Mario Vargas Llosa -"Sãrbãtoarea tapului"

"Nu pricepi, Urania. Si totuși sunt multe lucruri din din Epocă pe care ai ajuns să le înțelegi; la început, unele ți se păreau de nepătruns, însă, pe măsură ce ai citit, ai ascultat, ai confruntat și te-ai gândit, ai ajuns să înțelegi că milioane de oameni îndobitociți de propagandă, de lipsa de informație, abrutizați de îndoctrinare, de izolare, văduviți de liberul-arbitru, de voință și chiar de curiozitate, din pricină că le era frică și practicau servilismul și supunerea, au ajuns să-l divinizeze pe Trujillo. Nu doar să se teamă de el, ci chiar să-l iubească, așa cum ajung copiii să-și iubească părinții autoritari, să se convingă că biciul și pedeapsa sunt spre binele lor. Ceea ce n-ai înțeles însă niciodată este cum de dominicanii cei mai intruiți, vârfurile țării, avocații, medicii, inginerii, unii dintre ei absolvenți ai celor mai bune universități din Statele Unite sau din Europa, sensibili, culți, cu experiență, lecturi și idei, pesemne cu un dezvoltat simț al ridicolului, cu sentimente, orgolioși, au acceptat să fie atât de brutal călcați în picioare (...)" 

"Era ceva mai subtil și mai vag decât frica. Era paralizia, adormirea voinței, a judecății și a liberului-arbitru, pe care insul acela ferchezuit până la ridicol, cu glăscior cântat și ochi de hipnotizator o practica asupra dominicanilor, fie ei săraci sau bogați, culți sau inculți prieteni sau dușmani, asta era ceea ce l-a ținut acolo, mut, pasiv, ascultând acele minciuni, unicul spectator al acelor fabulații, incapabil să transforme în acțiune impulsul de a sări asupra lui și a termina odată cu tot acel tumult în care se preschimbase istoria țării." 

"Poate că era adevărat că, din cauza dezastruoaselor guvernări care au urmat, mulți dominicani îi duceau dorul acum lui Trujillo. Uitaseră abuzurile, asasinatele, corupția, spionajul, izolarea, frica: oroarea fusese transformată în mit. "Toată lumea avea de lucru și nu se comiteau atâtea crime." 

-Dar se comiteau, tată. -Caută ochii invalidului, care începe să clipească des. -Poate că nu intrau atâția hoți în case și nici nu erau atâția tâlhari pe străzi, care să le smulgă trecătorilor gențile, ceasurile și lănțișoarele de la gât. Însă oamenii erau uciși, bătuți, torturați și făcuți să dispară. Chiar și dintre oamenii cei mai apropiați ai regimului."