui ospat foarte bun la gust, foamnea care imi chinuia mai departe stomacul, ameteala pe care credeam ca mi-o producea tuica lor cu gust de fructe uscate pareau inrudite de aproape cu inconsistenta imaginii despre lume in absenta cuvintelor, cu starea nefireasca in care ma aflam de fiecare data cand nimeream la conac." 

"Si uriasa cantitate de fantezie, isi zice, pe care o consuma cu totii pentru a-si da impresia ca nu le e frica de nimic, nici din afara, nici dinlauntrul lor. Jocurile de canasta, inghititura de coniac bul la ore fixe ale singuratatii de dupa-amiaza, hainele de buna calitate imbracate la petreceri, halatele moi, dupa baie, pipele de import, mustata canita, jocul de bridge, pockerul pe sume mari si pe intalniri tensionate, vocea ingrosata in luarile de cuvant in cadrul official, sportul de duminica, excursia, crosetatul, omoratul timpului e forma cea mai disperata a incercarii de a indeparta spaimele marunte si sacaitoare. Dar pe mine de ce nu ma cred cand incerc sa le spun ca marea veselie ce-i cuprinde adesea, la cererea lor, fireste, nu e decat rezultatul acestei spaime provocate de un fenomen meteo cu nume necunoscut, fenomenul Luca ar trebui sa i se spuna? Ei il simt in aer si, in loc sa-l analizeze serios si sa ia apoi masuri de aparare, isi cumpara bautura, mancare din belsug, pun muzica, isi dau intalniri, danseaza, flirteaza, joaca tot felul de nazbatii infantile, se relaxeaza, chipurile, neacceptand ca sunt de fapt victime ale unei subtile infiltrari de lasitate in sufletul lor si ca, dupa aceea, urmarile catastrofale devin imposibil de inlaturat. De aici pana la crima cea mai abjecta nu mai e decat un pas [...]"

marți, 19 iulie 2022

Paul Auster -"Palatul lunii"

 

"Ma luptam sa-mi controlez furia, dar imi amintesc cel putin un episod in care am marait atat de fioros catre un baietel, incat a izbucnit in plans. In general insa am reusit sa privesc aceste umilinte ca pe o parte fireasca a vietii pe care o duceam. In clipele de exaltare, le interpretam ca pe niste trepte ale initierii spirituale, ca pe niste obstacole care-mi fusesera aruncate in cale pentru a-mi testa credinta in mine insumi. Daca reuseam sa le infrang, aveam sa ating un prag superior al constiintei de sine. In clipele mai putin optimiste, ma priveam dintr-o perspectiva politica, sperand sa-mi justific conditia ca fiind o sfidare adusa stilului de viata american. Eram un instrument de sabotaj, imi spuneam, o piesa stricata a masinariei nationale, un inadaptat a carui misiune era sa incurce treburile statului. Nimeni nu se putea uita la mine fara sa simta rusine, mila sau furie. Eram dovada vie ca sistemul esuase, ca superiorul taram binecuvantat al imbuibarii se ducea de rapa." 

"Vietile noastre sunt hotarate de contingente de tot felul [...] In fiecare zi ne lovim de tot felul de socuri si accidente, incercand sa ne pastram echilibrul. Acum doi ani, din motive atat personale, cat si filozofice, am decis sa renunt la lupta. Nu fiindca as fi vrut sa ma omor -sa nu credeti asta, ci gandindu-ma ca, odata ce ma voi lasa in seama haosului acestei lumi, ea imi va revela, poate o armonie secreta, o forma sau un tipar care ma va ajuta sa ma patrund pe mine insumi. Important era sa iau lucrurile ca atare, sa ma las purtat de curgerea eterna a lumii. Nu spun ca am reusit sa fac asta. De fapt, am esuat lamentabil. Dar esecul nu anuleaza indrazneala incercarii. Desi am fost la un pas de moarte, cred ca astfel am devenit o fiinta mai buna."

"In noaptea dinaintea plecarii, Byrne si cu mine am stat treji, tot vorbind. Mi-a aratat echipamentul de explorator si tin minte ca eram atat de entuziasmat, incat totul imi parea sa rezoneze intr-un fel nou, nemaiintalnit. Byrne mi-a spus ca nu-ti poti afla cu precizie pozitia pe pamant fara sa ai ca reper un punct de pe cer. Ceva in legatura cu triangulatia, cu tehnica de masurare, nu mai tin minte detaliile. Esentialul insa nu mi-a mai iesit niciodata din minte. Un om nu-si poate afla locul pe pamant daca nu stie unde e luna sau o stea anume. Astronomia are intaietate. Hartile de teren ii urmeaza. Exact opusul a cum te-ai astepta. Daca te gandesti suficient la asta, iti intoarce creierii pe dos. Aici nu exista decat in raport cu acolo, nu invers. Exista asta doar pentru ca exista aia. Daca nu privesti sus, nu vei sti niciodata ce e jos. [...] Ne descoperim doar privind la ceea ce nu suntem. Nu-ti poti infinge picioarele in pamant pana cand nu ai atins cerul."

luni, 21 martie 2022

Shannon McKenna Schmidt, Joni Rendon -"Romantism, pasiune, scandal"

 

Daca nu ar fi fost recomandarea bibliotecarei de la mine din cartier, nu as fi pus niciodata mana pe aceasta carte cu miros puternic de "cheap". Mare greseala. Nu stiu cine a venit cu ideea acestei coperti neinspirate, dar continutul cartii este de foarte buna calitate, cu multe lucruri atent studiate, inedite, cu acel echilibru fragil si greu de obtinut intre barfa si suturi intelectuale spre profunzimi literare. In ciuda aparentelor, este o lectura nu doar agreabila, dar si instructiva si inspirationala.