Andreea Rãsuceanu –"Bucureștiul literar. Sase lecturi posibile ale orașului."

O carte minunatã cu o perspectivã interesantã de criticã literarã care analizeazã relaţiile dintre geografia ficţionalã și cea realã la 6 scriitori care au ales sã-și plaseze romanele în București. Cartea trece de la Mircea Cãrtãrescu, unde spaţiul urban este modelat dupã propria percepţie, inundat de trãirile personale, fãrã referinţe rigide la o realitate georgraficã exterioarã la Stelian Tãnase care recunoaște cã este iremediabil marcat de copilãria sa în Obor și de povestea rebelã de dragoste din Mântuleasa, experienţe ale cãror farmec încearcã sã-l eternizeze în cãrţile lui pentru a pãstra vii amintirile unui trecut care l-a vrãjit, la Gabriela Adameșteanu unde lumea Bucureștiului stã sub semnul sumbru al Clãdirii, la Simona Sora unde dimensiunea temporalã este cel mai bine încorporatã în clãdirea-mutant a Hotelului Universal care ascunde secretele și dramele unui trecut misterios, la Filip Florian care aduce în "Zilele Regelui" o perspectivã strãinã, exterioarã Bucureștiului secolului al XIX-lea pentru a surprinde mai bine dezacordurile acestui spaţiu, cu o privire panoramicã unicã asupra orașului din trecut, la Ioana Pârvulescu unde orașul graviteazã în jurul punctului central al Teatrului Naţional, tot de acum mai bine de un secol, iar unde personajele descoperã ineditul orașului printr-o cãlãtorie temporalã, nu printr-una geograficã, așa cum se întâmplã la Filip Florian.
Orașul, pe lângã îmbinarea de geografic-temporal-ficţional, este redat prin toate simţurile, inclusiv cel olfactiv unde experienţa exteriorului este deosebit de intimã. Andreea Rãsuceanu dezvãluie diversitatea resurselor imaginare și creative pe care le poate avea alegerea aceluiași punct geografic, mai ales atunci când este vorba de acest oraș intrigant care este Bucureștiul.
Sunt interesante și interviurile cu fiecare scriitor analizat de la sfârșitul fiecãrui capitol. Ele dezvãluie cât de variate pot fi abordãrile realului adoptate de scriitori, cât de flexibilã poate fi doza de real asimilatã într-o creaţie literarã.
 Bineînţeles, Bucureștiul fantastic al lui Mircea Cãrtãrescu este preferatul meu. Gãsesc fascinant potenţialul imaginar gãsit în clãdiri vechi, decãzute, unde semnele trecutului nu sunt șterse, "reparate", care lasã impresia de a face parte din altã dimensiune a realului (spre deosebire de toate aceste clãdiri noi care au înghiţit orașul) și care par sã ascundã un secret salvator.