duminică, 4 iulie 2021

C. G. Jung -"Amintiri, vise, reflecții"

 

"Am constatat adesea cã oamenii se îmbolnãvesc de nervi atunci când se multumesc cu rãspunsuri insuficiente sau false la întrebãrile vietii. Ei cautã pozitie, cãsãtorie, reputatie, succes exterior si bani si rãmân nefericiti si nevrotici, chiar dacã au obtinut ce cãutau. Asemenea oameni sunt înclestati de obicei într-o prea mare îngustime spiritualã. Viata lor n-are destul continut, n-are sens. Dacã pot evolua cãtre o personalitate mai cuprinzãtoare, de cele mai multe ori le dispare si nevroza. De aceea, ideea de dezvoltare a avut pentru mine de la bun început cea mai mare însemnãtate.
Majoritatea pacientilor mei nu consta din oameni credinciosi, ci din oameni care îsi pierduserã credinta. La mine veneau "oile rãtãcite". Omul credincios are si azi prilejul sã trãiascã în bisericã simbolurile. Sã ne gândim la evenimentul slujbei, al botezului, al imitatio Christi si la multe altele. Dar a trãi si a simti astfel simbolul presupune participarea vie a credinciosului, iar ea lipseste foarte des omului din ziua de azi. In asemenea cazuri ne vedem siliti sã observãm dacã inconstientul nu produce spontan simboluri care înlocuiesc ceea ce lipseste."

joi, 24 iunie 2021

Paul Tough -"How Children Succeed"

 

"[...] Habit and character are essentially the same thing. [...] It's not like some kids are good and some kids are bad. Some kids have good habits and some kids have bad habits. Kids understand it when you put it that way, because they know that habits might be hard to change, but they're not impossible to change. William James says our nervous systems are like a sheet of paper. You fold it over and over and over again, and pretty soon it has a crease. And I think that's what you at KIPP are doing. When your students leave KIP, you want to make sure they have the kind of creases that will lead them to success later on."

miercuri, 9 iunie 2021

Andreea Răsuceanu -"Vântul, duhul, suflarea"

 

"Întotdeauna înainte sau dupã un proces greu mã plimbam o vreme pe strãzile din jurul tribunalului. Curţile în care nu mai intra nimeni, cu porţile baricadate, case somptuoase, acoperite de tufe înalte de soc, grãmezi de gunoi acoperite cu plastic, la colţurile strãzilor, care în întuneric par siluete ghemuite pe asfalt. Pe o bordurã, douã scaune de cafenea puse faţã în faţã şi legate cu un lanţ, un garaj verde pe care cineva a scrijelit cu un cui un nume, ANA, o tonetã de îngheţatã, un hotel în care pare cã n-a mai intrat nimeni de cine ştie când, o curte pãrãsitã în care te simţi brusc ca în afara oraşului. Strãzi care poartã numele unor amirali morţi demult, cu aloe uriase, prãfuite pe treptele de la intrare, în dreptul unor uşi pe care nu le-a mai deschis nimeni de ani de zile. Obiceiul ãsta insuportabil, de care pare cã nu scapã casele din nici un oraş, de a nu folosi intrarea principalã, ci mereu uşa feritã de la capãtul vreunei alei dosnice, ca şi cum intrarea din faţã ar aparţine unui timp glorios, acum mort şi îngropat pentru totdeauna, de parcã viaţa de acum n-ar fi decât prelungirea tristã, lipsitã de strãlucire a unor epoci mãreţe. Unele case, dacã n-ar pâlpâi în fundul câte unei camere o lampã fumurie, ai crede cã sunt abandonate. Zilele de varã, spãlate dupã orele prânzului de o ploaie scurtã, neaşteptatã, cãpãtând o luminã nouã, clarã, necruţãtoare, care nu iartã nici una din imperfecţiunile lumii."

miercuri, 26 mai 2021

Elena Ferrante -"Zilele abandonului"

 

"Eram corpul unui incest, mã gândeam amețitã de mirosul de vomã a lui Gianni, eram mama bunã de violat, nu o amantã. El cãuta deja în altã parte figuri mai potrivite pentru iubire, fugind de sentimentele de vinovãție, şi se întrista, ofta. Carla se nimerise în casã la momentul potrivit, o ficțiune a dorinței nesatisfãcute. Pe-atunci avea cu treisprezece ani mai mult decât Ilaria, cu zece mai mult decât Gianni, cu şapte mai mult decât mine când o ascultam pe mama vorbind despre sãrmana femeie din Piața Mazzini. Mario probabil o confundase cu viitorul, dar îşi dorise trecutul, timpul femeii tinere pe care i-l dãruisem deja eu şi de care-i era dor. Ea însãşi crezuse poate cã-i oferã viitorul şi-l încurajase sã creadã în asta. Dar eram cu toții confuzi, eu în primul rând. Aşteptam, în timp ce aveam grijã de copii, de Mario, o vreme care nu venea niciodatã, vremea în care aş fi început din nou sã fiu cum fusesem înainte de sarcini, tânãrã, subțire, energicã, impudic de convinsã cã mã pot transforma în cine ştie ce persoanã memorabilã. Nu, m-am gândit strângând cârpa şi ridicându-mã cu greu: viitorul, de la un moment dat încolo, e doar nevoia de a trãi la trecut. Sã refaci iute timpurile gramaticale."


"Am petrecut câteva seri cercetând fotografiile de familie. Am cãutat în trupul pe care-l avusesem înainte de a-l cunoaşte pe viitorul meu soț semnele autonomiei mele. Am comparat imaginile mele de fetițã cu cele din anii urmãtori. Am voit sã descopãr cât mi se modificase privirea pornind de la întâlnirile cu el, am voit sã vãd dacã de-a lungul anilor ajunsese sã semene cu a lui. Sãmânța trupului lui îmi pãtrunsese în corp, mã deformase, lãtise, îngrãsase, rãmãsesem însãrcinatã de douã ori. Formulele erau: purtasem în pântece copiii lui; îi dãruisem copii. Chiar dacã încercam sã spun cã nu-i oferisem nimic, cã erau mai ales ai mei, cã rãmãseserã mereu în raza corpului meu, supuşi grijilor mele, totuşi nu puteam evita sã mã gândesc la ceea ce mocnea, inevitabil, înãuntrul copiilor din natura lui. Mario urma sã explodeze din interiorul oaselor lor pe neaşteptate, acum, de-a lungul zilelor, al anilor, tot mai evident. Cât din el voi fi obligatã pentru totdeauna sã iubesc fãrã mãcar sã-mi dau seama, numai datoritã faptului cã-i iubeam pe ei? Ce amestec complicat şi efervescent este un cuplu. Deşi relația se destramã şi apoi se sfârşeşte, ea continuã sã acționeze pe cãi misterioase, nu moare, nu vrea sã moarã."

"Chestia asta m-a deprimat. Iatã ce mã asteaptã, m-am gândit. Astfel de seri. Sã apar în casa unor strãini, marcatã de conditia de femeie care asteaptã sã-si refacã viata. La cheremul altor femei nefericite în cãsnicie, care se strãduie sã-mi propunã bãrbati pe care ele îi considerã fermecãtori. Sã fiu nevoitã sã accept jocul acela, sã nu fiu capabilã sã mãrturisesc cã mie bãrbatii aceia nu-mi trezesc decât un sentiment neplãcut din cauza scopului lor explicit, cunoscut de toti cei prezenti, de a cãuta un contact cu persoana mea glacialã, de a se înfierbânta ca sã mã înfierbânte si apoi de a mã împovãra cu rolul lor de seducãtori confirmati, bãrbati la fel de singuri ca mine, cât mine de îngroziti de ce e strãin, sfâsiati de esecuri si de anii fãrã sens, despãrtiti, divortati, vãduvi, pãrãsiti, trãdati."