Gimpei stalk-ãreşte femei (foarte) tinere. La un moment dat în cartese creeazã şi o reţea de legãturi între femeile pe care le urmãreşte (adolescenta Hisako învaţã la şcoala unde este director Arita cãruia Gimpei îi scrie discursurile şi care este amantul lui Miyako, o tânãrã care îşi lasã geanta în mâinile lui Gimpei dupã ce îl loveşte pe urmãritor şi care merge cu fratele sãu şi cu prietena acestuia, fascinanta Machié, sã vadã cireşii în floare, tânãrã pentru care Gimpei dezvoltã o obsesie). Kawabata atacã mai multe tabuuri, principalul fiind însã relaţiile dintre bãtrâni şi fete tinere, deşi aceastã distincţie bãtrân/tânãr e destul de ambiguã (de exemplu, Miyako devine pe alocuri o figurã maternã pentru Arita). Romanul nu are o moralã propriu-zisã, dar te lasã cu o senzaţie de greaţã la sfârşit (ceea ce este o realizare literarã demnã de tot respectul).
"Gimpei était envoûté par la séduction irréelle de cette jeune fille. La seule couleur de sa peau, aperçue entre les revers à carreaux rouges et les chaussures d’épaisse toile blanche, lui poignait tant le coeur qu’il eût voulu ou mourir, ou supprimer la jeune fille. [...] Gimpei, maintenant, se retrouvait le coeur déchiré, loque humaine en proie à tous les vents du sort. Quoique ce fût un soir de printemps, ses paupières fatiguées débordaient de larmes, comme s’il lui eût fallu lutter contre des rafales glaciales, et il haletait tandis qu’il gravissait la pente pourtant clémente. Ses jambes sans force se gainaient de plomb, l’empêchant de rattraper la jeune fille."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu