"A fost odată ca niciodată, că dacă nu ar nu s-ar mai povesti, așa cum știau oamenii dintotdeauna și de pretutindeni, un copil născut din femeie și bărbat, un an mai târziu femeia rămâne singură cu copilul ei, și e mai bine să se știe că bărbatul a fost ucis de poteră, așa e mai bine, și mai erau și doi unchi care știu povești fantastice, cu haiduci, și unchii aceia au crescut copilul până au făcut din el aproape bărbat, și mai era și o școală la Brăila, și Dunărea mai era, și copilul a intrat la stăpân și a trăit dintr-un miracol, și a muncit și a văzut ce e viața adevărată, și a legat prieteșuguri și a plecat în lume, nu ca să o cucerească, ci ca să o vadă și să o înțeleagă, să o iubească și să o ierte, ceea ce este cu totul altceva, el a fost un tânăr slab cu ochii și plămânii bolnavi, cu urechile bine deschise și inima la locul ei, cu limba ascuțită, gata să se aprindă ca un foc și să apere cu pumnul onoarea și utopia prieteniei."
"Acesta a fost prietenul meu Panaitaki, el nu a mers pe ape, el nu a vindecat leproșii și orbii, el nu l-a ridicat pe Lazăr din morți, dar și el a mângâiat văduvele și orfanii și îndrăgostiții și a avut cuvinte bune pentru toți cei nenorociți din lume, căci lumea n-a dus niciodată lipsă de cei nenorociți."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu