Juan Pablo Villalobos - "Fiesta în bârlog"

Viaţa de traficant de droguri mexican vãzutã prin ochii unui copil (fiul Regelui traficului de cocainã) care încearcã sã înţeleagã lumea din cãrţi şi filme, singurele lui forme de contact cu exteriorul din palatul unde se izoleazã taicã-su pentru a nu fi ucis de rivali sau prins de poliţie.
Copilul (orfan de mamã) ştie exact numãrul persoanelor pe care le cunoaşte (servitori, bucãtãreasa, tutorele, paznicii, prietenele lui taicã-su): 13 la care adaugã încet alţii noi pe mãsurã ce au invitaţi la cinã câte un guvernator sau noi prietene Regelui (ajunge pânã la 16 în carte, parcã). In aceastã recluziune aproape totalã, Tochtli îşi formeazã bizare pasiuni şi teorii despre viaţã în lipsa unui sistem social de validare şi calibrare: îşi doreşte un hipopotam pitic din Liberia, îi place cultura japonezã (îşi ia numele japonez de Usagi, învaţã pe de rost filme japoneze cu samurai, umblã prin casã îmbrãcat în halat, nemulţumit cã cei din jur nu înţeleg cã e, de fapt, un kimono), învaţã seara înainte de culcare cuvinte din dicţionar, are o colecţie de pãlãrii, face comparaţii între aristocratica ghilotinã francezã şi decapitãrile pe care le vede la televizor în rãfuielile dintre cartelurile de droguri etc.
Deşi viziunea asupra lumii a lui Tochtli este foarte amuzantã, cititorul simte cu atât mai dureros situaţia care a creat-o, izolarea unui copil deprivat de relaţionãrile umane normale cu alţi copii şi cu adulţi care sã interacţioneze cu el şi la nivel emoţional, nu doar informaţional.

Inceputul:
"Unii spun cã sunt precoce. Spun asta mai ales fiindcã se gândesc cã sunt prea mic ca sã ştiu cuvinte grele. Unele dintre cuvintele grele pe care le ştiu sunt: "sordid", "nefast", "şic", "jalnic" şi "fulminant". De fapt, nu sunt chiar aşa de multe persoanele care spun cã sunt precoce. Chestia e cã nu cunosc multã lume. Abia dacã ştiu vrei treişpe sau paişpe persoane, iar dintre acestea doar patru spun cã sunt precoce."