Ruxandra Cesereanu -"Angelus"

Trei îngeri coboarã peste Metropolã (aka Bucureşti). Reacţia diverselor personaje de aici faţã de apariţia lor. Partea asta este fooooaaaarte plictisitoare. Descrierile personajelor, deşi se vor pitoreşti, sunt nespectaculoase. Enumerãrile, deşi ar trebui sã fie insolite, sunt eşuate într-o listã de platitudini, le lipseşte elementul surprizã. Si apoi vine a doua parte (mai scurtã) a romanului unde periferia şi-i însuşeşte pe cei trei îngeri şi se rupe de centru.

"[...] ce pot face nişte locuitori izolaţi şi blamaţi de restul lumii, consideraţi eretici şi rebeli, dar în acelaşi timp invidiaţi pentru obrãznicia, curajul şi nebunia lor? Ce ar putea face dânşii în aşa fel încât sã satisfacã utopiile şi râvnele hominizilor de pretutindeni, iar insula lor simbolicã de beatificatori şi beatificaţi sã renunţe de bunãvoie la serpentine şi sã aibã o singurã cale mlãdioasã şi descurcãreaţã? Hmmm, oare ce ar putea, într-adevãr, sã facã dânşii? Sã se sacrifice, sã se milostiveascã, sã halucineze etc.? Nicidecum: dânşii nu ar putea face altceva decât sã scandalizeze în continuare, fãrã şovãialã. Cu toţii am avut parte mãcar o datã în viaţa noastrã de o bifurcaţie în care ne-am cãit cã nu am luat-o pe cealaltã cale decât pe cea pe care am ales-o. Ei bine, locuitorii din Zonã evitarã orice fel de bifurcaţie încurcãtoare de sensuri şi existenţe, lãsarã în plata domnului complicaţiile isterice ori istorice [...] şi acceptarã sã se adapteze împrejurãrilor, dar cãlãuziţi de mai-marii lor, care, deşi nu aveau experienţã în chestiunea minunilor, mãcar aveau experienţã în chestiunea utopiilor."

De ce nu a scris Cesereanu toatã cartea ca pe aceastã ultimã parte nu înţeleg. Nu spun ca e minunatã, dar e cu mult mult mai bunã decât restul romanului. Pare cumva cã în prima parte a încercat sã scrie dupã nişte reţete învãţate sau create de ea, iar la sfârşit scrie aşa cum îi vine. Si o face chiar bine. Dar trebuie sã te înarmezi cu rãbdare sã treci de toatã plictiseala din primele trei sferturi de carte.

"Cine vrea sã facã autopsia fabulosului va gãsi acolo nu doar lumi compensatorii, ci şi lumi scelerate, bolnave sau, mai bine zis, arãtate cu degetul ca fiind bolnave şi molipsitoare prin degenerarea lor de la realitate. La urma urmei, ceea ce li se reproşeazã întotdeauna fantasmagoricilor este priza stricatã la care viaţa lor nu mai vrea sã se conecteze. Poate cã este o prizã arsã, poate cã este doar o prizã învechitã, care trebuie schimbatã, la naiba, cine sã mai ştie! Dar, oare, nu este dreptul celor care viseazã la nesfârşit sã uite de acea prizã şi sã o lase veşnic întreruptã atâta timp cât fericirea nu e o stare omeneascã decât într-un procent rarisim?Poate cã extazul se naşte tocmai prin renunţarea definitivã la priza electricã prin care circuitul cosmic îşi oferã produsele stigmatizate de fabula prezentului, poate cã inclusiv agonia cu halucinaţiile ei inerente este mai plinã de viaţã decât noima raţiunii supracalificate."