O carte care e o combinaţie de stiluri: Joyce cu includerea temporalã limitatã la o zi, Balzac cu descrierea fizicã amãnunţitã a ambientului, utilitarã pentru economia personajelor, Proust cu obiectele mici din prezent care deschid perspectiva temporalã . Unicã și însufleţitoare pentru roman este Vica, liantul între lumi diverse, cu un dialog interior bogat și pestriţ (cam așa voi vorbi eu pe la vârsta ei), cu o experienţã diversã a unui București haotic pe timp de rãzboi, elegant și strãlucitor în perioada interbelicã, pãtat și decãzut în timpul comuniștilor. Vica face 2 vizite în ziua romanului plasat prin anii 1970 : una la rudele ei mutate într-un bloc construit de comuniști (cu un adolescent problematic și studios și o cumnatã vãduvã care nu are aceeași rigurozitate gospodãreascã) ce pare raiul pe pãmânt fãrã corvoada întreţinerii unei case, mai ales pe timp de iarnã, și cu un soţ bãtrân și bolnav (cu care se aflã în permanentã concurenţã cine este cel mai inventiv în micile lor egoisme de bãtrâneţe –cum ar fi mâncatul de mici fãrã a împãrţi cu celãlalt) și cealaltã la Ivona, descendenta unei familii aristocrate (relativ), cu un suflet sensibil, înţelegãtor și raţional care este distrus de mult prea pragmatica Vica (care nu înţelege cum îi iartã Ivona soţului ei toate infidelitãţile și cheltuirea nejustificatã a banilor familiei), dar care se bucurã cel puţin de evadarea singurului bãiat dintr-un sistem politic unde nu ar fi avut nici o șansã de reușitã academicã, în ciuda capacitãţilor lui intelectuale deosebite.
Tot farmecul romanului stã în spontanietatea reacţiilor Vicãi, care dezvãluie de multe ori adevãrul crud din spatele pretenţiilor și tentativelor de evitare a realitãţii ale celor din jur, în mijlocul unui București care se plafoneazã sub un sistem uniformizant, unde valorile sunt aplatizate, unde idealismul și delicateţea nu mai au ce cãuta, pentru a sfârși într-o demenţã cu accente paranoice.
Despre carte si aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu