Markus Zusak -"Hotul de carti"

Mãrturisesc încã de la început cã sunt supra-saturatã de filme și cãrţi pe subiectul evreilor din cel de-al doilea rãzboi mondial. Consider cã s-a spus cam tot ce era de spus în orice formã care sã aibã valoare. Astfel, sunt recalcitrantã faţã de orice nouã carte pe acest subiect deoarece pornesc de la o premisã de redundanţã în privinţa acesteia.

Si « Hoţul de cãrţi » nu mi-a demontat poziţia. Eternul subiect, privit, e adevãrat, din perspectiva unei familii de nemţi (care nu e cine știe ce noutate) capãtã oareșce interes prin alegerea naratorului cãrţii : însãși moartea. Care, pe deasupra, mai are și simţul ironiei și este foarte vizualã în comentarii (de ex. la un moment dat privește cum sângele ca cireșele de la soldaţii cãzuţi se transformã în prune –cum nu am citit cartea în românã, nu știu cum a fost tradus pasajul dar, sigur, atunci când citești e mai interesant decât l-am rezumat eu). E o Moarte sentimentalã, bântuitã de rãul oamenilor, capabilã sã aprecieze zbaterea cinstitã a unui om care refuzã sã renunţe la viaţã. Mda, pânã și moartea este mai îndurãtoare decât naziștii.
Moartea spune, în principal, povestea unei fetiţe, Liesel, pe fundalul celui de-al doilea rãzboi mondial, cu atrocitãţile sale atât de partea evreiascã, cât și de cea nemţeascã. Liesel este încredinţatã de mama ei (o adeptã a comunismului care, dupã soarta nefericitã a propriului soţ, și el comunist, nu prevede un viitor favorabil familiei lor) soţilor Hubermann, pe undeva prin Germania, suficient de aproape de Dachau pentru a asista la sinistrele convoaie de evrei spre/dinspre lagãr. Prima întâlnire a morţii cu Liesel are loc atunci când aceasta îi viziteazã fratele mai mic.
Liesel este « hoţul de cãrţi », de fapt e o hoaţã, dar ambiguitatea lui thief din englezã se pierde în românã. Prima carte este furatã la înmormântarea fratelui ei de la un gropar (manualul groparului), pentru ca apoi sã fie furate/salvate un șir de cãrţi, în general în prag de a fi distruse de cãtre un regim totalitar care, inevitabil, le refuzã oamenilor dreptul la cunoaștere și la a-și pune întrebãri.

Cele multe sute de pagini ale cãrţii nu sunt justificate de subiectul istoric, nici de descrierea procesului turmentat de coming of age prin care trece Liesel, nici de ritmul povestirii. Deși pe alocuri stilul lui Zusak are niște încondeieri frumoase, iar reflecţiile Morţii asupra vieţii dau farmec cãrţii, în general e o pierdere de vreme.