Complexitatea temporală:4/5
Personaje: 4/5
Dramatism:4/5
Cel mai bun început de roman pe care l-am citit de ceva vreme:
"Era o vară stranie, sufocantă, vara în care i-au electrocutat pe soții Rosenberg, şi eu habar n-avwam ce fac în New York. O iau razna când vine vorba de execuții. Când îmi închipui cum e să fii electrocutat, mi se face rău şi atunci numai despre asta scria în ziare -titlurile imense mă priveau cu ochii holbați la fiece colț de stradă şi în dreptul gurilor de metrou igrasioase, mirosind a alune. Treaba asta n-avea nimic de-a face cu mine, dar nu puteam să nu mă întreb cum e să fii ars de viu, fibră cu fibră.
Mi se părea cel mai îngrozitor lucru cu putință.
New York-ul era şi-aşa destul se oribil. Roua înşelătoare care reuşea cumva să se aşeze în timpul nopții se evapora dimineața, până în ora nouă, ca rămăşițele unui vis frumos. In lumina gri, difuză, ca pe fundul unor canioane de granit, străzile fierbinți pâlpâiau în soare, capotele maşinilor sfârâiau şi străluceau, iar praful uscat, ca de cenuşă, îmi înțepa ochii şi-mi irita gâtlejul."
Păcat că paginile următoare se concentrează mai mult pe analiza de personaj şi acțiune (de fapt, mai mult se cufundă în lumea interioară a personajului) astfel încât asemenea ieşiri poetice sunt limitate.
"Stiam că ar fi trebuit să-i fiu recunoscătoare doamnei Guinea, dar eu nu simțeam nimic. Dacă doamna Guinea mi-ar fi dat un bilet spre Europa sau un voiaj pe mare, în jurul pământului, pentru mine n-ar fi fost cu nimic diferit, pentru că, oriunde m-aş fi aflat -pe puntea unui vas sau la o cafenea în Paris sau în Bangkok-, aş fi stat sub acelaşi clopot de sticlă, fierbând în propriul meu aer stătut."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu