"Lolita" e o carte mult mai inocentã decât te-ai aştepta pe baza descrierii comune cum cã e povestea unui semi-incest pedofil. Humbert este într-adevãr un pervers de vârstã mijlocie, iar Dolores are 12 ani. Dar nu e nimic obscen în toatã cartea, iar perversitatea lui Humbert este descrisã în mod realist, cu doza necesarã de luciditate privind propria devianţã şi ciudãţeniile propriilor plãceri, dar ce plãceri! Cititorul este adus pe alocuri sã simpatizeze chiar cu suferinţele lui HH, ceea ce probabil nu am face în afara acestui roman. Cartea nu îşi propune sã pledeze pentru acceptarea perversiunilor de genul acesta, ci doar subliniazã faptul cã ele sunt mai complexe şi mai puţin monstruoase decât suntem învãţaţi noi sã condamnãm. Existã şi o dimensiune de neajutorare, de iremediabil şi de amãrãciune în toatã aceastã nebunie.
Dacã e sã priveşti de la mare distanţã toatã povestea şi sã-i faci un rezumat: e un roman de cãlãtorie cu un european „copt” şi o americancã adolescentinã care bântuie împreunã de-a lungul Statelor Unite încercând sã scape de un trecut frustrant şi conflictual pentru a-şi gãsi un loc pe care nu îl pot defini foarte precis şi care oricum nu prea are şanse sã se materializeze.
Dacã e sã trecem şi peste acest nivel rudimentar alegoric, este o poveste de dragoste neconvenţionalã, originalã şi şocantã.
Insã povestea nu este cel mai important aspect al cãrţii, deşi ea are cea mai puternicã impresie asupra cititorului. Romanul este construit foarte ingenios şi complex, Nabokov ştiind cum sã stãpâneascã o abundenţã de aluzii literare, istorice, de opinii critice la adresa societãţii, culturii, psihanalizei, de sancţionãri ale urâţeniei lumii în care trãim (de la ideile educaţionale pânã la descrierile de moteluri), de jocuri de cuvinte şi un umor subtil. Stilul alterneazã pasajele înflãcãrate, agitate cu unele jucãuşe, amuzante astfel încât dimensiunea eroticã şi violentã a romanului este temperatã de o tentã liricã sau (auto)ironicã privind ipocrizia societãţii, a stereotipurilor şi prejudecãţilor ei. Este un stil proaspãt, vioi, inteligent care se duce de multe ori înspre satirã (a romanelor de dragoste, a teoriilor psihanalitice, a ideii de confruntare dintre vechea Europã şi noua şi nestãpânita Americã). Pânã la urmã cred cã este proclamarea puterii spiritului ironic, parodic de a ne face sã abordãm cu plãcere şi cu mai puţin extremism subiecte neobişnuite, de care oamenii în general se feresc sã le descrie sau analizeze pe larg.
Este o carte amuzant de serioasã.
Ce mi-a plãcut:
„Pijamaua mea albã are pe spate un desen liliachiu. Mã simt asemenea pãianjenilor umflaţi şi palizi pe care-i vedeţi în grãdinile bãtrâne. Aşezaţi în mijlocul pânzei strãlucitoare, trimit semnale smucind uşor de unul sau altul dintre fire. Pânza mea se întinde în toatã casa, iar eu ascult, ca un vrãjitor viclean, stând tolãnit într-un fotoliu.”
„Intrebare: poate fi considerat rudã şi, ca atare, tutore firesc tatãl vitreg al unei pubere scumpe, adorabile, uluitoare, devenit tatã vitreg de numai o lunã, în situaţia când el este un vãduv nevropat în plinã maturitate, cu mijloace materiale independente, dar modeste, cu trotuarele Europei, un divorţ şi câteva case de nebuni la activ?”
„Hoinãrisem pretutindeni, dar de fapt nu vãzuserãm nimic. Iar astãzi mã surprind gândindu-mã cã lunga noastrã cãlãtorie pângãrise, pur şi simplu, cu o dârã sinuoasã de bale ţara frumoasã, enormã, încrezãtoare şi visãtoare, care la momentul acela, aşa cum vãd acum lucrurile, nu reprezenta pentru noi decât o clecţie de hãrţi mototolite, ghiduri deteriorate, anvelope uzate, plus suspinele ei noaptea –noapte de noapte, noapte de noapte- ce se porneau din momentul când avea impresia cã am adormit.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu