Embi, un tânãr teolog, este trimis într-o localitate de lângã un gheţar de pe un vulcan sã investigheze situaţia unui preot care se pare cã şi-a pierdut credinţa (şi refuzã sã îngroape morţii), deşi am putea spune cã şi-a mutat-o de fapt în naturã şi în lucrurile simple şi de bun simţ din viaţã, sã noteze tot ce vede şi aflã şi sã raporteze înapoi la episcopie. Doar cã aterizeazã în mijlocul unui haos al absurdului. Preotul a închis biserica pentru cã e la potcovit de cai, Embi se trezeste îndopat pânã la vomã cu prãjituri de o femeie care-i povesteşte despre tot felul de animale fantastice, avem o poveste de dragoste cu o femeie despre care nimeni nu este sigur cã e realã etc.
Embi vorbeşte cu o groazã de personaje, dintre cele mai diverse şi bizare, conversaţii care nu fac decât sã-l destabilizeze (efect pe care-l produc şi asupra cititorului) pe tot parcursul cãrţii întrucât "normalitatea" este un concept care nu-şi are sensul în contextul respectiv. Nu pot sã neg un anumit tip de umor "nordic" (întâlnit şi în "Calcanul") pe care mie mi-e greu deocamdatã sã-l înţeleg.
*întrucât între timp mi-a murit un laptop, iar cartea a fost împrumutatã (evident, acum aproape doi ani), nu am citate de dat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu