"-Ce dezastru, ce nebunie! Dezastrul, treacă-meargă; nu-l puteam controla, nici prevedea. O dată nemții, pe urmă rușii! I-am avut pe Ada și Nené (Nené era fratele mamei) înainte să putem bănui că o țară mică, așa cum e a noastră, aflată, desigur, la răscrucea marilor imperii și a marilor interese, poate fi înghițită, ba chiar nimicită atât de brutal. N-aveam cum să prevedem toate astea! Dar nebunia e să crezi că viața poate continua în asemenea condiții. Să ai copii acum chiar că e o nebunie. Și de parcă doi n-ar fi fost de-ajuns, uite-l și pe-al treilea (sora mea, Cristinel, se născuse, într-adevăr, în 1958)! Si cu un soț ca ăsta! Mă rog, are părul creț... Dar oare e de-ajuns? Si cu o familie ca a lui în cârcă, cu toți prinții și prințesele astea care trebuie hrăniți și care nu mișcă un deget, care nu știu decât să se lamenteze! Si cu iarna care bate la ușă. Și cu reînceperea cursurilor în școala asta comunistă, unde Dumnezeu știe ce învață! Și cum să-i educi, de fapt, și la ce bun? Mai ales când muncești cum muncește ea! Avea o voce așa de frumoasă! Acum, uite-o, cu trei copii și un soț cu părul creț! Și de când, mă rog, nu și-a mai cumpărat o rochie nouă?"
