Amy Liptrot -"Luminile nordului"

 

"Pe lângã faptul cã renunțasem la alcool, programul de dezalcoolizare mã schimbase şi în alte feluri, reconfigurându-mi prioritãțile. Mã simțeam norocoasã cã mã rãsfãțasem cu acel tratament şi cã îi cunoscusem pe toți acei oameni trãzniți şi imprevizibili. Munca alãturi de oameni care abia puteau sã scrie şi sã citeascã, dar care se exprimau adesea cu o elocvență pe care o simțeam în carne, îmi fãcea preocupãrile mãrunte precum cele legate de gramaticã sã parã meschine şi obscure. Ascultând poveşti despre vieţi petrecute în închisoare, în spitale, în comunitãți nomade, în familii mari şi în Stepney Green am descoperit sfere ale existenței ce orbitau departe de absolvenții saturati de media care îşi vãrsau ofurile pe Twitter. Vechii mei prieteni acum pãreau diferiți, plimbându-se între aceleaşi baruri şi petreceri, discutând despre aceleaşi subiecte. Scuzã-mã puţin, cât îmi fac creierul zob.

Nu am plâns niciodatã pe bicicletã şi, pentru a ieşi din casã, pedalam îndelungat prin oras şi prin trecutul meu."

"Dupã ce m-am lãsat de bãut, am luat pentru o vreme un medicament numit Campral, prescrus pentru a mã ajuta cu pofta. Dar niciun medicament nu îți poate stinge setea cu adevãrat profundã. Nu tânjesc dupã alcool în sine, ci dupã efectul pe care îl are asupra mea; vreau sã mã simt usoarã. Problema mea nu e una fizicã. Si chiar dacã aş reuşi sã scap de poftã, întrebarea rãmâne: de ce am avut aceastã nevoie şi cu ce aş putea umple golul pe care îl lasã în urmã."

"Sfidând aceastã nemulțumire, îmi organizez propria formã de terapie prin plimbãri lungi, înotând în marea rece şi citind ziare vechi cu meticulozitate. Invãț sã identific şi sã savurez libertatea: libertatea de mişcare, lipsa constrângerilor nocive. Inlocuiesc golul cu noi cunoştințe şi momente pline de frumusețe. Gândurile periculoase vor continua sã aparã, iar când apar mi se pare cã aşa mã voi simți mereu, dar trebuie sã las aceste pofte sã vinã şi sã treacã uşor. Nu trebuie sã le încurajez sau sã le las sã crească."