Daniel Morar -"Putea sa fie altcumva"

 

ed Edward Denison -"30-Second Architecture"

 

Victor Ieronim Stoichita -"Despartirea de Bucuresti"

 

"-Ce dezastru, ce nebunie! Dezastrul, treacă-meargă; nu-l puteam controla, nici prevedea. O dată nemții, pe urmă rușii! I-am avut pe Ada și Nené (Nené era fratele mamei) înainte să putem bănui că o țară mică, așa cum e a noastră, aflată, desigur, la răscrucea marilor imperii și a marilor interese, poate fi înghițită, ba chiar nimicită atât de brutal. N-aveam cum să prevedem toate astea! Dar nebunia e să crezi că viața poate continua în asemenea condiții. Să ai copii acum chiar că e o nebunie. Și de parcă doi n-ar fi fost de-ajuns, uite-l și pe-al treilea (sora mea, Cristinel, se născuse, într-adevăr, în 1958)! Si cu un soț ca ăsta! Mă rog, are părul creț... Dar oare e de-ajuns? Si cu o familie ca a lui în cârcă, cu toți prinții și prințesele astea care trebuie hrăniți și care nu mișcă un deget, care nu știu decât să se lamenteze! Si cu iarna care bate la ușă. Și cu reînceperea cursurilor în școala asta comunistă, unde Dumnezeu știe ce învață! Și cum să-i educi, de fapt, și la ce bun? Mai ales când muncești cum muncește ea! Avea o voce așa de frumoasă! Acum, uite-o, cu trei copii și un soț cu părul creț! Și de când, mă rog, nu și-a mai cumpărat o rochie nouă?"

Charlotte & Peter Fiell -"The Story of Design"

 

Ruxandra Ivancescu, Ana Popescu -"111 romane celebre intr-o singura carte"

 

Michio Kaku -"Viitorul omenirii"

 

O carte foarte interesantă care dezbate ce șanse avem ca să ne mutăm pe alte planete când Pământul nu va mai fi prielnic pentru viață.

"Geneticienii au observat că, în mod curios, oricare doi oameni au ADN-ul aproape identic. În schimb, între doi cimpanzei sunt mai multe diferențe genetice decât am găsi la întreaga populație umană. O explicație matematică a acestui fenomen ar fi supoziția potrivit căreia, în momentul exploziei, cei mai mulți oameni au pierit, rămânând doar câțiva -cam două mii. Într-un mod remarcabil, acești indivizi murdari și jerpeliți aveau să devină Adamii și Evele ancestrale care vor popula în cele din urmă întreaga planetă. Noi, toți, suntem aproape niște clone unii pentru alții, frați și surori coborâți dintr-un grup minuscul de oameni viguroși, care ar fi încăput lejer în sala de dans a unui hotel modern. [...] 

Mi-am amintit de asta în 1992, când am auzit știrea uluitoare potrivit căreia, pentru prima dată, s-a descoperit o planetă aflată pe orbita unei stele îndepărtate. Cu această descoperire, astronomii puteau dovedi că există planete dincolo de sistemul nostru solar. Aceasta a fost o schimbare de paradigmă importantă pentru înțelegerea universului. Dar următorul pasaj din știre m-a întristat: această planetă se afla pe orbita unei stele moarte, un pulsar, care explodase într-o supernova, omorând probabil tot ce ar fi putut să trăiască pe acea planetă. Nicio făptură vie cunoscută de știință nu poate rezista la explozia nimicitoare de energie nucleară a unei stele apropiate. Apoi mi-am imaginat o civilizație pe acea planetă, conștientă că steaua-mamă urma să moară, trudind cu febrilitate să asambleze o armada uriașă de nave spațiale care să transporte populația spre un alt sistem stelar. [...]

Este la fel de inevitabil ca legile fizicii faptul că într-o zi omenirea se va confrunta cu un tip de eveniment capabil să-i provoace extincția. Dar vom avea noi, la fel ca strămoșii noștri, ambiția și hotărârea de a supraviețui și chiar de a prospera? Dacă am trece în revistă toate formele de viață care au existat vreodată pe Pământ, de la bacteriile microscopice la pădurile impunătoare, de la dinozaurii greoi la oamenii întreprinzători, am constata că peste 99,9% dintre ele au dispărut. Aceasta înseamnă că extincția este norma, că șansele ne sunt deja exgtrem de potrivnice. [...] Milioane de specii au apărut înaintea noastră, au avut perioada lor de glorie și apoi, după o perioadă de declin, au dispărut. Asta este povestea vieții. [...] 

Istoria grandioasă a vieții pe Pământ ne arată că, în confruntarea cu un mediu ostil, organismele pot avea una din trei sorți posibile. Pot părăsi mediul, se pot adapta la acesta sau vor muri. Dar, dacă privim suficient de departe în viitor, ne vom confrunta în final cu un dezastru atât de mare, încât adaptarea va fi practic imposibilă. Ori părăsim Pământul, ori pierim. Nu există altă variantă."

"Ideea de a exploata resursele de pe asteroizi nu este chiar atât de absurdă pe cât ar putea să pară. De fapt, cunoaștem o mulțime de lucruri despre compoziția lor deoarece unii dintre ei au lovit Pământul. Ei sunt formați din fier, nichel, carbon și cobalt, dar conțin și cantități semnificative de pământuri rare și metale prețioase cum ar fi platină, paladiu, rodiu, ruteniu, iridiu și osmiu. Aceste elemente se găsesc în stare naturală și pe Pământ, dar sunt rare și foarte scumpe. Pe măsură ce rezervele de pe planeta noastră se vor epuiza în următoarele decenii, va deveni convenabil să le aducem din centura de asteroizi. Iar dacă putem devia un asteroid astfel încât să se înscrie pe orbita lunară, vom putea să-i valorificăm resursele după bunul nostru plac."

"Fizicienii cred că în momentul Big Bangului universul se afla într-o simetrie perfectă și că existau cantități egale de materie și antimaterie. Dacă așa ar fi stat lucrurile, anihilarea dintre cele două ar fi fost perfectă și completă, iar universul trebuia să fie acum alcătuit din radiație pură. Și totuși iată-ne aici, făcuți din materie, care nici n-ar mai trebui să existe. Însăși existența noastră sfidează fizica modernă.

Încă nu am reușit să aflăm de ce există mai multă materie decât antimaterie în univers. Doar zece miliardimi din materia originară a universului timpuriu a supraviețuit acestei explozii, iar noi facem parte din ea. Potrivit teoriei principale, simetria perfectă dintre materie și antimaterie din momentul Big Bangului a fost tulburată de ceva, dar nu știm ce-a fost. Un Premiu Nobel îl așteaptă pe cel care va rezolva această problemă."

Daniel Arasse -"Take a Closer Look"

 

Shannon McKenna Schmidt, Joni Rendon -"Romantism, pasiune, scandal"

 

Daca nu ar fi fost recomandarea bibliotecarei de la mine din cartier, nu as fi pus niciodata mana pe aceasta carte cu miros puternic de "cheap". Mare greseala. Nu stiu cine a venit cu ideea acestei coperti neinspirate, dar continutul cartii este de foarte buna calitate, cu multe lucruri atent studiate, inedite, cu acel echilibru fragil si greu de obtinut intre barfa si suturi intelectuale spre profunzimi literare. In ciuda aparentelor, este o lectura nu doar agreabila, dar si instructiva si inspirationala.

Michael G. Thompson, Lawrence J. Cohen, Catherine O'Neill Grace -"Mamã, sunt tachinat!"

 

"Atunci când lucrați la abilitățile sociale cu un copil este important să țineți minte că abilitățile sociale-cheie din copilărie nu sunt exact la fel ca ale adulților. De exemplu, copiii rareori fac cunoștință unul cu celalalt. Ei încep direct să se joace. Poate că întreabă numele celuilalt copil, dar nu se gândesc să ofere și numele lor. [...] Manierele pot fi importante, dar abilitățile sociale [...] sunt mai cruciale pentru acceptarea socială. Uneori părinții cu bune intenții le spun copiilor lor să se ducă la alți copii și să îi întrebe “Pot să mă joc și eu?” Dar eu le spun întotdeauna copiilor să nu spună vreodată asta, pentru că este ca o invitație gravată pentru ca un alt copil să spună nu. Refuzul nu vine din dușmănie sau răutate, ci din lipsa unor abilități sociale personale. In schimb, sugerați copiilor să meargă să stea în apropiere, să facă contribuții relevante la conversație, să acorde atenție pozitivă și apoi să își ofere ajutorul."

"Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la munca de psiholog pentru copii este că dezvoltarea e de obicei de partea mea, dar mi se oferă toată lauda atunci când comportamentul copilului se îmbunătățește. Ceea ce vreau să spun este că cei mai agresivi preșcolari se dezvoltă în elevi mai puțin agresivi, pe măsură ce învață abilități verbale și abilități nonverbale sociale, dezvoltă o toleranță crescută la frustrare și reușesc să își gestioneze impulsurile mai bine. Dacă au fost la terapie, pare că terapia a reușit, dar de obicei este dezvoltarea copilului cea care face aproape toată munca."

Oliver Sacks -"Omul care îsi confunda sotia cu o pãlãrie"

 

"Îți venea să spui despre el, în mod instinctiv, că e un rănit spiritual -un „suflet pierdut”: era oare posibil să fi fost „de-spiritualizat” de o boală? „Credeți că are un suflet?” le-am întrebat odată pe asistente. Deși erau jignite de întrebarea mea, își dădeau seama de ce o pusesem. „Urmăriți-l când e la biserică”, mi-au zis, „și judecați singur.” 

Așa am făcut, și am fost mișcat, adânc mișcat și impresionat, deoarece am văzut aici o intensitate și o stăruință în atenție și concentrare pe care n-o observasem niciodată la el și de care nu l-aș fi crezut în stare. L-am urmărit îngenunchind și luând împărtășania și nu m-am îndoit de deplinătatea comuniunii sale, de integrarea perfectă a spiritului său în spiritul liturghiei. Deplin, intens, liniștit, în liniștea unei concentrări și atenții absolute, s-a împărtășit cu Sfânta Cumenicătură. Era total prins, absorbit de sentiment. Nu mai exista uitare, Korsakoff nici nu părea cu putință să existe; căci nu se mai afla la discreția unui mecanism stricat și supus greșelii -acela al secvențelor fără sens și al rămășițelor de memorie-, ci era absorbit într-o acțiune, o acțiune a întregii sale ființe, care antrena sentiment și rost într-o continuitate și o unitate organică, o continuitate și o unitate atât de sudate încât nu se puteau sfărâma.

Era limpede că Jimmie se regăsise pe sine, că găsise continuitatea și realitatea în absolutul atenției și acțiunii spirituale. Asistentele aveau dreptate -el își găsise sufletul aici. Dreptate avea și Luria, ale cărui cuvinte mi-au revenit atunci în minte: „Omul nu e numai memorie. E și simțire, voință, sensibilitate, ființă morală. (...) Aici (...) poți ajunge la el și-l poți schimba.” Memoria, activitatea mintală, mintea singură, nu-l puteau reține, dar atenția și acțiunea morală puteau să-l capteze cu totul."

“[...] sa invatam de aici o lectie deopotriva filozofica si clinica, si anume ca in sindromul Korsakoff, in dementa, sau in alte nenorociri asemanatoare, oricat ar fi de grava afectiunea organica sau disolutia humeana, ramane probabilitatea reintegrarii prin arta, prin comuniune, prin atingerea spiritului uman, iar acesta poate fi salvat de la cee ace pare la inceput o stare de distrugere neurologica fara speranta.”

Ikuya Takashima -"Bitcoin, the Ultimate Guide to the World of Bitcoin"

 

"What risks does bitcoin face? 

Bitcoin and other cryptocurrencies go a stage further than fiat currencies. Because they are global currencies, they do not have any nation to back up their value. Thus, their worth is completely dependent on what the marketplace judges them to be. 

Bitcoin is no more than a series of symbols stored on a piece of software. By itself, it is worth nothing, just like the tulip bulbs of the Netherlands. The risk, therefore, is that something could cause Bitcoin to lose all legitimacy. This can happen to any currency, which is why most nations also stockpile a reserve of gold. The versatility of that precious metal (for example, its ability to be turned into jewelry) means it always retains its value. But Bitcoin has nothing behind it. No nation, no precious metal. It is just a code. [...] 

But, some analysts claim, Bitcoin is extremely fragile. Its bubble will burst, and its value plunge towards nothingness. The bigger you are, the harder you fall, as the saying goes, and if people suddenly- lose their Bitcoin fortunes, they are likely to abandon the currency and allow it to die. This could happen virtually overnight, in the worst case scenario."

"The way Bitcoin is issued plays a role in its value as well. This is often a force for good, but not always. Fiat currency issues are controlled by national government. They can manipulate the amount of currency in circulation for their own purposes. This is called quantitative easing, and is often used to kick start an economy that is struggling. Quantitative easing can be used to promote investment, to help address employment issues, and to control inflation. 

However, Bitcoin does not have the capability to provide quantitative easing. The amount of Bitcoin to be released has been set by its creators, and that is that. While this often encourages investment, because a limited supply generally increases value, as long as the demand is there, when demand falls Bitcoin does not have the ability to flood the market and regenerate interest. As a result, a long-term fall in value (such as in 2014) takes a while to address."

Constantin Bacalbaşa -"Bucureştii de altãdatã"

 

Cartea aceasta a venit ca o mare surprizã pentru mine. Nu mã aşteptam sã-mi placã atât de mult. E ca şi cum ai citi contul FB al cuiva de acum 100 de ani. Iar lucrurile pe care le discutã sunt înfricoşãtor de actuale. Acel "altã datã" are o dozã mare de ironie neintenţionatã. Sã-ţi dai seama cã lumea în care trãieşti, structural, nu s-a schimbat de 150 de ani... asta îţi dã serios de gândit. 

Postãrile FB care mi-au atras atenţia din anii 1880:

-partea neseriozitãţilor

1. Am gãsit trei mari bad ass guys. In ordinea preferinţei mele: Mihail Kogãlniceanu (doamne, ştiţi cu câtã eleganţã folosea gagiul ãsta subjonctivul în francezã?! de citit şi luat aminte; public speaking-ul din zilele noastre este o fantomã jigãritã faţã de cum rupea stilul Kogãlniceanu), C. A. Rosetti (avea nenea ãsta nişte idei progresiste... te lingi pe degete; Ion Brãtianu şi regele nu ştiau ce i-a lovit când deschidea Rosetti gura cu vreo propunere liberalã şi democraticã de-a lui; exemple de propuneri: independenţa justiţiei, inamovibilitatea magistraților, salarii triple pentru magistraţi, libertatea totalã a presei -chiar şi regele sã poatã fi criticat), Tache Ionescu (un finuţ promiţãtor). 

2. Soldaţii ruşi au dat buzna la publicaţiile socialiste de pe la noi (traduse la greu din francezã) pentru cã aici aveam libertate de exprimare. Conducerea armatei ruseşti a fost cam nemulţumitã de acest aspect, dar csf ncsf. 

Oricum, ofiţerii ruşi i-au învãţat pe români diverse mânãrii financiare. Si au lãsat mulţi bani în Bucuresti, bani care au fost folosiţi la iniţierea unor proiecte edilitare (cum ar fi amenajarea cursului Dâmbovitei şi a canalizãrii).

Insã rubla a trecut printr-un proces accentuat (şi controlat) de devalorizare, iar mulţi au profitat pe seama neştiutorilor (care erau, evident, cei mai mulţi). Cam cum s-a întãmplat de curând cu creditele în CHF. 

3. Aveam şi ziare care publicau articole mondene de mare succes (de genul emisiunilor "Ai stil"). VIP-ul era un tip Claymoor (fiul poetului Iancu Vãcãrescu!) care analiza si comenta petrecerile, ţoalele, care cu cine s-a mai afişat etc. 

4. Selecţii din meniul restaurantului Hugues (btw, în materie de high life sunt fanã familia Marghiloman). Dupã cum se minuna o prietenã: mãi, oamenii ãştia nici mãcar nu aveau frigidere.

"Turtle-soup, Consomé Royal, Paris-bouchées, Homard à l'américaine, Côtes de moutons pré-salés sauce Béarnaise, Ragoût de perdreaux à la Lucullus, Terrine de foie gras, Truffes au Champagne, Punch glacé, Chapons truffés, Pieds de céleri, Asperges en branches sauce Hollandaise, Gâteau Espagnol, Café, liqueurs, Fine Champagne 1855, Johanisberg Cabinet (cave Metternich), Chateau Lafitte, G. H. Mumm et Roederer frappé"

5. Plimbãrile cu trãsura pe bulevard doar de dragul afişãrii la şosea erau obligatorii. Cam ca plimbãrile cu decapotabila pe Dorobanţi din zilele noastre.

6. Un scandal monden s-a lãsat cu proces. Pentru cã au venit mulţi gurã-cascã în sala de judecatã, procesul a fost mutat de la Tribunal în sala teatrului Orfeu din strada Câmpineanu. 

7. Foloseau verbul "a se reveliona". Adicã: unde ai revelionat anul ãsta? Pãcat cã s-a pierdut verbul acesta. DOOM mãcelãrind limba românã de 100+ de ani. 

8. Gazarea manifestanţilor se practica şi atunci. Doar cã sub altã formã. Erau chemaţi mãturãtorii care sã facã atâta praf încât sã-i împrãştie pe demonstranţi.

9. Pentru cã era de-acolo, Bacalbaşa vorbeşte pe larg despre protestele şi grevele studenţilor. Viaţa de student era la fel de palpitantã şi atunci. Ba chiar cred cã era mai mişto. Ei au aruncat cu petarde într-un profesor. Mi-aş fi dorit sã se fi pãstrat acest obicei. Mã rog, au aruncat şi-n jandarmi cu ardei pisat...

Manifestanţii studenţi sunt închişi la Vãcãreşti (vreo 5 zile, unde conservatorii le-au trimis, oricum, glovo cu caviar şi şampanie -şi asta nu e o metaforã, ãia chiar primeau şampanie la închisoare) dupã ce l-au înjurat pe Ion Brãtianu pe Calea Victoriei. Dupã ce au ieşit din închisoare paznicul care i-a avut în grijã li s-a alãturat pentru cã i-a plãcut maxim stilul lor de viaţã. 

Evident, studenţii erau sãraci şi pe-atunci. Atât de sãraci încât uneori trebuiau sã se angajeze la stat (:)) Ca sã vã faceţi o idee: studenţii plãteau 40 de lei pe lunã la bodega unei anumite madam Caliopi pentru douã feluri de mâncare la micul dejun şi alte douã la prânz. Salariul unui student angajat la stat era cam de 100 de lei. Dar dacã petreceau noaptea cu madam Caliopi primeau porţii mai generoase la masã... 10 beri erau 5 lei. 

-partea seriozitãţilor

1. atitudinea marilor puteri occidentale faţã de situaţia şi drepturile ţãrilor din Balcani dupã ceea ce pentru noi a fost Rãzboiul de Independenţã reprezintã punctul de plecare pentru primul rãzboi mondial. Si nu e vorba de karma. E vorba de decizii proaste, orgoliu, îngustimea perspectivei asupra lumii şi incapacitatea de a gândi lucrurile pe termen lung. 

2. complexitatea situației evreilor. Oferã o perspectivã interesantã asupra amestecului de sentimente pe care societatea îl avea (şi cred cã încã îl mai are, doar cã ne auto-cenzurãm public pe bazã de political corectness) faţã de minoritatea evreiascã. 

3. Tentativele de reformã a diverselor instituţii de stat eşuau la fel de lamentabil ca în zilele noastre. Prefecţii erau foarte supãraţi de încercãrile insistente de a aduce tineri, mai ales şcoliţi prin strãinãtate, în funcţia de sub-prefecţi.

4. Boierii şi-au cam meritat soarta.

"Boierii conservatori erau luptãtori de sezon. Luptau primãvara şi iarna, însã când venea vara plecau la Paris, în Elvetia, în Italia sau pe la moşii; nu erau mulţi cari şi-ar fi jertfit petrecerile din staţiile balneare sau din capitala Franţei pentru ca sã asude la munca politicã din Bucuresti."

Pargrafele care mi-au dat de gândit. Si asupra cãrora încã mai reflectez:

"Dacã cercetãm lista, constatãm cã aceastã generaţie -din care fac parte şi eu- n-a dat prea mulţi fruntaşi. In afarã de un ministru plenipotenţiar, de doi directori generali ai Serviciului sanitar şi un medic general, toţi ceilalţi au rãmas pe trepte de mijloc. Câţiva parlamentari, câţiva funcţionari superiori, câţiva profesori secundari şi atâta tot. Nu gãsesc înscris numele nici unuia printre oamenii cari, în aceastã ţarã, au stat in fruntea statului. 

[...] Sã fie pentru cã nici unul din studenţii aceştia n-au avut inteligenţa, cultura sau celelalte însuşiri care disting pe fruntaşii unui popor? Desigur, nu. Altei împrejurãri se datoreşte aceastã rãmânere în urmã. 

Rareori un student al unei universitãţi din ţarã poate ajunge în România pe rândurile dintâi. Spre a înainta şi ajunge, se cere lustrul strãinãtãţii. Titlul de doctor sau de licenţiat al unei facultãţi apusene, cât şi aureola frecventãrii unei şcoli superioare din strãinãtatea civilizatã au fost la noi întotdeauna certificatele neapãrate cu care numai s-a putut impune un om nou. 

Dar se vede şi contactul cu moravurile, cu spiritul, cu felul de a se purta şi de a gândi al oamenilor din apusul cult dã omului o înfãţişare şi o autoritate deosebitã, calitãţi care-l pun, de fapt, deasupra acelora cari -deşi de multe ori cu mult mai inteligenţi- numai din faptul cã n-au iesit din ascunzãtoarea ţãrii lor sunt lãsaţi pe planul al doilea. 

Vizitarea lumii din afarã, educarea într-un mediu superior ca orizont moral şi ca înãlţare sufleteascã, complecteazã personalitatea aceluia care este destinat a fi conducãtor. 

A rãmâne în ţarã -a însemnat aici, în România- o cauzã de inferioritate. Atingerea cu mentalitatea şi cu sufletul superior al omenirii mai desãvârşite ca moral, educaţiune şi culturã, dacã nu desãvârşeşte întotdeauna, dar purificã şi înalţã.

Dar mai este un motiv, hotãrâtor motiv acesta: aproape toţi studenţii cari au stat în fruntea mişcãrii de la 1884 au fost naturi independente, pe când, spre a ajunge în România -afarã de excepţii norocoase- se cer spinãri încovoiate."

"Partidul socialist începe sã ia fiinţã în Bucureşti. Suntem un mãnunchi de tineri hotãrâţi sã începem lupta în aceastã îndrumare. Dar socialismul nostru nu este încã bine definit. E un amestec de idei umanitare, generoase şi democratice, doctrina socialistã n-o întelegeam încã, de aceea dintre toţi tinerii studenţi cari au inaugurat mişcarea la 1884, absolut nici unul n-a rãmas în rândurile socialiştilor. 

De altfel, elementul muncitoresc lipsea cu desãvârşire atunci. 

Intr-o searã, doctoranzii Stãuceanu şi Manicea îmi spun cã o întrunire secretã şi cu caracter socialist se va ține la spitalul Filantropia. Mã duc. [...] Fiindcã pentru istorie trebuie sã se ştie cã mişcarea socialistã bucureşteanã, îmbolditã de începuturile socialiste de la Iaşi, n-a început nici din pãtura muncitoare, nici din cauza mizeriei lumii lucrãtoare, ci din spitale. 

[...] Ni se anunţã o mare noutate: un nihilist rus din cei mai de frunte va fi printre noi. [...] erea Costicã Dobrogeanu, devenit mai târziu Gherea în literaturã."

Ai Weiwei -"1000 Years of Joys and Sorrows"

 

Dacã nu ati auzit pânã acum de Ai Weiwei, neapãrat trebuie sã bãgati repejor un google. E unul dintre cei mai importanti artisti contemporani din afara Europei/Americii. Existã si un documentar foarte interesant: "Ai Weiwei -Never Sorry" pe care îl recomand. 

Pe mine m-au încântat foarte mult aceste memorii pe care si-a luat timp sã le organizeze. Pe lângã faptul cã îsi clarificã pentru public ideile despre artã, Ai Weiwei dezvãluie multe amãnunte despre viata lui si mai ales detaliazã într-un mod intim relatia lui deosebitã cu tatãl sãu (chiar nu stiam cã tatãl lui a fost un mare poet chinez, Ai Qing, prieten cu Pablo Neruda, care a studiat la Paris în tinerete).

Nu este o povestire cronologicã a vietii lui. Structura are o amprentã puternic personalã. Discursul curge dupã o logicã internã în care artistul îsi întretese biografia cu devenirea lui de artist. 

Reflectiile despre artã: 

"In the era in which I grew up, ideological indoctrination exposed us to an intense, invasive light that made our memories vanish like shadows. Memories were a burden, and it was best to be done with them; soon people lost not only the will but the power to remember. When yesterday, today, and tomorrow merge into an indistinguishable blur, memory -apart from being potentially dangerous- has very little meaning at all."

"In the mid-1980s, the art world was still wallowing in German neo-expressionism -large paintings with raw, overdramatic brushwork- whereas I was drawn toward Dada's countercultural tendencies. I fused a violin and a shovel, I inlaid a condom on a Chinese army-issue raincoat, and using a wire clothes hanger, I fashioned a profile portrait of Marcel Duchamp. It was Duchamp's work that had caught my eye at the Philadelphia Museum of Art when I first arrived in America and it was his emphasis on art as an intellectual and not simply a visual experience that would be a lifelong inspiration to me. His interest in ordinary objects, in the "readymade" was already influencing my own artistic productions."

"To conventional culture [...] art sould be a nail in the eye, a spike in the flesh, gravel in the shoe: the reason why art cannot be ignored is that it destabilizes what seems settled and secure. Change is an objective fact, and whether you like it or not, only by confronting challenges can you be sure you have enough kindling to keep the fire in your spirit burning. Don't try to dream other people's dreams [...]; you have to face up to your own predicament honestly, on your own terms. There's a huge gulf between your aesthetic passions as an artist and the indifference of the real world."

"In New York I had once written, "If someone goes to MoMA and doesn't feel overcome with shame, he's either got something wrong with his artistic instincts or he's a complete scoundrel. All you'll find there is prejudice, snobbishness, and vanity." I was young and full of myself then, but twenty years later, with the visit of the MoMA delegation to Caochangdi, I continued to recoil against the museum's complacent, elitist tendencies. Art should be recognized, yes, but not in the form of expensive collectibles to be deposited in MoMA storage to molder -that's simply a waste. My vision of contemporary art took a very different form. To me, art is in a dynamic relationship with reality, with our way of life and attitude to life, and it should not be placed in a separate compartment. I have no interest in art that tries to keep itself distinct from reality."

"Sometimes friends ask me how to make a documentary. There are three cardinal rules, I tell them: start filming, keep filming, and never stop filming. So long as the camera is running, then you have footage, and there's no footage that can't be properly edited. Recording what is happening is more important than pushing any particular point of view, and that's all the more true when information is suppressed."

"Real choice is difficult, because the meaning of choice emerges only in difficulty itself. To know a period of history is equally difficult, for so-called history is a part of self-knowledge. In the face of authoritarianism, most curators and artists lose the power of speech, nullifying aesthetics and ethics with their moral compromises. I myself do not have it within me to compromise. But in this echo chamber, to give a hoarse battle cry elicits nothing but a hollow reverberation. Today's censorship touches on all aspects of life -from the internet and newspapers to books, concerts, and art exhibitions. It nullifies the individual's sense of self and experience of life: ideas give way to compliance, speech becomes flattery, and existence is reduced to servility."

"My works relating to migrants are consistent in form with the projects that have interested me in the past. Whether my status is seen as that of an artist, an activist, or a citizen, I always seek to integrate these various roles and create an effective interplay between form and language in my explorations, documentary recordings, and exhibitions. My focus on the refugee crisis gave me the opportunity to move beyond the arena of resistance to China's authoritarian government and engage in more universal observations about human nature, and to more fully express my understanding of human rights."

"Artistic creation, being so personalized, commonly stands in stark opposition to a state's agenda, and my work typically has an antagonistic dependence on the will of the group and the will of the state. No one can rid themselves of the imprint of their era's language and culture, and art serves simply as a pioneer for collective reflection: it offers a chance for a group, or a nation, to become alert to an issue, and to enhance its awareness of things.

My understanding of freedom puts me, as a political exile, at odds with the authoritarianism practiced by my native country. By choosing to leave China, I have lost a sense of belonging and a secure foundation, drifting like duckweed on the current. But now my country is in much the same predicament, because it rejects memory and refuses to honestly address the task of building a healthy society and establishing a legitimate polity. Although China grows more powerful, its moral decay simply spreads anxiety and uncertainty in the world."

"Today, more and more people are being forced to leave their ancestral homes, for all kinds of reasons -war, religious discrimination, political persecution, environmental degradation, hunger, poverty. Will we ever be able to eliminate these scourges? Can a civilization that is built on the misfortune of others carry on forever? And who can be sure that they themselves will not one day be torn from their homes and cast onto a foreign shore, only to encounter discrimination and be forced to beg for sympathy?

The fates of our three generations -my father's, my son's, and my own- are tightly linked to the fates of countless people we have never met and will never know. This gives me all the more reason to say what's in my heart, to share with others, and to make myself heard. Self-expression is central to human existence. Without the sound of human voices, without warmth and color in our lives, without attentive glances, Earth is just an insensate rock suspended in space."

Prietenia lui cu Allen Ginsberg

"Allen was not always so flattering. Once, after examining a portofolio of mine, he said to me, "I really don't know who would be interested in a Chinese artist." I still remember this as though it were yesterday. I never thought of Allen as an American poet -even if his Americanness was utterly authentic -for others had an outlook that was entirely American, and Allen had a global perspective. The United States likes to think of itself as a melting pot, but it's more like a vat of sulfuric acid, dissolving variety without a qualm."

Cuvinte întelepte

"When authority determines meaning, independent thought does not exist, and everything is an extension of the discourse of power."

Lulu Miller -"De ce pestii nu existã"

 

“Renumitul primatologist Frans De Waal de la Universitatea Emory spune cã asta e ceva ce oamenii fac tot timpul -minimizeazã importanta asemãnãrilor dintre noi si alte animale ca mod de a ne mentine locul pe treapta cea mai de sus a acelei scãri imaginare. Oamenii de stiintã, subliniazã De Waal, pot fi unii dintre cei mai mari ofensatori -folosindu-se de limbajul tehnic pentru a mãri distanta dintre noi si celelalte animale. […] Dacã un animal ne depãseste la îndeplinirea unei sarcini cognitive -cum ar fi exactitatea cu care speciile de pãsãri îsi pot aminti locul precis a mii de seminte -, devalorizeazã asta drept instinct, nu inteligentã. Acestea si multe alte trucuri de limbaj alcãtuiesc ceea ce De Waal numeste “castrare lingvisticã”. Modul în care ne folosim de limbaj pentru a discredita animalele, modul în care inventãm cuvinte ca sã ne pãstrãm locul în vârf.”

Judith E. Walsh -"A Brief History of India"

 

Rebeca Skloot -"The Immortal Life of Henrietta Lacks"

 

Adrian Owen -"Into the Grey Zone"

 

Hans Rosling -"Factfulness"

 

James Clear -"Atomic Habits"

 

Patricia Fride-Carrassat & Isabelle Marcadé -"Miscãri artistice în picturã"