Adrian Schiop -"Soldaţii. O poveste din Ferentari"

O carte scrisã într-un mod sincer, cu o vulnerabilitate relaţionalã pe care rareori și-o aratã deschis oamenii, cu acea combinaţie de "știu cã nu ar trebui sã fac asta" și "o fac pentru cã e mai important pentru ceilalţi decât pentru mine" prin care trecem cu toţii, lucizi, dar neputincioși sentimental, cu detașarea pe care ţi-o dã libertatea de a ieși oricând dintr-o situaţie limitã, lux pe care cei din jurul tãu nu și-l permit.

Este o aventurã amoroasã între un homosexual, ziarist, doctorand cu o lucrare despre manele, și un tânãr din Ferentari, fost pușcãriaș juvenil, labil emoţional, care nu poate supravieţui financiar decât dependent de cineva.

"Am luat douã șaorme și am rãmas sã plãtesc. El a luat-o în faţã și, cum mergea așa, greoi, cu botul înfundat în șaorma și pântecul scos înainte, cu braţele alea disproporţionat de lungi, am avut senzaţia cã înainte de a fi om era un fel de animal greoi cum sunt urșii, o bucatã de carne oarbã care nu înţelege ce se întâmplã nici dedesubtul, nici deasupra ei, în lumea vastã în care trãiește –și tot ce-i rãmâne de fãcut e sã-și caute un stãpân sã-i dea sã mãnânce. Cã fix chestia asta mã atrage, animalitatea aia oarbã, el sã mã f[...] și eu sã-l hrãnesc."

In fundal este lumea Ferentariului, cu prãpastia ei între cei foarte bogaţi și cei foarte sãraci, unde toţi sperã sã mai ciuguleascã ceva din câte-o șmecherie. Personajul-narator alege sã stea aici, înţelege cum se leagã relaţiile în acest univers, își însușește cu luciditate și auto-ironie poziţia de intrus pe care fiecare sperã sã-l fraiereascã de un pet de bere și se bucurã de aceastã lume pestriţã, dar de un umanism crud specific, dificil de gãsit în altã parte.

Spre deosebire de "Cimitirul" lui Teleșpan, nu mi s-a pãrut o carte despre homosexualitate, ci despre cum ne lãsãm atrași în situaţii și relaţii despre care știm de la început cã sunt destructive, despre cum ne poate face plãcere alãturarea cu oameni cu care știm cã nu ne potrivim, despre care știm cã ne pot face rãu, în ochii cãrora știm cã nu valorãm mai mult decât profitul pe care îl pot trage de pe urma noastrã, dar oameni în care gãsim lucruri care ne ating și pe care nu le-am putea afla în altã parte.
Deși existã umor în carte, nu este unul care sã te facã sã râzi cu lacrimi ca la Teleșpan. Este o ironie care subliniazã luciditatea naratorului și care contrasteazã într-un mod percutant cu dispoziţia lui de a se lãsa pãcãlit de ceilalţi, de a le confirma cu bunã știinţã pãrerile greșite pe care le au despre el și despre naivitatea lui, lãsându-i sã se simtã superiori, chiar dacã ei sunt adevãratele victime ale unei lumi dure care îi ţine prizonieri fãrã speranţã.