Intrucat am tresariri justitiare in geo-politica actuala, mai pun mana pe cate-o carte de istorie. Desi ariditatea scrierilor pur istorice nu este tocmai pe gustul unei exuberante imaginative ca mine, ma mai prefac si eu ca ma intereseaza istoria. Cartea lui Amin Maalouf (mi-a placut mai mult "Orientalismul" –cu cartea aceea chiar am discutat, am avut dispute si la sfarsit ne-am impacat) mi s-a parut prea incarcata de detalii istorice, cu o aglomerare prea mare de evenimente istorice si cu prea putine iesiri eseistice, dar totusi cu o perspectiva interesanta si noua (cel putin pentru mine) asupra cruciadelor si a rolului jucat de ele in formarea imaginii de catre "Orient" asupra noastra, a "occidentalilor".
Pentru cei care citesc cartea inainte de a sti cate ceva din bibliografia lui Maalouf nu e nici o surpriza sa afle ulterior ca acesta are o formatie de jurnalist (cu cateva incercari literare, de asemenea, dar si acelea prea istoricizante pentru gustul meu). "Cruciadele asa cum au fost vazute de arabi" contin multe citate din istorici ai vremii, persoane care au consemnat evenimentele contemporane, ceea ce ofera materialul necesar sustinerii perspectivei din care sunt relatate intamplarile. Oricum, cred ca sunt prea sclifosita atunci cand ma plang de prea multele date istorice si de insiruirea rapida de conducatori islamici si europeni pentru ca, pana la urma, sunt totusi 200 de ani cuprinsi in 270 de pagini petrecute in vremuri foarte agitate. Insa mi-ar fi placut ca Maalouf sa renunte putin la perspectiva lui jurnalistica si sa intre mai mult in polemici, sa isi exprime mai mult punctul de vedere. Dar, in fine, asa presupun ca trebuie sa arate o carte de istorie, cu pretentii de obiectivitate.
Trebuie insa sa admit ca prezentarea evenimentelor din acea perioada este complexa, nelimitandu-se la conflictele armate propriu-zise, ci cuprinzand si informatii despre politica dusa de conducatorii locali, luptele interne. Maalouf suprinde atomizarea ideologica a timpului care, alaturi de dorinta de putere, a facut imposibila continuitatea politica in Orient.
"Cruciadele asa cum au fost vazute de arabi" incepe cu prima cruciada din 1096 (cand cea mai mare parte a teritoriilor islamice era stapanita de turcii selgiucizi) si se termina in 1291 cand "the Fraj", europenii, parasesc definitiv regiunea. In aceste doua secole au loc o multitudine de schimbari care se vor intipari pentru totdeauna in psihicul colectiv al popoarelor din regiune.
1096 este primul an in care arabii aud despre "the Franj". Nu stiu exact cum sa reactioneze la actiunile acestora si nici ce parere sa isi formeze despre intentiile lor. Kilij Arslan, sultanul Niceei, din cauza situarii geografice, este primul care incepe sa-si puna intrebari despre motivele debarcarii lor in Asia Mica. Pregatindu-se pentru ce este mai rau in fata necunoscutului, Kilij Arslan obtine o victorie militara usoara in fata Franj-ilor. Dar, in anul urmator, Franj-ii sunt mult mai pregatiti si reusesc cu usurinta sa cucereasca Edessa si Antiohia (orase din nordul Siriei). Acum incep sa apara zvonurile ca obiectivul principal a expeditiilor europene este cucerirea Ierusalimului. Francezii au ajuns la Ierusalim in 1099 si l-au si cucerit. Caderea Ierusalimului a tras adevaratul semnal de alarma in lumea araba, iar in 1104 musulmanii au obtinut o victorie pretioasa cand au rezistat asaltului francez asupra cetatii Harrah. Insa pe francezi aceasta infrangere nu i-a demoralizat. Intre 1109 si 1110 au reusit sa cucereasca Tripoli, Beirutul si Saida. Apoi, iar, orasul Tyre (sudul Libanului) a rezistat atacurilor franceze, aprinzand din nou speranta in sufletul arabilor. Lucrurile se inrautatesc in 1115 cand musulmanii si francezii incheie o alianta impotriva sultanului Siriei. Franj-ii ocupa acum toata coasta Mediteranei, cu exceptia orasului Ascalon. Frica se raspandeste si mai mult in randul musulmanilor atunci cand afla de asasinarea qadi-ului orasului Aleppo care organizase mai multe atacuri de hartuire a armatei franceze. Totusi, in 1128 francezii inregistreaza o alta infrangere caci nu reusesc sa ocupe Damascul. Zangi devine noul conducator al orasului Aleppo si isi propune unificarea Siriei. In 1144 cucereste orasul Edessa, ceea ce da speranta intregii lumi arabe ca francezii vor fi in curand indepartati de pe teritoriile lor. Insa doi ani mai tarziu Zangi este ucis de catre un soldat beat din propria armata ca urmare a unui incident fara nici o importanta. Este inlocuit de Nur al-Din. Urmatoarea expeditie franceza din 1148 este condusa de catre Luis al VII-lea si de Conrad, regele german. Insa aceasta nu a avut rezultate notabile. Influenta lui Nur al-Din creste in randul musulmanilor. Cucereste Damascul, ceea ce face ca partea musulmana din Siria sa ii revina in intregime. In Egipt Saladin devine vizir, punand capat califatului Fatimid si devenind, astfel, rival al lui Nur al-Din. Conflictul dintre cei doi se rezolva de la sine cu moartea lui Nur al-Din in 1174. Pana in 1183 Saladin cucereste Damascul si Aleppo. Asa el ajunge sa controleze Egiptul si Siria. In 1187 cucereste Ierusalimul si cea mai mare parte din teritoriile detinute de francezi. Franj-ii raman numai cu Antiohia, Tripoli si Tyre. In 1190, Richard Inima de Leu ii ajuta pe francezi sa recucereasca multe dintre orasele musulmane. Totusi, Ierusalimul ramane sub stapanirea lui Saladin. In 1193 Saladin moare la varsta de 55 de ani. Imperiul este reunit sub conducerea fratelui sau, al-Adil. Zece ani mai tarziu francezii trec prin foc si sabie Constantinopolul, indreptandu-se spre Egipt unde iau fortareata Damietta, dar in drum spre Cairo sunt opriti de armata nepotului lui Saladin. In 1217 lucrurile se complica prin intrarea pe scena ostiliatilor a mongolilor, la inceput cu celebrul Ghinghis Han. In 1229 al-Kamil preda Ierusalimul lui Frederick II de Hohenstaufen, spre consternarea lumii arabe. In 1244, musulmanii reusesc sa recucereasca Ierusalimul pentru ultima data. In 1291 cucerirea orasului Acre pune capat prezentei franceze in teritoriile arabe.
Maalouf dezvolta putin personalitatea sau viziunea politica a fiecarui conducator (francez, arab, turc, armean, kurd, etc.), insa insista asupra figurilor importante (Zangi, Nur al-Din, Saladin). Mi-ar fi placut sa surprinda sau sa faca ipoteze mai mult asupra conflictelor interioare ale personajelor, asupra opiniilor si prespectivelor acestora despre evenimente.
Uneori, mi se pare ca Maalouf paraseste acea obiectivitate jurnalistica pentru a incuviinta unele stereotipuri (de exemplu povestea canibalilor francezi din Ma’arra care, Maalouf tine sa sublinieze, nu se justifica numai prin lipsa hranei). Insa imaginea generala pe care o prezinta despre cruciati nu este in intregime diabolica. Recunoaste si apreciaza onoarea multora dintre cavalerii cruciati si nuanteaza uneori comentariile extreme ale cronicarilor vremii.
Mi-a placut in mod deosebit epilogul pentru ca acolo Maalouf a tras concluziile in care cititorul ii poate citi opiniile.
Sub conducerea turcilor selciugizi Orientul musulman nu era decat o adunare precara de state. Insa conditiile de trai si cultura erau net superioare celor dintr-o Europa care se refacea dupa o perioada intelectuala intunecata.
Mi-a placut mai putin ultima fraza, prea melodramatica, dupa parerea mea, fata de tonul intregii carti -"Nu exista nici o indoiala ca ruptura dintre cele doua lumi dateaza inca din timpul cruciadelor, perioada resimtita acut de arabi, chiar si in zilele noastre, ca un viol". As fi preferat ca fie intreaga carte sa fie scrisa pe tonul asta, fie finalul sa pastreze impresia de distantare critica in care a fost conceputa intreaga carte.
Maalouf da de gandit cititorului asupra cauzelor care au inlesnit cruciadele (dezbinarea lumii arabe; intreruperea mostenirii culturale autentic arabe; standardele juridice mai stabile care fundamenteaza civilizatia europeana) si a consecintelor acestora (inchiderea lumii arabe in fata oricarei influente europene, chiar si a celor pozitive).
De asemenea, Maalouf evidentiaza mai mult partea politica a conflictelor intre crestini si musulmani, trecand in plan secundar aspectul religios. Maalouf prezinta o perspectiva mult mai complexa decat alte carti pe aceasta tema pe care care le-am citit pana acum si una mai diferita prin faptul ca se bazeaza in primul rand pe inregistrarile istorice arabe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu