Ngugi wa Thiong'o -"Râul care ne desparte"

O carte despre colonizarea Africii de Est şi impactul specific al acesteia asupra unei comunitãţi rurale odatã cu apariţia ideilor creştine promovate, în mod insidios şi nedrept, de legãtura dintre creştinism şi accesul la educaţie. Tânãrul Waiyaki din tribul Kikuyu vine în comunitate sã promoveze importanţa acestei educaţii pentru viitorul lor. Dar infiltrarea acestor influenţe externe, în principal occidentale, submineazã convieţuirea cât de cât liniştitã a diverselor facţiuni din satul kenyan, iar când Waiyaki îşi dã seama cã pãstrarea acestei armonii este mai importantã decât educarea copiilor, idee care îi este atât de dragã, s-ar putea sã fie prea târziu...
Este o carte simplã la nivel stilistic, dar cu resurse interesante pentru a iniţia discuţii privind pãstrarea tradiţiilor în faţa invaziei unei culturi care se impune prin nivelul de educaţie, de dezvoltare tehnicã, de putere financiarã.

"-Nu vã lãsaţi conduşi de un tânãr. A condus coada vreodatã capul, copilul pe tatã şi puii de leu pe leu?
Câţiva aplaudarã. Pe urmã se lãsã tãcerea. (Kabonyi stârnise şi el ceva în inimile lor.) In curând începurã sã vorbeascã. Unii vedeau mult adevãr în spusele lui Kabonyi. Stiau cã nu sunt laşi. Si cu siguranţã era mai uşor sã-l alunge pe omul alb şi sã revinã la vechile obiceiuri! Insã alţii, mai ales cei tineri, erau de partea lui Waiyaki. Waiyaki se simţi jignit. Kabonyi atinsese un punct sensibil, chestiunea tinereţii. Când Waiyaki se ridicã din nou în picioare, vechea nesupunere îi reveni. Curajul care-l fãcuse cândva faimos printre bãieţii din riika lui era acum din nou cu el. La început se mulţumi sã se uite la oameni, ţintuindu-i cu privirea. Apoi deschise gura şi începu sã vorbeascã. Iar vocea lui semãna cu cea a tatãlui sãu –nu- semãna cu glasul mãreţilor Gikuyu din vechime. Se afla din nou acolo salvatorul, cel ale cãrui cuvinte emoţionau sufletul oamenilor. Il ascultau şi inimile lor bãteau mai tare datoritã virbaţiei din glasul lui. Iar el, precum un pãstor care vorbeşte turmei, se feri de cuvinte care ar fi putut fi jignitoare. In orice caz, cum putea sã respingã argumentul lui Kabonyi? Waiyaki le spuse cã el era fiul lor. Ei toţi îi erau pãrinţi. Nu voia sã-i conducã. Bãtrânii înţelepţi se aflau acolo pentru a-i cãlãuzi şi conduce pe tineri. Iar tinerii trebuiau sã asculte. Trebuiau sã fie conduşi pe cãrãrile înţelepciunii. El, Waiyaki, avea sã asculte. Tot ce voia era sã slujeascã dealurile. Nu puteau sã stea deoparte. Nu mai puteau sã rãmãnã izolaţi. Dacã oamenii nu dãdeau ascultare cuvintelor şi planurilor lui, coamele aveau sã-şi piardã demnitatea de dinainte şi sã rãmânã mult în urma restului ţãrii..."