miercuri, 7 mai 2014
Matei Visniec –"Sindromul de panicã în Orasul Luminilor"
Ca și "Dezordinea preventivã", "Sindromul de panicã..." este tot un fel de distopie cu un element autobiografic care sporește îngrijorarea cã lumea sumbrã, oricât de amuzant-absurdã ar fi ea, se poate materializa în afara dimensiunii ficţionale.
Panica derivã din perspectiva ratãrii, a anonimatului, a eșecului pe plan scriitoricesc a unor autori entuziaști cã au un mesaj interesant de transmis, derivat mai ales din încãrcãtura apocalipticã a universului comunist pe care o aduc în luminosul Paris, nesãţios de povești teribile despre sisteme politice inumane împotriva cãrora sã se revolte în bunul spirit franţuzesc.
Dar scriitorii au surpriza sã își vadã visurile spulberate în ciuda unui succes literar rãsunãtor, dar efemer. Așa cã ajung sã formeze grupul numãrul 5 al domnului editor Cambreleng, umbre scriitoricești nedumerite de uitarea nedreaptã la care sunt condamnaţi de o piaţã editorialã pe ale cãrei reguli nu le înţeleg pe deplin.
"Pãrerea domnului Cambreleng era cã Parisul devenise, în ultimii 50 de ani, un cimitir pentru artiștii lumii. [...]Toţi vin sã se înece aici cu bunã știinţã. Sigur, în inimile lor existã speranţa cã poate, poate, vor reuși, cã poate vor fi remarcaţi într-o bunã zi de un ilustru negustor de artã sau patron de galerie, de un ilustru critic literar sau director de editurã. Numai cã procentul de reușitã este de zero virgulã zero, zero la sutã. [...] De altfel, din aceastã cauzã și simţim o senzaţie de elasticitate când ne plimbãm în Paris, pentru cã de fapt pãșim pe cadavre [...] Câte talente a smuls din alveolele lor originare pentru a le înghiţi aici, pentru a le sugruma aici, pentru a le umfla cu iluzii... Ideal ar fi fost ca Parisul sã migreze spre toate colţurile lumii, nu ca toate talentele lumii sã migreze la Paris. Din cauza asta, de altfel, Parisul se scufundã acum, pentru cã a devenit o corabie prea grea, încãrcatã cu cadavre..."
Vișniec însuși, autor, narator și personaj, ajunge în acest cerc excentric și încearcã sã înţeleagã regulile jocului editorial sub bagheta lui Cambreleng. Nimic nu pare sã mai fi rãmas de spus, de creat, de împãrtãșit pe o scenã literarã suprasaturatã, cu teme golite de sens de atâtea discuţii, cu stiluri rãsuflate de atâtea întrebuinţãri, cu reţete neapetisante de la atâtea utilizãri. Totul este acoperit de amãrãciunea și melancolia dupã zilele luminoase ale scriitorului-rege peste mintea și inima opiniei publice. Totul a devenit mondenitate, consumerism și la final blazare într-un uriaș cimitir literar care pãstreazã, paradoxal, magia unei lumini intelectuale în realitate de mult stinse. Iar Cambreleng este acolo ca sã întreţinã iluzia unei posibile publicãri, deși nu existã nici un temei pentru o astfel de speranţã.
Apare și tema unei conspiraţii informaţionale care ne modeleazã sau, mai bine zis, manipuleazã atitudinile, poziţiile, opiniile, temã dezvoltatã în celãlalt roman al lui Vișniec, "Dezordinea preventivã". E amuzant (și amar totodatã) personajul câinelui devenit dependent de știri care moare de sevraj atunci când stãpânul sãu se izoleazã de orice sursã de știri atunci când își dã seama de abrutizarea intelectualã în care suntem menţinuţi tocmai prin supraîncãrcarea informaţionalã care se aflã peste tot în jurul nostru, un zgomot de fond informaţional la care suntem expuși forţat și pe nesimţite.
In orașul luminilor toatã lumea scrie, personajele devin autori și se povestesc pe sine, nu mai existã o delimitare clarã între creator și creaţie, fiecare își construiește limitele și scenariul propriei lumi din care tocmai el vrea sã evadeze. Umorul absurd care îl prinde atât de bine pe Vișniec îl salveazã pe cititor de la depresie, de la îngrijorarea nocivã cã dezastrul este iminent, deși nici nu mai avem mult pânã acolo.
"Literatura este un lucru misterios, în timp ce scrii și te afli în raport direct, mistic aproape, cu pagina albã de hârtie, îţi dai seama cã ești supus unor forţe imposibil de definit cu precizie. Cuvintele, odatã eliberate, au dreptul la anumite iniţiative. Ce orgoliu, sã crezi cã poţi construi tu însuţi o carte, când de fapt cuvintele te scriu pe tine și te construiesc!"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu