In Indonezia anilor '64, orfanul Adam, amnezic faţã de propriul trecut, îşi cautã tatãl adoptiv, un artist indoneziano-olandez care alesese sã rãmânã aici dupã independenţã, sãltat într-o noapte de soldaţi, pe fundalul unei ţãri care se afundã într-un rãzboi civil. Astfel, pe de o parte, romanul este despre colonialism şi post-colonialism, despre cât de complicatã este formarea unei naţiuni din haosul care urmeazã obţinerii libertãţii.
"Stergerea memoriei, doar parţialã, se întâlneşte oriunde, la nivelul unui popor, în culturã, în toate alea. Noi, asiaticii, suntem mari meşteri la asta. Dacã o secetã ori un cutremur fac sute de mii de morţi, ori dacã guvernul trage în manifestanţi, ei bine, pur şi simplu uitãm, mergem înainte. Mai stãruie în suflet, dar nu le lãsãm sã iasã la suprafaţã. Rãmân adânc îngropate. Când eram în Europa, i-am vãzut pe cei de-acolo cum îşi amintesc totul, cum comemoreazã durerile trecute. E singurul lucru care mi-a plãcut în apus."
In paralel, fratele lui Adam, adoptat de o familie foarte bogatã din Malaezia, rãtãceşte în maşina scumpã a pãrinţilor, bântuit de imaginea fratelui mai mic pe care simte cã l-a pãrãsit întrucât a fost adoptat înaintea lui, dominat de un sentiment de vinovãţie de care încearcã sã scape prin comportamente auto-distructive. Cumva, destinele celor doi fraţi sunt legate de destinele separate ale celor douã ţãri.
"Un vis pretinde un ideal. Uite, tatãl meu, de pildã. N-are nici un ideal. Ia tot ce poate, cât poate de mult, şi-aşa o s-o ţinã toatã viaţa. Se trage dintr-o familie foarte sãracã şi n-a avut decât un ţel, sã se rupã de sãrãcie. Toţi prietenii lui sunt la fel, fãrã idealuri. Nu poţi sã faci avere şi sã visezi totodatã sã contribui la crearea unei ţãri frumoase. Aşa cã renunţi la una din douã, dacã alegi bogãţia, renunţi la vise. Uite-aşa se petrec lucrurile în realitate. O persoanã ca Din n-ar fi putut sã-ţi gãseascã fratele, dar tatãl meu ar putea s-o facã şi mâine dacã ar vrea. Iar asta tocmai pentru cã el nu-şi face vise."
Adam este ajutat de o prietenã de-a lui Karl, o profesoarã americancã de antropologie, Margaret, care are şi ea o relaţie dubioasã cu un student, comunist împãtimit. Dar împreunã încearcã sã treacã peste dificultãţile unei situaţii politice şi sociale tot mai agitate pentru a-l gãsi pe artistul dispãrut.
Iar pe fundal se contureazã imaginea obsedantã a oraşului Jakarta, aglomerat pânã la epuizare, plin de mizerie, rãscolit de muson, minat de corupţie.
Pe lângã realitãţile din care este inspiratã, povestea nu aduce mari revelaţii, iar ritmul acţiunii este destul de inegal, mie lãsându-mi impresia cã structura nu a fost bine gânditã de la început. Cartea e plãcutã mai ales prin stilul lui Aw care redã foarte bine acea atmosferã încãrcatã, umedã şi înãbuşitoare pânã la limita suportabilului.
This can't be real...
RăspundețiȘtergereIt is... :)) Mi-am programat postarile cu toate cartile citite care au ramas fara comentarii ca sa mi se faca rusine daca apare doar poza. Asa macar sa ma mobilizez sa scriu textul, ca altfel sunt foarte delasatoare.
RăspundețiȘtergere