"All the Light We Cannot See" este o carte bunã pentru cei foarte tineri sau pentru perioadele de lâncezealã intelectualã (deși mai bine încerci un Murakami în astfel de timpuri vitrege).
In timpul Ocupaţiei (al doilea rãzboi mondial), în Franţa, în minunatul Saint-Malo, o adolescentã oarbã se trezește în posesia unui diamant deosebit de valoros și cu puteri magice, într-un oraș pe care l-a învãţat pe de rost dupã macheta fãcutã de tatãl luat prizonier de nemţi. Paralel, avem povestea unui tânãr neamţ, venit dintr-un orfelinat de copii de mineri, remarcat pentru pasiunea lui pentru radio-telecomunicaţii.
Povestea în sine nu este una care sã te ţinã foarte prins în lecturã, deși vieţile celor doi protagoniști, tânãra franţuzoaicã Marie-Laure și tânãrul neamţ Werner, sunt mai complicate decât rezumatul meu de mai sus, iar între cei doi apar legãturi nebãnuite; multe lucruri se înghesuie spre sfârșitul romanului (ca și cum scriitorul avea o listã de întâmplãri pe care sã le includã în carte și, dupã mai bine de 300 de pagini, și-a dat seama cã s-a întins prea mult, așa cã le-a vãrsat pe toate în ultimele 100 de pagini ca sã nu rateze, totuși, nimic), dar, pe alocuri, sunt frumoase detaliile care dau o sensibilitate aparte lumii fizice, tactile, într-un context, de altfel, foarte violent.
De exemplu, momentul în care Marie-Laure descoperã marea:
"She walks. Now there are cold round pebbles beneath her feet. Now crackling weeds. Now something smoother: wet, unwrinkled sand. She bends and spreads her fingers. It’s like cold silk. Cold, sumptuous silk onto which the sea has laid offerings: pebbles, shells, barnacles. Tiny slips of wrack. Her fingers dig and reach; the drops of rain touch the back of her neck, the backs of her hands. The sand pulls the heat from her fingertips, from the soles of her feet."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu