Pedro Juan Gutierrez -"Animal tropical"

Un roman care ia forma de jurnal cu remarci, opinii, povestiri foarte directe, spontane, deschise, fãrã nici un fel de inhibiţii sau cenzurã. Povestea unui don juan (propriu-zis Pedro Juan) cubanez ajuns la venerabila vârstã de 50 de ani, dar cu vârtoșenia tinereţii relativ intactã și cu suficientã amãrãciune și deșertãciune adunate pentru a putea scrie o carte. Despre care tot pomenește, însã nu se poate opri din a trãi senzual și sexual în decãzuta, murdara și obraznica Havanã pentru a se așterne pe sine insuși pe hârtie.
Gloria, iubita sa cubanezã pasionalã, ocazional prostituatã pentru a mai respira din sãrãcia și foametea havanezã, își dorește capturarea acestui crai voluptos prin atragerea lui în capcana unei relaţii serioase cu speranţa unei progenituri glorioase care sã consfinţeascã aceastã domesticire. Doar cã apetitul lui Pedro Juan pentru descoperiri feminine nu poate fi ostoit așa de ușor, astfel încât acesta se îmbarcã într-o aventurã suedezã pentru a o cunoaște de potolita Agneta, fermecatã de fotografiile nud ale cubanezului nãbãdãios. Prin urmare, Pedro Juan se trezește într-o lume asepticã, pedantã, îmbuibatã de somon, întunecatã (inclusiv la propriu) și înfriguratã - frigidã, unde îl nãpãdește dureros nostalgia pentru depravata, fierbintea și creativa lui Glorie havanezã.

Se vrea un Henry Miller latino-american, sperând ca trãirile orgasmice povestite sã se transfere la nivelul scrisului, dar nu prea îi reușește. Cel puţin nu în cartea aceasta. Am înţeles cã "Trilogie murdarã la Havana" e mai bunã. Pentru a fi un Henry Miller onorabil trebuie sã eviţi riscul de a cãdea într-o banalitate vulgarã și sã reușești sã pãstrezi acel farmec erotic aţâţãtor care te face dependent de romanele lui. Iar Gutierrez eșueazã cam la toate punctele acestea în "Animal tropical". Prima parte care se petrece în Havana ar mai avea potenţial, dar cea de-a doua parte în care încearcã sã dezlãnţuie animalul erotic latent în a sa Anais Nin suedezã este platã, plictisitoare, trasã de pãr, lungã ca o zi de post.

"Viaţa e mult mai complexã decât literatura. Dar și mai puţin intensã. Literatura trebuie sã înainteze cu toatã viteza ca sã poatã sã pãstreze tensiunea acţiunii. Altminteri ar fi o cãlãtorie plicticoasã și lipsitã de vioiciune. Poţi sã aduni fragmente și sã scrii, încercând sã nu plictisești lumea. In fine, singura busolã dupã care mã ghidez este intuiţia. Puţinã intuiţie. Iar asta înseamnã foarte puţin."

"Pãrea ireal bãrbatul acela cântând un jazz lent. Irealã era și muzica ce se pierdea în nemãrginirea mãrii și a nopţii. Asta-i partea grozavã a realitãţii : își permite un lux interzis scriitorilor. Realitatea nu e nevoitã a fi convingãtoare. Imi reprim dorinţa de a pune pe hârtie câteva idei despre scena și atmosfera aceasta pentru romanul Mucho Corazon. Prea complicatã ca s-o decupez din realitate și s-o fac credibilã în cuvinte."