Ryu Murakami –"In supa miso"

"In supa miso", în ciuda straniului personaj Frank și a unei explozii de sânge în stilul lui Tarantino de pe la jumãtatea cãrţii, este totuși unul dintre romanele potolite ale lui Ryu Murakami. Apar mai puţine idei șocante și mai multe reflecţii asupra diferenţei dintre civilizaţia americanã și cea japonezã (lucruri la care oricum te gândești atunci când citești alte grozãvii scrise de Ryu Murakami și care aici sunt relativ mai puţine), douã ţãri care au în comun izolarea, faptul cã nu au fost forţate sã se adapteze la nici o altã culturã.

"Din punctul de vedere al strãinilor, sunt multe chestii neobișnuite în ţara asta și pe majoritatea nu aș putea sã le explic. De ce, în ciuda faptului cã Japonia e una din ţãrile cele mai bogate, oamenii muncesc pânã când se întâmplã chiar sã cadã morţi ? Poţi înţelege niște fete din vreo ţarã sãracã din Asia, dar liceenele de aici de ce se prostitueazã ? Oricine pe lume muncește pentru fericirea familiei, dar în Japonia existã sistemul transferurilor la câte un post departe de casã și nimeni nu se plânge. Nu pot sã explic lucrurile astea - și nu pentru cã aș fi tâmpit. Așa ceva nu scrie în ziare, nici în reviste, și nici la televizor nu vorbește nimeni de ele. Nu îţi explicã nimeni de ce în Japonia existã fenomenele astea, care, vãzute din afarã, par foarte stranii."

Tânãrul Kenji câștigã și el un ban cinstit fãcând pe ghidul pentru turiștii strãini prin cartierele mustind de prostituţie, voyeurism și altele asemãnãtoare din Tokyo. La început bãnuiește doar cã ciudatul Frank poate fi un criminal în serie, și chiar dupã ce se convinge de acest lucru tot simte o simpatie inexplicabilã faţã de acesta. O complicitate în care se regãsește pânã la urmã și cititorul. Sau poate a fost ceva în neregulã cu mine... Dar nu cred.
Frank este un american care aparent nu iese cu nimic în evidenţã, dar care își duce acţiunile violente la extrem pentru a testa lipsa de sens a lumii din jurul lui. Mai ales a societãţii japoneze, abrutizatã de un consumerism excesiv, marcatã de un gol identitar, existenţial, ideologic, pe care nimic nu vine sã-l acopere, nici mãcar de faţadã. Dar Frank nu este numai violent, ci și trist, melancolic, deprimat de aceastã violenţã proprie pe care lumea nu pare sã o împiedice.

"Când îmi fãceau astfel de confesiuni, pronunţau cu durere cuvântul a accepta. Nu îi auzeam însã niciodatã spunând a îndura. Din multe puncte de vedere, a îndura este ceva foarte japonez. Dupã astfel de discuţii simţeam cã tristeţea americanilor are ceva diferit de tristeţea noastrã și mã bucuram cã sunt japonez. Tristeţea pe care ţi-o provoacã efortul de a accepta situaţia este altfel decât cea de a îndura pur și simplu realitatea. Nu cred cã aș fi în stare sã îndur tristeţea pe care o simt americanii."