"Replace all" se dorește a fi un "Mestru și Margareta" românesc, și din punctul meu de vedere i-a reușit foarte bine. M-a prins atât cu dimensiunea fantasticã puternic marcatã de un folclor românesc de mahala care ne farmecã pe toţi (sau, în fine, pe cei care vor sã admitã partea acesta a plãcerilor lor vinovate), cât și cu modul în care sunt descrise personajele, foarte diverse între ele. Candelãreasa este, pentru mine, cel mai reușit personaj din literatura românã contemporanã la nivel lingvistic. E adevãrat cã mulţi ar putea fi refractari din cauza termenilor și structurilor de argou, nu cred cã acestea au fost folosite gratuit de cãtre Ioan Lãcustã. Ele vin foarte firesc în construcţia personajelor, nu sunt stridente în contextul cãrţii, nu par niciodatã forţate.
Acest roman satiric ia forma unei colecţii de povestiri, în general centrate pe un anumit personaj care are o întâlnire bruscã, traumatizantã și revelatoare cu personajele fantastice care bântuie întreaga naraţiune. Sunt locuitorii unui oraș prosper de provincie care se alimenteazã (și de cele mai multe ori rãmân parazitaţi) din amintirile, și pe alocuri nostalgiile, perioadei comuniste. Cãpușa atotputernicã care nu a fãcut decât sã se întãreascã la schimbarea regimurilor politice este ofiţerul (și ulterior generalul) de Securitate Goncea. El este prezent în viaţa celorlalte personaje mai ales în trecut, prezentul petrecându-și-l în palatul lui izolat de unde trage în continuare sforile politice, economice, jurnalistice ale orașului ca un pãpușar absolut și ascuns. Ba chiar și-l anexeazã pe un „ilustru” prozator, Burtãncureanu, pentru a scrie saga familiei Goncea.
"Noi, repeta adeseori Goncea, am ajuns la momentul istoric când facem predarea etapei. Dar nu oricum, așa la nimerealã. Trebuie s-o facem cu tot dichisul [...] De-asta am fãcut noi și revoluţia, cum a fost la Judeţeanã. Sã nu se zicã cã nu s-a fãcut predarea cum trebuie. Numai sângele și morţii convinge poporul cã predarea etapei s-a fãcut în bunã rânduialã. Dacã morţii este dintre tineret, atunci e și mai revoluţionar. [...] Altfel, fãrã groazã și morţi, rãmâne poporul cu pãrerea cã a fost complot, anarhie, loviturã de stat, sau ce mai vrea sã spunã, cã a fost cu agenturi strãine, teroriști, lunatici, marţieni și alte astea. Tot ce vrei! De-asta am bãgat și teroriști la reprezentaţie, cã e mai cu convingere când nu știi cine te-a împușcat de-ai murit. Si nici nu asta vrea poporul, sã știe cine l-a împușcat. El vrea sã vadã mortu’. Dacã are poporu mortul lui, cum a fost la noi la organizarea de la Revoluţia de la Judeţeanã, p-ormã se duce de pune o floare, aprinde o lumânare, crucea e acolo, o vede, mai vine și popa și dã cu aghiazmã, plânge la aniversare, bãlãngãne coliva și nu uitã cã s-a fãcut predarea etapei. [...] Idealurile singure, adicã numai ele, din proprie iniţiativã, nu împușcã oameni."
Astfel, noul de fapt nu s-a instalat niciodatã, schimbarea este o aparenţã, lucrurile se întâmplã pe același model dintotdeauna, indiferent de iluzia noastrã de libertate și democraţie.
"Si Emilian acuma se mai și-amestecã și în afacerea cu popa acela din Soptireanca. Cu popii sã faci afaceri, în ziua de azi, dupã ce ai avut idealuri în Piaţa Universitãţii?"
Rãul, demonicul, pervertirea nu dispar peste noapte, ci ne urmãresc insidioase în prezentul plin de speranţe naive, fãcându-și din când în când simţitã prezenţa sub forma unor apariţii grotești bulversante (acei inși care se îmbracã într-un mod ostentativ prin propria ciudãţenie, cu detalii anatomice delicioase, de genul coarnelor, copitelor și codiţelor), mãcinându-ne pânã la extincţia vechilor metehne, pânã când moștenirea maleficã este complet distrusã.
"Asta vreau de la tine! O poveste ca cum ar fi cu umbra asta care vine și te înghite. Cu mister. Cu tainã. Cu fiorul ãsta de nu mai știi nimica din tot ce-a fost. Asta-i tot ce vor cei care vin dupã noi! Te-ai prins? Cã stau și mai citesc și eu pe internetul ãsta cu care îmi omor timpul. Asta vor de la noi, acuma când este de-am predat etapa istoricã. Le-am predat o lume. Dar ei o vor cu mister, cu moroi, cu strigoi. Nu cu adevãr. Nu cu descriere. Nici un fel de poveste. Nici o justificare. Mister vor, Burtãncurene! Misterul ãsta pe care numai noi îl stãpânim. Da’ pe care nimeni nu vrea sã-l înţeleagã. Cã e mai bine în mister și tainã, decât în adevãr."
Lectura este una dificilã pentru un cititor comod. Este o oscilaţie continuã între prezent și trecut, între real și fantastic, între povești personale și context istoric. Toate personajele sunt într-o mișcare continuã, prinse în hãţișuri ciudate de inter-relaţionãri, conectându-se prin niște fire confuzante, prinse în tot felul de afaceri și legãturi dubioase.
"Zâmbi cu un kilogram de chininã turnatã peste amintiri și cu un alt litru de acid sulfuric sfârâindu-i, picãturã cu picãturã, pe orgoliul de artist. Trotilul, în fișcuri de câte douã kilograme, îi explodã în nostalgii."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu