duminică, 17 mai 2020

Colecția "Citesc şi mă joc"

 


















O colecție care îi ajută pe copii să lucreze pe text. Bineînțeles, textele sunt mult scurtate şi simplificate. Aici mi se pare că e problema pentru că textul nu este tocmai bine făcut. De asemenea, cuvintele scoase pentru a fi apoi potrivite de copii par să fie alese la întâmplare, ceea ce îngreunează activitatea de reîntregire a textului. Dacă poveştile sunt cunoscute dinainte de copii, lucrul pe text e mai suportabil. A doua jumătate din fiecare carte conține diverse activități, care, astea, chiar sunt mişto.


miercuri, 15 aprilie 2020

Simona Epure -"Povestea celor trei vrăjitoare toante"

 O carte penttu copii mai măricei (~6 ani), foarte haioasă, în versuri. Evident, cu vrăjitoare. E amuzantă chiar şi pentru adulți.




luni, 6 aprilie 2020

Exerciții de învățare a scrierii literelor





 "Creionul magic" conține numai exerciții de litere punctate pentru a-i pregăti pe copii să le scrie independent. 
"Invățăm literele mari" are exerciții mult mai variate (de la recunoaşterea literelor la scrisul după puncte) şi mai distractive, cu grade variate de dificultate, cu desene mixte (şi pentru fete şi pentru băieți).


luni, 30 martie 2020

Dan Santat -"După marea căzătură"





O carte despre cum să treci peste frica cauzată de un eşec. E pentru copii puțin mai mari (~6ani) şi mai ciudați puțin (mai emo, să zicem). Nu e o carte pentru orice copil, ilustrațiile sunt frumoase, textul e interesant, dar rămâne o carte ciudată. Cred că cel mai bine e să o răsfoiți într-o librărie înainte de a o cumpăra. Este o carte specială pentru copii spciali.