Postãrile FB care mi-au atras atenţia din anii 1880:
-partea neseriozitãţilor
1. Am gãsit trei mari bad ass guys. In ordinea preferinţei mele: Mihail Kogãlniceanu (doamne, ştiţi cu câtã eleganţã folosea gagiul ãsta subjonctivul în francezã?! de citit şi luat aminte; public speaking-ul din zilele noastre este o fantomã jigãritã faţã de cum rupea stilul Kogãlniceanu), C. A. Rosetti (avea nenea ãsta nişte idei progresiste... te lingi pe degete; Ion Brãtianu şi regele nu ştiau ce i-a lovit când deschidea Rosetti gura cu vreo propunere liberalã şi democraticã de-a lui; exemple de propuneri: independenţa justiţiei, inamovibilitatea magistraților, salarii triple pentru magistraţi, libertatea totalã a presei -chiar şi regele sã poatã fi criticat), Tache Ionescu (un finuţ promiţãtor).
2. Soldaţii ruşi au dat buzna la publicaţiile socialiste de pe la noi (traduse la greu din francezã) pentru cã aici aveam libertate de exprimare. Conducerea armatei ruseşti a fost cam nemulţumitã de acest aspect, dar csf ncsf.
Oricum, ofiţerii ruşi i-au învãţat pe români diverse mânãrii financiare. Si au lãsat mulţi bani în Bucuresti, bani care au fost folosiţi la iniţierea unor proiecte edilitare (cum ar fi amenajarea cursului Dâmbovitei şi a canalizãrii).
Insã rubla a trecut printr-un proces accentuat (şi controlat) de devalorizare, iar mulţi au profitat pe seama neştiutorilor (care erau, evident, cei mai mulţi). Cam cum s-a întãmplat de curând cu creditele în CHF.
3. Aveam şi ziare care publicau articole mondene de mare succes (de genul emisiunilor "Ai stil"). VIP-ul era un tip Claymoor (fiul poetului Iancu Vãcãrescu!) care analiza si comenta petrecerile, ţoalele, care cu cine s-a mai afişat etc.
4. Selecţii din meniul restaurantului Hugues (btw, în materie de high life sunt fanã familia Marghiloman). Dupã cum se minuna o prietenã: mãi, oamenii ãştia nici mãcar nu aveau frigidere.
"Turtle-soup, Consomé Royal, Paris-bouchées, Homard à l'américaine, Côtes de moutons pré-salés sauce Béarnaise, Ragoût de perdreaux à la Lucullus, Terrine de foie gras, Truffes au Champagne, Punch glacé, Chapons truffés, Pieds de céleri, Asperges en branches sauce Hollandaise, Gâteau Espagnol, Café, liqueurs, Fine Champagne 1855, Johanisberg Cabinet (cave Metternich), Chateau Lafitte, G. H. Mumm et Roederer frappé"
5. Plimbãrile cu trãsura pe bulevard doar de dragul afişãrii la şosea erau obligatorii. Cam ca plimbãrile cu decapotabila pe Dorobanţi din zilele noastre.
6. Un scandal monden s-a lãsat cu proces. Pentru cã au venit mulţi gurã-cascã în sala de judecatã, procesul a fost mutat de la Tribunal în sala teatrului Orfeu din strada Câmpineanu.
7. Foloseau verbul "a se reveliona". Adicã: unde ai revelionat anul ãsta? Pãcat cã s-a pierdut verbul acesta. DOOM mãcelãrind limba românã de 100+ de ani.
8. Gazarea manifestanţilor se practica şi atunci. Doar cã sub altã formã. Erau chemaţi mãturãtorii care sã facã atâta praf încât sã-i împrãştie pe demonstranţi.
9. Pentru cã era de-acolo, Bacalbaşa vorbeşte pe larg despre protestele şi grevele studenţilor. Viaţa de student era la fel de palpitantã şi atunci. Ba chiar cred cã era mai mişto. Ei au aruncat cu petarde într-un profesor. Mi-aş fi dorit sã se fi pãstrat acest obicei. Mã rog, au aruncat şi-n jandarmi cu ardei pisat...
Manifestanţii studenţi sunt închişi la Vãcãreşti (vreo 5 zile, unde conservatorii le-au trimis, oricum, glovo cu caviar şi şampanie -şi asta nu e o metaforã, ãia chiar primeau şampanie la închisoare) dupã ce l-au înjurat pe Ion Brãtianu pe Calea Victoriei. Dupã ce au ieşit din închisoare paznicul care i-a avut în grijã li s-a alãturat pentru cã i-a plãcut maxim stilul lor de viaţã.
Evident, studenţii erau sãraci şi pe-atunci. Atât de sãraci încât uneori trebuiau sã se angajeze la stat (:)) Ca sã vã faceţi o idee: studenţii plãteau 40 de lei pe lunã la bodega unei anumite madam Caliopi pentru douã feluri de mâncare la micul dejun şi alte douã la prânz. Salariul unui student angajat la stat era cam de 100 de lei. Dar dacã petreceau noaptea cu madam Caliopi primeau porţii mai generoase la masã... 10 beri erau 5 lei.
-partea seriozitãţilor
1. atitudinea marilor puteri occidentale faţã de situaţia şi drepturile ţãrilor din Balcani dupã ceea ce pentru noi a fost Rãzboiul de Independenţã reprezintã punctul de plecare pentru primul rãzboi mondial. Si nu e vorba de karma. E vorba de decizii proaste, orgoliu, îngustimea perspectivei asupra lumii şi incapacitatea de a gândi lucrurile pe termen lung.
2. complexitatea situației evreilor. Oferã o perspectivã interesantã asupra amestecului de sentimente pe care societatea îl avea (şi cred cã încã îl mai are, doar cã ne auto-cenzurãm public pe bazã de political corectness) faţã de minoritatea evreiascã.
3. Tentativele de reformã a diverselor instituţii de stat eşuau la fel de lamentabil ca în zilele noastre. Prefecţii erau foarte supãraţi de încercãrile insistente de a aduce tineri, mai ales şcoliţi prin strãinãtate, în funcţia de sub-prefecţi.
4. Boierii şi-au cam meritat soarta.
"Boierii conservatori erau luptãtori de sezon. Luptau primãvara şi iarna, însã când venea vara plecau la Paris, în Elvetia, în Italia sau pe la moşii; nu erau mulţi cari şi-ar fi jertfit petrecerile din staţiile balneare sau din capitala Franţei pentru ca sã asude la munca politicã din Bucuresti."
Pargrafele care mi-au dat de gândit. Si asupra cãrora încã mai reflectez:
"Dacã cercetãm lista, constatãm cã aceastã generaţie -din care fac parte şi eu- n-a dat prea mulţi fruntaşi. In afarã de un ministru plenipotenţiar, de doi directori generali ai Serviciului sanitar şi un medic general, toţi ceilalţi au rãmas pe trepte de mijloc. Câţiva parlamentari, câţiva funcţionari superiori, câţiva profesori secundari şi atâta tot. Nu gãsesc înscris numele nici unuia printre oamenii cari, în aceastã ţarã, au stat in fruntea statului.
[...] Sã fie pentru cã nici unul din studenţii aceştia n-au avut inteligenţa, cultura sau celelalte însuşiri care disting pe fruntaşii unui popor? Desigur, nu. Altei împrejurãri se datoreşte aceastã rãmânere în urmã.
Rareori un student al unei universitãţi din ţarã poate ajunge în România pe rândurile dintâi. Spre a înainta şi ajunge, se cere lustrul strãinãtãţii. Titlul de doctor sau de licenţiat al unei facultãţi apusene, cât şi aureola frecventãrii unei şcoli superioare din strãinãtatea civilizatã au fost la noi întotdeauna certificatele neapãrate cu care numai s-a putut impune un om nou.
Dar se vede şi contactul cu moravurile, cu spiritul, cu felul de a se purta şi de a gândi al oamenilor din apusul cult dã omului o înfãţişare şi o autoritate deosebitã, calitãţi care-l pun, de fapt, deasupra acelora cari -deşi de multe ori cu mult mai inteligenţi- numai din faptul cã n-au iesit din ascunzãtoarea ţãrii lor sunt lãsaţi pe planul al doilea.
Vizitarea lumii din afarã, educarea într-un mediu superior ca orizont moral şi ca înãlţare sufleteascã, complecteazã personalitatea aceluia care este destinat a fi conducãtor.
A rãmâne în ţarã -a însemnat aici, în România- o cauzã de inferioritate. Atingerea cu mentalitatea şi cu sufletul superior al omenirii mai desãvârşite ca moral, educaţiune şi culturã, dacã nu desãvârşeşte întotdeauna, dar purificã şi înalţã.
Dar mai este un motiv, hotãrâtor motiv acesta: aproape toţi studenţii cari au stat în fruntea mişcãrii de la 1884 au fost naturi independente, pe când, spre a ajunge în România -afarã de excepţii norocoase- se cer spinãri încovoiate."
"Partidul socialist începe sã ia fiinţã în Bucureşti. Suntem un mãnunchi de tineri hotãrâţi sã începem lupta în aceastã îndrumare. Dar socialismul nostru nu este încã bine definit. E un amestec de idei umanitare, generoase şi democratice, doctrina socialistã n-o întelegeam încã, de aceea dintre toţi tinerii studenţi cari au inaugurat mişcarea la 1884, absolut nici unul n-a rãmas în rândurile socialiştilor.
De altfel, elementul muncitoresc lipsea cu desãvârşire atunci.
Intr-o searã, doctoranzii Stãuceanu şi Manicea îmi spun cã o întrunire secretã şi cu caracter socialist se va ține la spitalul Filantropia. Mã duc. [...] Fiindcã pentru istorie trebuie sã se ştie cã mişcarea socialistã bucureşteanã, îmbolditã de începuturile socialiste de la Iaşi, n-a început nici din pãtura muncitoare, nici din cauza mizeriei lumii lucrãtoare, ci din spitale.
[...] Ni se anunţã o mare noutate: un nihilist rus din cei mai de frunte va fi printre noi. [...] erea Costicã Dobrogeanu, devenit mai târziu Gherea în literaturã."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu