luni, 12 septembrie 2011
Katharina Hagena -"Le gout des pepins de pomme"
Le goût des pépins de pomme este un roman « domestic » cum ar veni (de familie așa). Cel puţin la prima vedere. Pentru cã, treptat, dimensiunea istoricã și filosoficã își face simţitã prezenţa, dar într-un mod foarte subtil, delicat, cititorul nepregãtit sã absoarbã aceste aluzii nesimţind cã îi scapã ceva. Secretele familiale, doliul, moștenirile, adulterele se disipã într-un context istoric care marcheazã Germania pânã în zilele noastre, cu un timp de confuzie intelectualã și instinctualã unde nu existã fapte condamnabile, ci doar moduri de a fi.
Toate acestea sunt spuse pe un ton vesel, lejer, în spatele cãruia se întrevede o realitate care depãșește capacitatea umanã lingvisticã, dar care transformã brusc, traumatizant, lumea (copaci care înfloresc a doua oarã în plinã toamnã, mãceșele care se fac brusc albe –nu știu sigur cã alea sunt mãceșe, dar bãnuiesc cã ideea e importantã, fetiţa care se naște scoţând scântei din degete).
Firul narativ principal : la moartea bunicii, Bertha, dupã o lungã perioadã de Alzheimer (dupã o cãzãturã din copac –un mãr ; merii sunt peste tot, merii le definesc pe cele douã surori iniţiale), unica nepoatã, Iris (naratoarea), bibliotecarã la Freiburg (orașul cu o puternicã încãrcãturã istoricã și intelectualã –scandalul de nazism cu Heidegger ca personaj principal), se trezește unica moștenitoare a casei (spre suprinderea tuturor celor din familie –Bertha are 3 fiice, una dintre ele fiind, evident, mama lui Iris).
Dupã moartea Berthei, într-o amnezie completã, Iris începe sã descopere, sã scoatã la ivealã amintiri îngropate într-o istorie de tãcere a întregii familii. In grãdina acum semi-sãlbaticã a familiei (Iris încearcã și la propriu sã o coseascã, cu un rezultat nu tocmai foarte eficient), Iris trebuie sã descopere rãspunsul la mai multe întrebãri pentru a defini situaţia familiei : cu ce s-a ocupat bunicul ei înainte de a merge la rãzboi ? ce bãrbaţi le-au curtat și pe cine au preferat cele 2 surori de la început (bunica Bertha și sora ei) ? cine mânca merele cu tot cu seminţe ? cum a murit Rosemarie (cealaltã nepoatã) ? ce vroia Rosemarie sã-i spunã în acea ultimã noapte teribilã ?
Este romanul cãutãrii identitãţii într-un trecut care pare condamnabil, deși lucrurile nu se petrec niciodatã bi-dimensional, astfel încât sã se împartã clar în bine și rãu, alb și negru. Dupã o imagine paradoxalã care apare și în carte, în miezul (les pépins) vieţii, adevãrului rezidã Léthé, fluviul uitãrii din infern.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu