Subiectele abordate de Bolaño nu sunt spectaculoase, iar personajele nu transformã lumea, şi totuşi existã ceva care te captiveazã în aceste povestiri. Ne regãsim în cãutarea propriei identitãţi care caracterizeazã mai pe toţi cei din Last Evenings on Earth. E un ton melancolic în fundal, ceva indescriptibil care îi scoate din monotonie. Povestirile sunt neaşteptat de simple : corespondenţa dintre doi scriitori sud-americani care au emigrat şi care acum câştigã bani din participarea la diverse concursuri literare din orãşele de provincie; vacanţa în Acapulco a unui tatã cu fiul sãu care citeşte o carte de poezii suprarealise; o americancã rãtãcind din ţarã în ţarã, din continent în continent, din relaţie în relaţie etc. Dar Bolaño reuşeşte cumva sã ne absoarbã în viaţa personajelor sale şi sã creeze unele scene oarecum cinematografice care rãmân cu tine dupã ce termini cartea. Povestirile existã în sine, nu sunt scrise nici mãcar pentru a avea un final. Trebuie neapãrat sã fac rost de 266!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu