"Conversaţie la Catedralã" mi-a plãcut foarte mult. Structura este complicatã, dar suficient cât sã nu devinã enervantã şi sã-ţi distragã atenţia de la conţinut sau personaje. Istoricul se îmbinã cu poveştile personale în mãsura potrivitã ca sã nu fie nevoie sã te apuci sã citeşti în detaliu despre dictatura lui Odria din Peru (deşi o cunoştinţã minimã a contextului istoric din carte e clar de ajutor), dar îndeajuns pentru destinele individuale sã dobândeascã o semnificaţie abstractã, un sens filosofic.
La Catedralã se întâlnesc douã dintre personajele principale, cumva contrapunctice, Santiago Zavala, provenind dintr-o familie înstãritã, dar care se revoltã, alegând o viaţã pe cont propriu (digresiune: e o chestie complicatã, devine comunist, dar într-o perioadã în care comunismul are o pronunţatã tentã stalinistã, aşa cã ajunge sã aleagã sã fie mediocru; aceasta mi-a plãcut cel mai mult dintre toate personajele din carte –alegerea conştientã a lui Santiago de a deveni mediocru, deşi avea toate condiţiile pentru o viaţã strãlucitã, orice şi-ar fi ales sã facã; el este strãlucit în mediocritate), departe de confortul banilor lui taicã-su (membru al poliţiei secrete şi susţinãtor al regimului) şi Ambrosio, un negru sãrac, cu o viaţã încãrcatã de secrete, care a lucrat ca şofer pentru familia Zavala. Inceputul este unul convenţional cu ãştia doi care se apucã de vorbit (şi de bãut). Dar imediat dupã introducere începe dezmãţul stilistic.
Eu am avut cartea în format audiobook, ceea ce a amplificat efectul procedeului stilistic prin care vocile personajelor irup din text fãrã nici un avertisment. Acum ai povestea cuiva, brusc intervine vocea altcuiva cu povestea lui, aparent separatã de cealaltã, dar totuşi îmbinându-se subtil într-un întreg, într-o imagine cuprinzãtoare a societãţii peruane din anii '50. Este un dinamism al vocilor povestitoare care mie mi-a plãcut foarte mult. E o gãselniţã bine aplicatã care te menţine alert ca cititor. Este genul acela de lucru dintr-o carte care îţi aratã cã scriitorul te respectã ca cititor, cã te trateazã ca pe cineva inteligent şi deschis la tot felul de jocuri care sã-ţi punã mintea la contribuţie.
Cred cã a fost mai greu sã fie scrisã cartea asta, decât cititã, ceea ce mã face sã-l apreciez mult pe Llosa. Este un roman elegant unde gãseşti practic de toate, fãrã a-ţi lãsa impresia unui ghiveci scriitoricesc: crimã, politicã, dragoste, roman de formare şi cãutare a identitãţii, lumea delincvenţilor, violenţa asupra animalelor etc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu