Dupã cum mãrturiseşte chiar Flanagan, cartea a fost inspiratã de amintirile propriului sãu tatã, veteran şi fost prizonier în al doilea rãzboi mondial.
Dorrigo Evans, un doctor militar, este şeful unui grup de prizonieri australieni şi trebuie sã raporteze în fiecare zi pe cine trimite la muncã, deşi în realitate nici unul nu este în stare sã munceascã, atât de jalnice erau condiţiile acolo. Rezumatul situaţiei este surprins de rãspunsul pe care Dorrigo îl primeşte la întrebarea dacã cei din grupul lui mai cred în Dumnezeu : "Dunno, Colonel. It's human beings I'm starting to wonder about."
Insã surpriza vine dupã eliberarea din lagãr, când foştii prizonieri încep de fapt atunci sã moarã pe capete în cele mai bizare circumstanţe. Nici Dorrigo nu o duce mai bine; deşi îşi trãieşte viaţa aparent normal, pare cã a rãmas închis sufleteşte pentru totdeauna în lagãr.
Dar viaţa dupã rãzboi a lui Nakamura, comandantul lagãrului, dependent de metamfetamine, este mult mai agitatã în materie de peripeţii. Si alte destine ale paznicilor din lagãr sunt cele care fac acţiunea în carte. Viaţa lui Evans este mai staticã; el este dezvoltat mai mult la nivel emoţional şi relaţional.
Nu vã aşteptaţi la o carte cu un stil convenţional. Trecerile temporale sunt adesea abrupte şi trebuie sã fii atent ca sã-ţi dai seama în ce perioadã a vieţii lui se aflã Evans. Confuziile temporale sunt o capcanã atât pentru cititor, cât şi pentru personaj. Cãutarea unui sens pentru cele trãite se iroseşte şi în timpul rãzboiului şi în anii de dupã. Cruzimea, groaza, oroarea pur şi simplu existã, în afara oricãrui sens.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu