duminică, 7 februarie 2016

Toni Morrison -"Beloved"

Incă un Premiu Nobel pentru literatură care vine să-mi contrazică prejudecata că acest premiu nu se dă pe motive literare.
Toni Morrison este scriitoarea laureată Nobel cu un stil de a scrie unic, pe care l-am admirat fără nici o reţinere: formulările, nuanţele individualizatoare ale limbajului, ritmul povestirii –toate, autentice şi perfecte în modul în care detaliile reuşesc să-l surprindă pe cititor.

"In Ohio seasons are theatrical. Each one enters like a prima donna, convinced its performance is the reason the world has people in it."
Pentru cineva care a fost vreodată în Ohio, nu există o descriere care să poată surprinde mai bine modul în care te lovesc anotimpurile în moalele capului când deschizi ochii într-o bună dimineaţă acolo.

Este povestea americană a unor sclavi negri fugiţi de pe plantaţiile sau de la fermele unde lucrau, vânaţi de violenţa extremă a albilor care, în mod revoltător, îi considerau pe negri ca fiind o specie sub-umană în timp ce ei înşişi dădeau dovadă de cea mai crasă lipsă de umanitate.
Critica adusă sclavagismului nu este una directă şi, deşi unele episoade din carte sunt destul de explicite, farmecul romanului stă tocmai în eleganţa cu care se transmite un mesaj nespus. Ceea ce rămâne nerostit în carte comunică o bogăţie de sensuri. Este o carte care te obligă să umpli tăcerile, să înţelegi lucruri care nu pot fi puse în cuvinte pentru că sunt prea puternice pentru a încape în limitele limbajului. Este una din acele situaţii în care realitatea prea violentă nu poate fi rostită, aranjată în tipare logice sau lingvistice.

"Ella wrapped a cloth strip around the baby’s navel as she listened for the holes –the things fugitives did not say; the questions they did not ask. Listened too for the unnamed, unmentioned people left behind."

Toni Morrison reuşeşte să redea duritatea condiţiilor în care sunt ţinuţi sclavii forţaţi să muncească mai ales în fermele din sudul Statelor Unite prin detalii la care nimeni dintre cei care nu au cunoscut niciodată lipsa de libertate nu s-ar fi gândit.

"Bet you never even sleep with the sun in your face. I did it a couple of times. Most times I’m feeding stock before light and don’t get to sleep till way after dark comes. But I was in the back of the wagon once and fell asleep. Two times I did it."

In ciuda acestui fundal întunecat pe care se desfăşoară povestea romanului, încăpăţânarea de a nu renunţa şi păstrarea vieţii în libertate ca valoare supremă le forţează pe personaje la un pragmatism atât de despuiat încât derivă din el un umor realist molipsitor.

"-What churches around here? I ain’t set foot in one in ten years.
-How come?
-Wasn’t none. I dislike the place I was before this last one, but I did get to church every Sunday some kind of way. I bet the Lord done forgot who I am by now.
-Go see Reverend Pike, ma’am. He’ll reacquaint you.
- I won’t need him for that. I can make my own acquaintance. What I need him for is to reacquaint me with my children. He can read and write, I reckon?
-Sure.
-Good, ‘cause I got a lot of digging up to do."
Baby Suggs are de fapt nevoie de cineva care ştie să scrie şi să citească pentru a-şi găsi familia, nu să se ocupe de relaţia ei cu divinitatea de care ştie şi singură cum să se îngrijească.

Romanul este susţinut în principal de hotărârea lui Sethe de a-şi proteja cu orice preţ copiii de a fi forţaţi înapoi în sclavie. Iar acest cu orice preţ este contestat de religie, societate, comunitate, lege. Dar de noi? Poate fi el contestat şi de cititor?

"The best thing she was, was her children. Whites might dirty her all right, but not her best thing, her beautiful, magical best thing –the part of her that was clean. No undreamable dreams about whether the headless, feetless torso hanging in the tree with a sign on it was her husband or Paul A; whether the bubbling-hot girls in the colored-school fire set by patriots included her daughters; whether a gang of whites invaded her daughter’s private parts, soiled her daughter’s thighs and threw her daughter out of the wagon. She might have to work the slaughterhouse yard, but not her daughter. An no one, nobody on this earth, would list her daughter’s characteristics on the animal side of the paper."

3 comentarii:

  1. Extraordinar roman. Scena mea preferată e cea în care Baby Suggs se află pe patul de moarte și îi cere lui Sethe să o înconjoare de obiecte cât mai colorate, după o viață întreagă dominată de două (non)culori -- alb și negru.

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, este o carte minunata. Mie mi-a placut cand Sethe este consternata ca nu are nici o ceremonie de nunta, asa cum se astepta ea, iar doamna Garner ca sa sarbatoreasca si Sethe cumva casatoria ei ii da perechea de cercei.

    RăspundețiȘtergere
  3. Imi pare rau sa spun lucrul asta,dar pentru mine nu este o carte minunata,este de fapt o carte care ilustrează durere,neputinta,cruzime.este o realitate greu de crezut,sincer si acum imi revin imaginile acelea îngrozitoare,si imi este foarte greu sa vorbesc fara a plange

    RăspundețiȘtergere