miercuri, 31 august 2022

"One Hundred Poets, One Poem Each" -Fujiwara no Teika

 

"One Hundred Poets, One Poem Each (Hyakunin isshu) is a private compilation of poems dating to around 1230-40 and assembled by the renowned poet and scholar Fujiwara no Teika (1162-1241). The best-loved and most widely read of all Japanese poetry collections, it was also the first work of Japanese literature to be translated into English -by Frederick Victor Dickins (1838-1915) -in 1866. There are three main reasons for its popularity. Firstly, its compiler, Teika, a scholar, theoretician and philologist, was the most admired poet of his time. Secondly, as a collection of one hundred of the best poems by one hundred representative poets, it provides a convenient introduction to the finest Japanese poetry from the late seventh to the early thirteenth centuries. Finally, it has endured thanks in part to the countless paintings, illustrated editions, commentaries and even a card game that have been inspired by it."

"All of the poems [...] are waka, the most ancient and prestigious of the traditional poetry genres. Waka serves as a general term for classical Japanese poetry in all its forms -except renga (linked verse) and haiku- as opposed to foreign verse, especially Chinese poetry. However, in the more usual, restricted sense, waka designates Japanese poetic forms pre-dating renga and haiku, namely choka, sedoka and especially the thirty-one-syllable tanka. Since the Meiji period (1868-1912), the ancient term tanka has been revived and the form updated, replacing waka as the preferred term for poems in the classical thirty-one-syllable form. The poems are arranged in five lines in an alternating pattern of 5-7-5-7-7 syllables. In this volume, the majority of the translations are laid out over five lines."

Oshikochi no Mitsune 

To pluck a stem 
I shall have to guess, 
for I cannot tell apart 
white chrysanthemus 
from the first frost. 

Fujiwara no Sadayori 

As the dawn mist 
thins in patches 
on the Uji River, 
in the shallows appear 
glistening stakes of fishing nets. 

Inpumon-in no Taifu 

How I would like to show you – 
the fishermen’s sleeves of Ojima 
are drenched, but even so 
have not lost their colour, 
as mine have, bathed in endless tears. 

Fujiwara no Kintsune 

As if lured by the storm 
the blossoms are strewn about, 
white upon the garden floor, 
yet all this whiteness is not snow – 
it is me who withers and grows old

miercuri, 17 august 2022

Cormac McCarthy -"Blood Meridian"

 

"Glanton sat his horse and looked long out upon this scene. Sparse on the mesa the dry weeds lashed in the wind like the earth’s long echo of lance and spear in the old encounters forever unrecorded. All the sky seemed troubled and night came quickly over the evening land and small Gillis birds flew crying softly after the fled sun. He chucked up the horse. He passed ans so passed all into the problematical destruction of darkness."

miercuri, 3 august 2022

Mircea Nedelciu -"Tratament fabulatoriu"

 

"O societate de cateva zeci de membri, inchisa din punct de vedere economic, cu principii de functionare ce pareau a fi viabile, dar cu o gresita priza la timp, cu imposibilitatea de a atinge prezentul, iata ce credeam ca exista la numai cativa kilometri de locul meu nou de munca. Numai ca, in timp ce mancam, o neplacuta senzatie de aer inghitit din cauza gustului de friptura condimentata pe care il avea isi facea loc. Inconsistenta acelui ospat foarte bun la gust, foamnea care imi chinuia mai departe stomacul, ameteala pe care credeam ca mi-o producea tuica lor cu gust de fructe uscate pareau inrudite de aproape cu inconsistenta imaginii despre lume in absenta cuvintelor, cu starea nefireasca in care ma aflam de fiecare data cand nimeream la conac." 

"Si uriasa cantitate de fantezie, isi zice, pe care o consuma cu totii pentru a-si da impresia ca nu le e frica de nimic, nici din afara, nici dinlauntrul lor. Jocurile de canasta, inghititura de coniac bul la ore fixe ale singuratatii de dupa-amiaza, hainele de buna calitate imbracate la petreceri, halatele moi, dupa baie, pipele de import, mustata canita, jocul de bridge, pockerul pe sume mari si pe intalniri tensionate, vocea ingrosata in luarile de cuvant in cadrul official, sportul de duminica, excursia, crosetatul, omoratul timpului e forma cea mai disperata a incercarii de a indeparta spaimele marunte si sacaitoare. Dar pe mine de ce nu ma cred cand incerc sa le spun ca marea veselie ce-i cuprinde adesea, la cererea lor, fireste, nu e decat rezultatul acestei spaime provocate de un fenomen meteo cu nume necunoscut, fenomenul Luca ar trebui sa i se spuna? Ei il simt in aer si, in loc sa-l analizeze serios si sa ia apoi masuri de aparare, isi cumpara bautura, mancare din belsug, pun muzica, isi dau intalniri, danseaza, flirteaza, joaca tot felul de nazbatii infantile, se relaxeaza, chipurile, neacceptand ca sunt de fapt victime ale unei subtile infiltrari de lasitate in sufletul lor si ca, dupa aceea, urmarile catastrofale devin imposibil de inlaturat. De aici pana la crima cea mai abjecta nu mai e decat un pas [...]"

marți, 19 iulie 2022

Paul Auster -"Palatul lunii"

 

"Ma luptam sa-mi controlez furia, dar imi amintesc cel putin un episod in care am marait atat de fioros catre un baietel, incat a izbucnit in plans. In general insa am reusit sa privesc aceste umilinte ca pe o parte fireasca a vietii pe care o duceam. In clipele de exaltare, le interpretam ca pe niste trepte ale initierii spirituale, ca pe niste obstacole care-mi fusesera aruncate in cale pentru a-mi testa credinta in mine insumi. Daca reuseam sa le infrang, aveam sa ating un prag superior al constiintei de sine. In clipele mai putin optimiste, ma priveam dintr-o perspectiva politica, sperand sa-mi justific conditia ca fiind o sfidare adusa stilului de viata american. Eram un instrument de sabotaj, imi spuneam, o piesa stricata a masinariei nationale, un inadaptat a carui misiune era sa incurce treburile statului. Nimeni nu se putea uita la mine fara sa simta rusine, mila sau furie. Eram dovada vie ca sistemul esuase, ca superiorul taram binecuvantat al imbuibarii se ducea de rapa." 

"Vietile noastre sunt hotarate de contingente de tot felul [...] In fiecare zi ne lovim de tot felul de socuri si accidente, incercand sa ne pastram echilibrul. Acum doi ani, din motive atat personale, cat si filozofice, am decis sa renunt la lupta. Nu fiindca as fi vrut sa ma omor -sa nu credeti asta, ci gandindu-ma ca, odata ce ma voi lasa in seama haosului acestei lumi, ea imi va revela, poate o armonie secreta, o forma sau un tipar care ma va ajuta sa ma patrund pe mine insumi. Important era sa iau lucrurile ca atare, sa ma las purtat de curgerea eterna a lumii. Nu spun ca am reusit sa fac asta. De fapt, am esuat lamentabil. Dar esecul nu anuleaza indrazneala incercarii. Desi am fost la un pas de moarte, cred ca astfel am devenit o fiinta mai buna."

"In noaptea dinaintea plecarii, Byrne si cu mine am stat treji, tot vorbind. Mi-a aratat echipamentul de explorator si tin minte ca eram atat de entuziasmat, incat totul imi parea sa rezoneze intr-un fel nou, nemaiintalnit. Byrne mi-a spus ca nu-ti poti afla cu precizie pozitia pe pamant fara sa ai ca reper un punct de pe cer. Ceva in legatura cu triangulatia, cu tehnica de masurare, nu mai tin minte detaliile. Esentialul insa nu mi-a mai iesit niciodata din minte. Un om nu-si poate afla locul pe pamant daca nu stie unde e luna sau o stea anume. Astronomia are intaietate. Hartile de teren ii urmeaza. Exact opusul a cum te-ai astepta. Daca te gandesti suficient la asta, iti intoarce creierii pe dos. Aici nu exista decat in raport cu acolo, nu invers. Exista asta doar pentru ca exista aia. Daca nu privesti sus, nu vei sti niciodata ce e jos. [...] Ne descoperim doar privind la ceea ce nu suntem. Nu-ti poti infinge picioarele in pamant pana cand nu ai atins cerul."

sâmbătă, 5 martie 2022

Michael G. Thompson, Lawrence J. Cohen, Catherine O'Neill Grace -"Mamã, sunt tachinat!"

 

"Atunci cand lucrati la abilitatile sociale cu un copil este important sa tineti minte ca abilitatile sociale-cheie din copilarie nu sunt exact la fel ca ale adultilor. De exemplu, copiii rareori fac cunostinta unul cu celalalt. Ei incep direct sa se joace. Poate ca intreaba numele celuilalt copil, dar nu se gandesc sa ofere si numele lor. [...] Manierele pot fi importante, dar abilitatile sociale [...] sunt mai cruciale pentru acceptarea sociala. Uneori parintii cu bune intentii le spun copiilor lor sa se duca la alti copii si sa ii intrebe “Pot sa ma joc si eu?” Dar eu le spun intotdeauna copiilor sa nu spuna vreodata asta, pentru ca este ca o invitatie gravata pentru ca un alt copil sa spuna nu. Refuzul nu vine din dusmanie sau rautate, ci din lipsa unor abilitati sociale personale. In schimb, sugerati copiilor sa mearga sa stea in apropiere, sa faca contributii relevante la conversatie, sa acorde atentie pozitiva si apo isa isi ofere ajutorul."

"Unul dintre lucrurile care imi plac cel maim ult la munca de psiholog pentru copii este ca dezvoltarea e de obicei de partea mea, dar mi se ofera toata lauda atunci cand comportamentul copilului se imbunatateste. Ceea ce vreau sa spun este ca cei mai agresivi prescolari se dezvolta in elevi mai putin agresivi, pe masur ace invata abilitati verbale si abilitati nonverbale sociale, dezvolta o toleranta crescuta la frustrare si reusesc sa isi gestioneze impulsurile mai bine. Daca au fost la terapie, pare ca terapia a reusit, dar de obicei este dezvoltarea copilului cea care face aproape toata munca."

luni, 28 februarie 2022

Oliver Sacks -"Omul care îsi confunda sotia cu o pãlãrie"

 

"Îți venea să spui despre el, în mod instinctiv, că e un rănit spiritual -un „suflet pierdut”: era oare posibil să fi fost „de-spiritualizat” de o boală? „Credeți că are un suflet?” le-am întrebat odată pe asistente. Deși erau jignite de întrebarea mea, își dădeau seama de ce o pusesem. „Urmăriți-l când e la biserică”, mi-au zis, „și judecați singur.” 
Așa am făcut, și am fost mișcat, adânc mișcat și impresionat, deoarece am văzut aici o intensitate și o stăruință în atenție și concentrare pe care n-o observasem niciodată la el și de care nu l-aș fi crezut în stare. L-am urmărit îngenunchind și luând împărtășania și nu m-am îndoit de deplinătatea comuniunii sale, de integrarea perfectă a spiritului său în spiritul liturghiei. Deplin, intens, liniștit, în liniștea unei concentrări și atenții absolute, s-a împărtășit cu Sfânta Cumenicătură. Era total prins, absorbit de sentiment. Nu mai exista uitare, Korsakoff nici nu părea cu putință să existe; căci nu se mai afla la discreția unui mecanism stricat și supus greșelii -acela al secvențelor fără sens și al rămășițelor de memorie-, ci era absorbit într-o acțiune, o acțiune a întregii sale ființe, care antrena sentiment și rost într-o continuitate și o unitate organică, o continuitate și o unitate atât de sudate încât nu se puteau sfărâma.
Era limpede că Jimmie se regăsise pe sine, că găsise continuitatea și realitatea în absolutul atenției și acțiunii spirituale. Asistentele aveau dreptate -el își găsise sufletul aici. Dreptate avea și Luria, ale cărui cuvinte mi-au revenit atunci în minte: „Omul nu e numai memorie. E și simțire, voință, sensibilitate, ființă morală. (...) Aici (...) poți ajunge la el și-l poți schimba.” Memoria, activitatea mintală, mintea singură, nu-l puteau reține, dar atenția și acțiunea morală puteau să-l capteze cu totul."

“[...] sa invatam de aici o lectie deopotriva filozofica si clinica, si anume ca in sindromul Korsakoff, in dementa, sau in alte nenorociri asemanatoare, oricat ar fi de grava afectiunea organica sau disolutia humeana, ramane probabilitatea reintegrarii prin arta, prin comuniune, prin atingerea spiritului uman, iar acesta poate fi salvat de la cee ace pare la inceput o stare de distrugere neurologica fara speranta.”

luni, 21 februarie 2022

Ikuya Takashima -"Bitcoin, the Ultimate Guide to the World of Bitcoin"

 

"What risks does bitcoin face? 
Bitcoin and other cryptocurrencies go a stage further than fiat currencies. Because they are global currencies, they do not have any nation to back up their value. Thus, their worth is completely dependent on what the marketplace judges them to be. 
Bitcoin is no more than a series of symbols stored on a piece of software. By itself, it is worth nothing, just like the tulip bulbs of the Netherlands. The risk, therefore, is that something could cause Bitcoin to lose all legitimacy. This can happen to any currency, which is why most nations also stockpile a reserve of gold. The versatility of that precious metal (for example, its ability to be turned into jewelry) means it always retains its value. But Bitcoin has nothing behind it. No nation, no precious metal. It is just a code. [...] 
But, some analysts claim, Bitcoin is extremely fragile. Its bubble will burst, and its value plunge towards nothingness. The bigger you are, the harder you fall, as the saying goes, and if people suddenly- lose their Bitcoin fortunes, they are likely to abandon the currency and allow it to die. This could happen virtually overnight, in the worst case scenario."

"The way Bitcoin is issued plays a role in its value as well. This is often a force for good, but not always. Fiat currency issues are controlled by national government. They can manipulate the amount of currency in circulation for their own purposes. This is called quantitative easing, and is often used to kick start an economy that is struggling. Quantitative easing can be used to promote investment, to help address employment issues, and to control inflation. 
However, Bitcoin does not have the capability to provide quantitative easing. The amount of Bitcoin to be released has been set by its creators, and that is that. While this often encourages investment, because a limited supply generally increases value, as long as the demand is there, when demand falls Bitcoin does not have the ability to flood the market and regenerate interest. As a result, a long-term fall in value (such as in 2014) takes a while to address."

marți, 15 februarie 2022

Mario Vargas Llosa -"Sãrbãtoarea tapului"

"Nu pricepi, Urania. Si totuși sunt multe lucruri din din Epocă pe care ai ajuns să le înțelegi; la început, unele ți se păreau de nepătruns, însă, pe măsură ce ai citit, ai ascultat, ai confruntat și te-ai gândit, ai ajuns să înțelegi că milioane de oameni îndobitociți de propagandă, de lipsa de informație, abrutizați de îndoctrinare, de izolare, văduviți de liberul-arbitru, de voință și chiar de curiozitate, din pricină că le era frică și practicau servilismul și supunerea, au ajuns să-l divinizeze pe Trujillo. Nu doar să se teamă de el, ci chiar să-l iubească, așa cum ajung copiii să-și iubească părinții autoritari, să se convingă că biciul și pedeapsa sunt spre binele lor. Ceea ce n-ai înțeles însă niciodată este cum de dominicanii cei mai intruiți, vârfurile țării, avocații, medicii, inginerii, unii dintre ei absolvenți ai celor mai bune universități din Statele Unite sau din Europa, sensibili, culți, cu experiență, lecturi și idei, pesemne cu un dezvoltat simț al ridicolului, cu sentimente, orgolioși, au acceptat să fie atât de brutal călcați în picioare (...)" 

"Era ceva mai subtil și mai vag decât frica. Era paralizia, adormirea voinței, a judecății și a liberului-arbitru, pe care insul acela ferchezuit până la ridicol, cu glăscior cântat și ochi de hipnotizator o practica asupra dominicanilor, fie ei săraci sau bogați, culți sau inculți prieteni sau dușmani, asta era ceea ce l-a ținut acolo, mut, pasiv, ascultând acele minciuni, unicul spectator al acelor fabulații, incapabil să transforme în acțiune impulsul de a sări asupra lui și a termina odată cu tot acel tumult în care se preschimbase istoria țării." 

"Poate că era adevărat că, din cauza dezastruoaselor guvernări care au urmat, mulți dominicani îi duceau dorul acum lui Trujillo. Uitaseră abuzurile, asasinatele, corupția, spionajul, izolarea, frica: oroarea fusese transformată în mit. "Toată lumea avea de lucru și nu se comiteau atâtea crime." 
-Dar se comiteau, tată. -Caută ochii invalidului, care începe să clipească des. -Poate că nu intrau atâția hoți în case și nici nu erau atâția tâlhari pe străzi, care să le smulgă trecătorilor gențile, ceasurile și lănțișoarele de la gât. Însă oamenii erau uciși, bătuți, torturați și făcuți să dispară. Chiar și dintre oamenii cei mai apropiați ai regimului."

vineri, 4 februarie 2022

Constantin Bacalbaşa -"Bucureştii de altãdatã"

 

Cartea aceasta a venit ca o mare surprizã pentru mine. Nu mã aşteptam sã-mi placã atât de mult. E ca şi cum ai citi contul FB al cuiva de acum 100 de ani. Iar lucrurile pe care le discutã sunt înfricoşãtor de actuale. Acel "altã datã" are o dozã mare de ironie neintenţionatã. Sã-ţi dai seama cã lumea în care trãieşti, structural, nu s-a schimbat de 150 de ani... asta îţi dã serios de gândit. 

Postãrile FB care mi-au atras atenţia din anii 1880:

-partea neseriozitãţilor

1. Am gãsit trei mari bad ass guys. In ordinea preferinţei mele: Mihail Kogãlniceanu (doamne, ştiţi cu câtã eleganţã folosea gagiul ãsta subjonctivul în francezã?! de citit şi luat aminte; public speaking-ul din zilele noastre este o fantomã jigãritã faţã de cum rupea stilul Kogãlniceanu), C. A. Rosetti (avea nenea ãsta nişte idei progresiste... te lingi pe degete; Ion Brãtianu şi regele nu ştiau ce i-a lovit când deschidea Rosetti gura cu vreo propunere liberalã şi democraticã de-a lui; exemple de propuneri: independenţa justiţiei, inamovibilitatea magistraților, salarii triple pentru magistraţi, libertatea totalã a presei -chiar şi regele sã poatã fi criticat), Tache Ionescu (un finuţ promiţãtor). 

2. Soldaţii ruşi au dat buzna la publicaţiile socialiste de pe la noi (traduse la greu din francezã) pentru cã aici aveam libertate de exprimare. Conducerea armatei ruseşti a fost cam nemulţumitã de acest aspect, dar csf ncsf. 
Oricum, ofiţerii ruşi i-au învãţat pe români diverse mânãrii financiare. Si au lãsat mulţi bani în Bucuresti, bani care au fost folosiţi la iniţierea unor proiecte edilitare (cum ar fi amenajarea cursului Dâmbovitei şi a canalizãrii).
Insã rubla a trecut printr-un proces accentuat (şi controlat) de devalorizare, iar mulţi au profitat pe seama neştiutorilor (care erau, evident, cei mai mulţi). Cam cum s-a întãmplat de curând cu creditele în CHF. 

3. Aveam şi ziare care publicau articole mondene de mare succes (de genul emisiunilor "Ai stil"). VIP-ul era un tip Claymoor (fiul poetului Iancu Vãcãrescu!) care analiza si comenta petrecerile, ţoalele, care cu cine s-a mai afişat etc. 

4. Selecţii din meniul restaurantului Hugues (btw, în materie de high life sunt fanã familia Marghiloman). Dupã cum se minuna o prietenã: mãi, oamenii ãştia nici mãcar nu aveau frigidere.
"Turtle-soup, Consomé Royal, Paris-bouchées, Homard à l'américaine, Côtes de moutons pré-salés sauce Béarnaise, Ragoût de perdreaux à la Lucullus, Terrine de foie gras, Truffes au Champagne, Punch glacé, Chapons truffés, Pieds de céleri, Asperges en branches sauce Hollandaise, Gâteau Espagnol, Café, liqueurs, Fine Champagne 1855, Johanisberg Cabinet (cave Metternich), Chateau Lafitte, G. H. Mumm et Roederer frappé"

5. Plimbãrile cu trãsura pe bulevard doar de dragul afişãrii la şosea erau obligatorii. Cam ca plimbãrile cu decapotabila pe Dorobanţi din zilele noastre.

6. Un scandal monden s-a lãsat cu proces. Pentru cã au venit mulţi gurã-cascã în sala de judecatã, procesul a fost mutat de la Tribunal în sala teatrului Orfeu din strada Câmpineanu. 

7. Foloseau verbul "a se reveliona". Adicã: unde ai revelionat anul ãsta? Pãcat cã s-a pierdut verbul acesta. DOOM mãcelãrind limba românã de 100+ de ani. 

8. Gazarea manifestanţilor se practica şi atunci. Doar cã sub altã formã. Erau chemaţi mãturãtorii care sã facã atâta praf încât sã-i împrãştie pe demonstranţi.

9. Pentru cã era de-acolo, Bacalbaşa vorbeşte pe larg despre protestele şi grevele studenţilor. Viaţa de student era la fel de palpitantã şi atunci. Ba chiar cred cã era mai mişto. Ei au aruncat cu petarde într-un profesor. Mi-aş fi dorit sã se fi pãstrat acest obicei. Mã rog, au aruncat şi-n jandarmi cu ardei pisat...
Manifestanţii studenţi sunt închişi la Vãcãreşti (vreo 5 zile, unde conservatorii le-au trimis, oricum, glovo cu caviar şi şampanie -şi asta nu e o metaforã, ãia chiar primeau şampanie la închisoare) dupã ce l-au înjurat pe Ion Brãtianu pe Calea Victoriei. Dupã ce au ieşit din închisoare paznicul care i-a avut în grijã li s-a alãturat pentru cã i-a plãcut maxim stilul lor de viaţã. 
Evident, studenţii erau sãraci şi pe-atunci. Atât de sãraci încât uneori trebuiau sã se angajeze la stat (:)) Ca sã vã faceţi o idee: studenţii plãteau 40 de lei pe lunã la bodega unei anumite madam Caliopi pentru douã feluri de mâncare la micul dejun şi alte douã la prânz. Salariul unui student angajat la stat era cam de 100 de lei. Dar dacã petreceau noaptea cu madam Caliopi primeau porţii mai generoase la masã... 10 beri erau 5 lei. 

-partea seriozitãţilor

1. atitudinea marilor puteri occidentale faţã de situaţia şi drepturile ţãrilor din Balcani dupã ceea ce pentru noi a fost Rãzboiul de Independenţã reprezintã punctul de plecare pentru primul rãzboi mondial. Si nu e vorba de karma. E vorba de decizii proaste, orgoliu, îngustimea perspectivei asupra lumii şi incapacitatea de a gândi lucrurile pe termen lung. 

2. complexitatea situației evreilor. Oferã o perspectivã interesantã asupra amestecului de sentimente pe care societatea îl avea (şi cred cã încã îl mai are, doar cã ne auto-cenzurãm public pe bazã de political corectness) faţã de minoritatea evreiascã. 

3. Tentativele de reformã a diverselor instituţii de stat eşuau la fel de lamentabil ca în zilele noastre. Prefecţii erau foarte supãraţi de încercãrile insistente de a aduce tineri, mai ales şcoliţi prin strãinãtate, în funcţia de sub-prefecţi.

4. Boierii şi-au cam meritat soarta.
"Boierii conservatori erau luptãtori de sezon. Luptau primãvara şi iarna, însã când venea vara plecau la Paris, în Elvetia, în Italia sau pe la moşii; nu erau mulţi cari şi-ar fi jertfit petrecerile din staţiile balneare sau din capitala Franţei pentru ca sã asude la munca politicã din Bucuresti."

Pargrafele care mi-au dat de gândit. Si asupra cãrora încã mai reflectez:

"Dacã cercetãm lista, constatãm cã aceastã generaţie -din care fac parte şi eu- n-a dat prea mulţi fruntaşi. In afarã de un ministru plenipotenţiar, de doi directori generali ai Serviciului sanitar şi un medic general, toţi ceilalţi au rãmas pe trepte de mijloc. Câţiva parlamentari, câţiva funcţionari superiori, câţiva profesori secundari şi atâta tot. Nu gãsesc înscris numele nici unuia printre oamenii cari, în aceastã ţarã, au stat in fruntea statului. 
[...] Sã fie pentru cã nici unul din studenţii aceştia n-au avut inteligenţa, cultura sau celelalte însuşiri care disting pe fruntaşii unui popor? Desigur, nu. Altei împrejurãri se datoreşte aceastã rãmânere în urmã. 
Rareori un student al unei universitãţi din ţarã poate ajunge în România pe rândurile dintâi. Spre a înainta şi ajunge, se cere lustrul strãinãtãţii. Titlul de doctor sau de licenţiat al unei facultãţi apusene, cât şi aureola frecventãrii unei şcoli superioare din strãinãtatea civilizatã au fost la noi întotdeauna certificatele neapãrate cu care numai s-a putut impune un om nou. 
Dar se vede şi contactul cu moravurile, cu spiritul, cu felul de a se purta şi de a gândi al oamenilor din apusul cult dã omului o înfãţişare şi o autoritate deosebitã, calitãţi care-l pun, de fapt, deasupra acelora cari -deşi de multe ori cu mult mai inteligenţi- numai din faptul cã n-au iesit din ascunzãtoarea ţãrii lor sunt lãsaţi pe planul al doilea. 
Vizitarea lumii din afarã, educarea într-un mediu superior ca orizont moral şi ca înãlţare sufleteascã, complecteazã personalitatea aceluia care este destinat a fi conducãtor. 
A rãmâne în ţarã -a însemnat aici, în România- o cauzã de inferioritate. Atingerea cu mentalitatea şi cu sufletul superior al omenirii mai desãvârşite ca moral, educaţiune şi culturã, dacã nu desãvârşeşte întotdeauna, dar purificã şi înalţã.
Dar mai este un motiv, hotãrâtor motiv acesta: aproape toţi studenţii cari au stat în fruntea mişcãrii de la 1884 au fost naturi independente, pe când, spre a ajunge în România -afarã de excepţii norocoase- se cer spinãri încovoiate."

"Partidul socialist începe sã ia fiinţã în Bucureşti. Suntem un mãnunchi de tineri hotãrâţi sã începem lupta în aceastã îndrumare. Dar socialismul nostru nu este încã bine definit. E un amestec de idei umanitare, generoase şi democratice, doctrina socialistã n-o întelegeam încã, de aceea dintre toţi tinerii studenţi cari au inaugurat mişcarea la 1884, absolut nici unul n-a rãmas în rândurile socialiştilor. 
De altfel, elementul muncitoresc lipsea cu desãvârşire atunci. 
Intr-o searã, doctoranzii Stãuceanu şi Manicea îmi spun cã o întrunire secretã şi cu caracter socialist se va ține la spitalul Filantropia. Mã duc. [...] Fiindcã pentru istorie trebuie sã se ştie cã mişcarea socialistã bucureşteanã, îmbolditã de începuturile socialiste de la Iaşi, n-a început nici din pãtura muncitoare, nici din cauza mizeriei lumii lucrãtoare, ci din spitale. 
[...] Ni se anunţã o mare noutate: un nihilist rus din cei mai de frunte va fi printre noi. [...] erea Costicã Dobrogeanu, devenit mai târziu Gherea în literaturã."

miercuri, 2 februarie 2022

Ai Weiwei -"1000 Years of Joys and Sorrows"

 

Dacã nu ati auzit pânã acum de Ai Weiwei, neapãrat trebuie sã bãgati repejor un google. E unul dintre cei mai importanti artisti contemporani din afara Europei/Americii. Existã si un documentar foarte interesant: "Ai Weiwei -Never Sorry" pe care îl recomand. 
Pe mine m-au încântat foarte mult aceste memorii pe care si-a luat timp sã le organizeze. Pe lângã faptul cã îsi clarificã pentru public ideile despre artã, Ai Weiwei dezvãluie multe amãnunte despre viata lui si mai ales detaliazã într-un mod intim relatia lui deosebitã cu tatãl sãu (chiar nu stiam cã tatãl lui a fost un mare poet chinez, Ai Qing, prieten cu Pablo Neruda, care a studiat la Paris în tinerete).
Nu este o povestire cronologicã a vietii lui. Structura are o amprentã puternic personalã. Discursul curge dupã o logicã internã în care artistul îsi întretese biografia cu devenirea lui de artist. 

Reflectiile despre artã: 

"In the era in which I grew up, ideological indoctrination exposed us to an intense, invasive light that made our memories vanish like shadows. Memories were a burden, and it was best to be done with them; soon people lost not only the will but the power to remember. When yesterday, today, and tomorrow merge into an indistinguishable blur, memory -apart from being potentially dangerous- has very little meaning at all."

"In the mid-1980s, the art world was still wallowing in German neo-expressionism -large paintings with raw, overdramatic brushwork- whereas I was drawn toward Dada's countercultural tendencies. I fused a violin and a shovel, I inlaid a condom on a Chinese army-issue raincoat, and using a wire clothes hanger, I fashioned a profile portrait of Marcel Duchamp. It was Duchamp's work that had caught my eye at the Philadelphia Museum of Art when I first arrived in America and it was his emphasis on art as an intellectual and not simply a visual experience that would be a lifelong inspiration to me. His interest in ordinary objects, in the "readymade" was already influencing my own artistic productions."

"To conventional culture [...] art sould be a nail in the eye, a spike in the flesh, gravel in the shoe: the reason why art cannot be ignored is that it destabilizes what seems settled and secure. Change is an objective fact, and whether you like it or not, only by confronting challenges can you be sure you have enough kindling to keep the fire in your spirit burning. Don't try to dream other people's dreams [...]; you have to face up to your own predicament honestly, on your own terms. There's a huge gulf between your aesthetic passions as an artist and the indifference of the real world."

"In New York I had once written, "If someone goes to MoMA and doesn't feel overcome with shame, he's either got something wrong with his artistic instincts or he's a complete scoundrel. All you'll find there is prejudice, snobbishness, and vanity." I was young and full of myself then, but twenty years later, with the visit of the MoMA delegation to Caochangdi, I continued to recoil against the museum's complacent, elitist tendencies. Art should be recognized, yes, but not in the form of expensive collectibles to be deposited in MoMA storage to molder -that's simply a waste. My vision of contemporary art took a very different form. To me, art is in a dynamic relationship with reality, with our way of life and attitude to life, and it should not be placed in a separate compartment. I have no interest in art that tries to keep itself distinct from reality."

"Sometimes friends ask me how to make a documentary. There are three cardinal rules, I tell them: start filming, keep filming, and never stop filming. So long as the camera is running, then you have footage, and there's no footage that can't be properly edited. Recording what is happening is more important than pushing any particular point of view, and that's all the more true when information is suppressed."

"Real choice is difficult, because the meaning of choice emerges only in difficulty itself. To know a period of history is equally difficult, for so-called history is a part of self-knowledge. In the face of authoritarianism, most curators and artists lose the power of speech, nullifying aesthetics and ethics with their moral compromises. I myself do not have it within me to compromise. But in this echo chamber, to give a hoarse battle cry elicits nothing but a hollow reverberation. Today's censorship touches on all aspects of life -from the internet and newspapers to books, concerts, and art exhibitions. It nullifies the individual's sense of self and experience of life: ideas give way to compliance, speech becomes flattery, and existence is reduced to servility."

"My works relating to migrants are consistent in form with the projects that have interested me in the past. Whether my status is seen as that of an artist, an activist, or a citizen, I always seek to integrate these various roles and create an effective interplay between form and language in my explorations, documentary recordings, and exhibitions. My focus on the refugee crisis gave me the opportunity to move beyond the arena of resistance to China's authoritarian government and engage in more universal observations about human nature, and to more fully express my understanding of human rights."

"Artistic creation, being so personalized, commonly stands in stark opposition to a state's agenda, and my work typically has an antagonistic dependence on the will of the group and the will of the state. No one can rid themselves of the imprint of their era's language and culture, and art serves simply as a pioneer for collective reflection: it offers a chance for a group, or a nation, to become alert to an issue, and to enhance its awareness of things.
My understanding of freedom puts me, as a political exile, at odds with the authoritarianism practiced by my native country. By choosing to leave China, I have lost a sense of belonging and a secure foundation, drifting like duckweed on the current. But now my country is in much the same predicament, because it rejects memory and refuses to honestly address the task of building a healthy society and establishing a legitimate polity. Although China grows more powerful, its moral decay simply spreads anxiety and uncertainty in the world."

"Today, more and more people are being forced to leave their ancestral homes, for all kinds of reasons -war, religious discrimination, political persecution, environmental degradation, hunger, poverty. Will we ever be able to eliminate these scourges? Can a civilization that is built on the misfortune of others carry on forever? And who can be sure that they themselves will not one day be torn from their homes and cast onto a foreign shore, only to encounter discrimination and be forced to beg for sympathy?
The fates of our three generations -my father's, my son's, and my own- are tightly linked to the fates of countless people we have never met and will never know. This gives me all the more reason to say what's in my heart, to share with others, and to make myself heard. Self-expression is central to human existence. Without the sound of human voices, without warmth and color in our lives, without attentive glances, Earth is just an insensate rock suspended in space."

Prietenia lui cu Allen Ginsberg
"Allen was not always so flattering. Once, after examining a portofolio of mine, he said to me, "I really don't know who would be interested in a Chinese artist." I still remember this as though it were yesterday. I never thought of Allen as an American poet -even if his Americanness was utterly authentic -for others had an outlook that was entirely American, and Allen had a global perspective. The United States likes to think of itself as a melting pot, but it's more like a vat of sulfuric acid, dissolving variety without a qualm."

Cuvinte întelepte
"When authority determines meaning, independent thought does not exist, and everything is an extension of the discourse of power."

luni, 31 ianuarie 2022

Lulu Miller -"De ce pestii nu existã"

 

“Renumitul primatologist Frans De Waal de la Universitatea Emory spune cã asta e ceva ce oamenii fac tot timpul -minimizeazã importanta asemãnãrilor dintre noi si alte animale ca mod de a ne mentine locul pe treapta cea mai de sus a acelei scãri imaginare. Oamenii de stiintã, subliniazã De Waal, pot fi unii dintre cei mai mari ofensatori -folosindu-se de limbajul tehnic pentru a mãri distanta dintre noi si celelalte animale. […] Dacã un animal ne depãseste la îndeplinirea unei sarcini cognitive -cum ar fi exactitatea cu care speciile de pãsãri îsi pot aminti locul precis a mii de seminte -, devalorizeazã asta drept instinct, nu inteligentã. Acestea si multe alte trucuri de limbaj alcãtuiesc ceea ce De Waal numeste “castrare lingvisticã”. Modul în care ne folosim de limbaj pentru a discredita animalele, modul în care inventãm cuvinte ca sã ne pãstrãm locul în vârf.”

miercuri, 26 ianuarie 2022

Kazuo Ishiguro -"Klara and the Sun"

 

“I think I hate Capaldi because deep down I suspect he may be right. That what he claims is true. That science has now proved beyond doubt there’s nothing so unique about my daughter, nothing there our modern tools can’t excavate, copy, transfer. That people have been living with one another all this time, centuries, loving and hating each other, and all on a mistaken premise.”