"One Hundred Poets, One Poem Each" -Fujiwara no Teika

 

"One Hundred Poets, One Poem Each (Hyakunin isshu) is a private compilation of poems dating to around 1230-40 and assembled by the renowned poet and scholar Fujiwara no Teika (1162-1241). The best-loved and most widely read of all Japanese poetry collections, it was also the first work of Japanese literature to be translated into English -by Frederick Victor Dickins (1838-1915) -in 1866. There are three main reasons for its popularity. Firstly, its compiler, Teika, a scholar, theoretician and philologist, was the most admired poet of his time. Secondly, as a collection of one hundred of the best poems by one hundred representative poets, it provides a convenient introduction to the finest Japanese poetry from the late seventh to the early thirteenth centuries. Finally, it has endured thanks in part to the countless paintings, illustrated editions, commentaries and even a card game that have been inspired by it."

"All of the poems [...] are waka, the most ancient and prestigious of the traditional poetry genres. Waka serves as a general term for classical Japanese poetry in all its forms -except renga (linked verse) and haiku- as opposed to foreign verse, especially Chinese poetry. However, in the more usual, restricted sense, waka designates Japanese poetic forms pre-dating renga and haiku, namely choka, sedoka and especially the thirty-one-syllable tanka. Since the Meiji period (1868-1912), the ancient term tanka has been revived and the form updated, replacing waka as the preferred term for poems in the classical thirty-one-syllable form. The poems are arranged in five lines in an alternating pattern of 5-7-5-7-7 syllables. In this volume, the majority of the translations are laid out over five lines."

Oshikochi no Mitsune 

To pluck a stem 

I shall have to guess, 

for I cannot tell apart 

white chrysanthemus 

from the first frost. 

Fujiwara no Sadayori 

As the dawn mist 

thins in patches 

on the Uji River, 

in the shallows appear 

glistening stakes of fishing nets. 

Inpumon-in no Taifu 

How I would like to show you – 

the fishermen’s sleeves of Ojima 

are drenched, but even so 

have not lost their colour, 

as mine have, bathed in endless tears. 

Fujiwara no Kintsune 

As if lured by the storm 

the blossoms are strewn about, 

white upon the garden floor, 

yet all this whiteness is not snow – 

it is me who withers and grows old

Cormac McCarthy -"Blood Meridian"

 

"Glanton sat his horse and looked long out upon this scene. Sparse on the mesa the dry weeds lashed in the wind like the earth’s long echo of lance and spear in the old encounters forever unrecorded. All the sky seemed troubled and night came quickly over the evening land and small Gillis birds flew crying softly after the fled sun. He chucked up the horse. He passed ans so passed all into the problematical destruction of darkness."

Mircea Nedelciu -"Tratament fabulatoriu"

 

"O societate de cateva zeci de membri, inchisa din punct de vedere economic, cu principii de functionare ce pareau a fi viabile, dar cu o gresita priza la timp, cu imposibilitatea de a atinge prezentul, iata ce credeam ca exista la numai cativa kilometri de locul meu nou de munca. Numai ca, in timp ce mancam, o neplacuta senzatie de aer inghitit din cauza gustului de friptura condimentata pe care il avea isi facea loc. Inconsistenta acelui ospat foarte bun la gust, foamnea care imi chinuia mai departe stomacul, ameteala pe care credeam ca mi-o producea tuica lor cu gust de fructe uscate pareau inrudite de aproape cu inconsistenta imaginii despre lume in absenta cuvintelor, cu starea nefireasca in care ma aflam de fiecare data cand nimeream la conac." 

"Si uriasa cantitate de fantezie, isi zice, pe care o consuma cu totii pentru a-si da impresia ca nu le e frica de nimic, nici din afara, nici dinlauntrul lor. Jocurile de canasta, inghititura de coniac bul la ore fixe ale singuratatii de dupa-amiaza, hainele de buna calitate imbracate la petreceri, halatele moi, dupa baie, pipele de import, mustata canita, jocul de bridge, pockerul pe sume mari si pe intalniri tensionate, vocea ingrosata in luarile de cuvant in cadrul official, sportul de duminica, excursia, crosetatul, omoratul timpului e forma cea mai disperata a incercarii de a indeparta spaimele marunte si sacaitoare. Dar pe mine de ce nu ma cred cand incerc sa le spun ca marea veselie ce-i cuprinde adesea, la cererea lor, fireste, nu e decat rezultatul acestei spaime provocate de un fenomen meteo cu nume necunoscut, fenomenul Luca ar trebui sa i se spuna? Ei il simt in aer si, in loc sa-l analizeze serios si sa ia apoi masuri de aparare, isi cumpara bautura, mancare din belsug, pun muzica, isi dau intalniri, danseaza, flirteaza, joaca tot felul de nazbatii infantile, se relaxeaza, chipurile, neacceptand ca sunt de fapt victime ale unei subtile infiltrari de lasitate in sufletul lor si ca, dupa aceea, urmarile catastrofale devin imposibil de inlaturat. De aici pana la crima cea mai abjecta nu mai e decat un pas [...]"

Paul Auster -"Palatul lunii"

 

"Ma luptam sa-mi controlez furia, dar imi amintesc cel putin un episod in care am marait atat de fioros catre un baietel, incat a izbucnit in plans. In general insa am reusit sa privesc aceste umilinte ca pe o parte fireasca a vietii pe care o duceam. In clipele de exaltare, le interpretam ca pe niste trepte ale initierii spirituale, ca pe niste obstacole care-mi fusesera aruncate in cale pentru a-mi testa credinta in mine insumi. Daca reuseam sa le infrang, aveam sa ating un prag superior al constiintei de sine. In clipele mai putin optimiste, ma priveam dintr-o perspectiva politica, sperand sa-mi justific conditia ca fiind o sfidare adusa stilului de viata american. Eram un instrument de sabotaj, imi spuneam, o piesa stricata a masinariei nationale, un inadaptat a carui misiune era sa incurce treburile statului. Nimeni nu se putea uita la mine fara sa simta rusine, mila sau furie. Eram dovada vie ca sistemul esuase, ca superiorul taram binecuvantat al imbuibarii se ducea de rapa." 

"Vietile noastre sunt hotarate de contingente de tot felul [...] In fiecare zi ne lovim de tot felul de socuri si accidente, incercand sa ne pastram echilibrul. Acum doi ani, din motive atat personale, cat si filozofice, am decis sa renunt la lupta. Nu fiindca as fi vrut sa ma omor -sa nu credeti asta, ci gandindu-ma ca, odata ce ma voi lasa in seama haosului acestei lumi, ea imi va revela, poate o armonie secreta, o forma sau un tipar care ma va ajuta sa ma patrund pe mine insumi. Important era sa iau lucrurile ca atare, sa ma las purtat de curgerea eterna a lumii. Nu spun ca am reusit sa fac asta. De fapt, am esuat lamentabil. Dar esecul nu anuleaza indrazneala incercarii. Desi am fost la un pas de moarte, cred ca astfel am devenit o fiinta mai buna."

"In noaptea dinaintea plecarii, Byrne si cu mine am stat treji, tot vorbind. Mi-a aratat echipamentul de explorator si tin minte ca eram atat de entuziasmat, incat totul imi parea sa rezoneze intr-un fel nou, nemaiintalnit. Byrne mi-a spus ca nu-ti poti afla cu precizie pozitia pe pamant fara sa ai ca reper un punct de pe cer. Ceva in legatura cu triangulatia, cu tehnica de masurare, nu mai tin minte detaliile. Esentialul insa nu mi-a mai iesit niciodata din minte. Un om nu-si poate afla locul pe pamant daca nu stie unde e luna sau o stea anume. Astronomia are intaietate. Hartile de teren ii urmeaza. Exact opusul a cum te-ai astepta. Daca te gandesti suficient la asta, iti intoarce creierii pe dos. Aici nu exista decat in raport cu acolo, nu invers. Exista asta doar pentru ca exista aia. Daca nu privesti sus, nu vei sti niciodata ce e jos. [...] Ne descoperim doar privind la ceea ce nu suntem. Nu-ti poti infinge picioarele in pamant pana cand nu ai atins cerul."

Michael G. Thompson, Lawrence J. Cohen, Catherine O'Neill Grace -"Mamã, sunt tachinat!"

 

"Atunci cand lucrati la abilitatile sociale cu un copil este important sa tineti minte ca abilitatile sociale-cheie din copilarie nu sunt exact la fel ca ale adultilor. De exemplu, copiii rareori fac cunostinta unul cu celalalt. Ei incep direct sa se joace. Poate ca intreaba numele celuilalt copil, dar nu se gandesc sa ofere si numele lor. [...] Manierele pot fi importante, dar abilitatile sociale [...] sunt mai cruciale pentru acceptarea sociala. Uneori parintii cu bune intentii le spun copiilor lor sa se duca la alti copii si sa ii intrebe “Pot sa ma joc si eu?” Dar eu le spun intotdeauna copiilor sa nu spuna vreodata asta, pentru ca este ca o invitatie gravata pentru ca un alt copil sa spuna nu. Refuzul nu vine din dusmanie sau rautate, ci din lipsa unor abilitati sociale personale. In schimb, sugerati copiilor sa mearga sa stea in apropiere, sa faca contributii relevante la conversatie, sa acorde atentie pozitiva si apo isa isi ofere ajutorul."

"Unul dintre lucrurile care imi plac cel maim ult la munca de psiholog pentru copii este ca dezvoltarea e de obicei de partea mea, dar mi se ofera toata lauda atunci cand comportamentul copilului se imbunatateste. Ceea ce vreau sa spun este ca cei mai agresivi prescolari se dezvolta in elevi mai putin agresivi, pe masur ace invata abilitati verbale si abilitati nonverbale sociale, dezvolta o toleranta crescuta la frustrare si reusesc sa isi gestioneze impulsurile mai bine. Daca au fost la terapie, pare ca terapia a reusit, dar de obicei este dezvoltarea copilului cea care face aproape toata munca."

Oliver Sacks -"Omul care îsi confunda sotia cu o pãlãrie"

 

"Îți venea să spui despre el, în mod instinctiv, că e un rănit spiritual -un „suflet pierdut”: era oare posibil să fi fost „de-spiritualizat” de o boală? „Credeți că are un suflet?” le-am întrebat odată pe asistente. Deși erau jignite de întrebarea mea, își dădeau seama de ce o pusesem. „Urmăriți-l când e la biserică”, mi-au zis, „și judecați singur.” 

Așa am făcut, și am fost mișcat, adânc mișcat și impresionat, deoarece am văzut aici o intensitate și o stăruință în atenție și concentrare pe care n-o observasem niciodată la el și de care nu l-aș fi crezut în stare. L-am urmărit îngenunchind și luând împărtășania și nu m-am îndoit de deplinătatea comuniunii sale, de integrarea perfectă a spiritului său în spiritul liturghiei. Deplin, intens, liniștit, în liniștea unei concentrări și atenții absolute, s-a împărtășit cu Sfânta Cumenicătură. Era total prins, absorbit de sentiment. Nu mai exista uitare, Korsakoff nici nu părea cu putință să existe; căci nu se mai afla la discreția unui mecanism stricat și supus greșelii -acela al secvențelor fără sens și al rămășițelor de memorie-, ci era absorbit într-o acțiune, o acțiune a întregii sale ființe, care antrena sentiment și rost într-o continuitate și o unitate organică, o continuitate și o unitate atât de sudate încât nu se puteau sfărâma.

Era limpede că Jimmie se regăsise pe sine, că găsise continuitatea și realitatea în absolutul atenției și acțiunii spirituale. Asistentele aveau dreptate -el își găsise sufletul aici. Dreptate avea și Luria, ale cărui cuvinte mi-au revenit atunci în minte: „Omul nu e numai memorie. E și simțire, voință, sensibilitate, ființă morală. (...) Aici (...) poți ajunge la el și-l poți schimba.” Memoria, activitatea mintală, mintea singură, nu-l puteau reține, dar atenția și acțiunea morală puteau să-l capteze cu totul."

“[...] sa invatam de aici o lectie deopotriva filozofica si clinica, si anume ca in sindromul Korsakoff, in dementa, sau in alte nenorociri asemanatoare, oricat ar fi de grava afectiunea organica sau disolutia humeana, ramane probabilitatea reintegrarii prin arta, prin comuniune, prin atingerea spiritului uman, iar acesta poate fi salvat de la cee ace pare la inceput o stare de distrugere neurologica fara speranta.”

Ikuya Takashima -"Bitcoin, the Ultimate Guide to the World of Bitcoin"

 

"What risks does bitcoin face? 

Bitcoin and other cryptocurrencies go a stage further than fiat currencies. Because they are global currencies, they do not have any nation to back up their value. Thus, their worth is completely dependent on what the marketplace judges them to be. 

Bitcoin is no more than a series of symbols stored on a piece of software. By itself, it is worth nothing, just like the tulip bulbs of the Netherlands. The risk, therefore, is that something could cause Bitcoin to lose all legitimacy. This can happen to any currency, which is why most nations also stockpile a reserve of gold. The versatility of that precious metal (for example, its ability to be turned into jewelry) means it always retains its value. But Bitcoin has nothing behind it. No nation, no precious metal. It is just a code. [...] 

But, some analysts claim, Bitcoin is extremely fragile. Its bubble will burst, and its value plunge towards nothingness. The bigger you are, the harder you fall, as the saying goes, and if people suddenly- lose their Bitcoin fortunes, they are likely to abandon the currency and allow it to die. This could happen virtually overnight, in the worst case scenario."

"The way Bitcoin is issued plays a role in its value as well. This is often a force for good, but not always. Fiat currency issues are controlled by national government. They can manipulate the amount of currency in circulation for their own purposes. This is called quantitative easing, and is often used to kick start an economy that is struggling. Quantitative easing can be used to promote investment, to help address employment issues, and to control inflation. 

However, Bitcoin does not have the capability to provide quantitative easing. The amount of Bitcoin to be released has been set by its creators, and that is that. While this often encourages investment, because a limited supply generally increases value, as long as the demand is there, when demand falls Bitcoin does not have the ability to flood the market and regenerate interest. As a result, a long-term fall in value (such as in 2014) takes a while to address."