Umorul de limbaj. De mult nu am mai citit o carte atât de antrenantã la nivel verbal. E o vitaminã efervescentã de argou şi combinaţii inedite („soarele ca o farfurie murdarã de ou”).
In faimosul Botoşima (!) Victor, pe culmile disperãrii inutilitãţii exitenţiale, încearcã sã îşi revinã din nenumãratele morţi succesive dintr-o viaţã în care înaintarea în vârstã echivaleazã cu impostura tot mai accentuatã şi îşi hrãneşte dâra de plãcere de a trãi din amintirile unei adolescenţe cu o gaşcã mai mult decât savuroasã. Cu cât întoarcerile în trecut sunt mai amuzante şi mai pline de viaţã, cu atât prezentul e mai searbãd şi mai sufocant. Dar ceea ce susţine toatã cartea este limbajul colorat care transmite atât bucuria bãieţilor de a descoperi sexul, bãutura, nepãsarea etc., cât şi amãrãciunea şi lehamitea unei maturitãţi cu nostalgii prelapsariene (termen de aur învãţat de la un mare profesor ca fiind unul din cuvintele cu care poţi da pe spate pe oricine, oricât de cultivat –pânã acum a funcţionat). Dupã cum a spus frumos chiar autorul: nu poţi face literaturã despre nişte inşi supãraţi rãu de tot pe lume folosind expresii de pension.
Ce mi-a plãcut:
Cum stã treaba cu morţile –„Când a trebuit sã munceascã pentru a câştiga primul salariu, a murit pentru a treia oarã. Oamenii au o singurã viaţã, însã mai multe morţi. Cel puţin aşa e el. Fiecare moare de câte ori poate suporta chestia asta.[...] Cu cât mori mai des, cu atât eşti mai viu. Cine nu mai e în stare sã moarã înseamnã cã e mort de mult.”
Si o chestie super simplã şi comunã, dar care şi pe mine mã macinã mult când mi se întâmplã: „Nu suntem la fel de deştepţi în fiecare zi, nu ştiu dacã v-aţi gândit vreodatã la chestia asta. Pe bune, sunt zile în care suntem proşti grãmadã şi dupã aia ne pare al naibii de rãu.”
Interesant!
RăspundețiȘtergereO seara excelenta sa ai!
Corner of heaven