Este un fel de carte de memorii. Azar, pasionatã de literaturã și profesoarã universitarã dedicatã, povestește relaţia deosebitã pe care a avut-o cu studentele sale preferate, tinere care s-au nãscut prea târziu pânã și pentru nostalgiile pre-revoluţionare, pe fundalul tumultuos al celor multe schimbãri petrecute în Iran din anii ’70 încoace, cu metodele de a supravieţui unui sistem care îţi refuzã plãcerile elementare ale vieţii în numele unei doctrine (aici religioase) aride, prost înţelese și dãunãtoare tuturor prin artificialitatea și anti-umanitatea ei.
"These students, like the rest of their generation, were different from mine in one fundamental aspect. My generation complained of a loss, the void in our lives that was created when our past was stolen from us, making us exiles in our own country. Yet we had a past to compare with the present; we had memories and images of what had been taken away. But my girls spoke constantly of stolen kisses, films they had never seen and the wind they had never felt on their skin."
Nafisi își împarte cartea în 4 secţiuni mari (uneori cu un aer de artificialitate, dar nu foarte supãrãtor) : Lolita, Gatsby, James și Austen. Aceste referinţe literare sunt folosite pentru a aduce în discuţie împreunã cu studenţii ei diverse aspecte ale realitãţii iraniene contemporane, o metodã nu întotdeauna foarte de succes, dar care cel puţin reprezintã o tentativã de a exprima opinii și atitudini reprimate altfel sau a cãror dezbatere nu prea este încurajatã de nimeni în contextul unei represiunii ideologice accentuate.
In "Lolita" le cunoaștem pe fetele din grupul de lecturã (7), provenite din medii diferite, cu povești personale variate, însã toate pasionate de literaturã, care vin sãptãmânal acasã la Azar pentru a discuta cãrţi și pentru a le folosi ca punct de plecare in analiza și punerea sub semnul întrebãrii a propriilor alegeri și mod de a trãi. Azar a renunţat la postul de profesor universitar la Universitatea din Teheran din momentul în care cerinţele impuse de noul sistem politic au devenit aberante (acoperirea obligatorie a capului, interzisul alergatului pe scãri pentru studente etc.), dar și-a mutat orele de literaturã în propria sufragerie.
"For nearly two years, almost every Thursday morning, rain or shine, they came to my house, and almost every time, I could not get over the shock of seeing them shed their mandatory veils and robes and burst into color. When my students came into that room, they took off more than their scarves and robes. Gradually, each one gained an outline and a shape, becoming her own inimitable self. Our world in that living room with its window framing my beloved Elburz Mountains became our sanctuary, our self-contained universe, mocking the reality of black-scarved, timid faces in the city that sprawled below."
Deși sunt discutate multe cãrţi, în prim plan este adusã "Lolita" lui Nabokov –relaţia dintre abuzator și victimã, ca o paralelã a situaţiei lor. Inţelegerea mea a romanului lui Nabokov este destul de diferitã, mai metaforicã, de versiunea pe care o alege Nafisi: accentuarea laturii "concrete" a povestirii, monstruozitatea indiferenţei și insensibilitãţii lui Humbert faţã de vulnerabilitatea Lolitei supusã unor abuzuri împotriva cãrora nu are maturitatea și autonomia necesare pentru a le respinge.
Secţiunile de mijloc, "Gatsby" și "James", povestesc anii pedagogici ai lui Nafisi la universitãţile iraniene, în paralel cu revoluţia și rãzboiul cu Irakul, cu disputele dintre studenţii marxiști și cei islamiști, cu persecuţiile, încarcerãrile și asasinatele diverșilor intelectuali și profesori, cu islamiștii care nici ei nu se mai regãsesc în noul regim și apeleazã la metode extreme de a atrage atenţia asupra acestei inadecvãri (cum ar fi studentul care și-a dat foc într-o salã de curs) etc.
Nafisi povestește despre anii în care a fost profesor la Universitatea din Teheran, chiar la începutul republicii islamiste. "The Great Gatsby" este ales pentru subiectul "visului american", într-o perioadã în care orice etichetat ca "american" era inacceptabil, simbolul dușmanului vestic. Este interesant "procesul" la care e supus romanul, în care studenţii islamiști trebuia sã aducã acuzaţii cãrţii, în timp ce ceilalţi îi construiau apãrarea, Nafisi însãși fiind chiar romanul-inculpat. Important la final nu a fost cine a avut dreptate, ci mai mult modul în care Azar a reușit sã supunã discuţiei un subiect considerat interzis, i-a forţat atât pe extremiști, cât și pe studenţii temãtori sã își argumenteze punctul de vedere.
"You don't read Gatsby," I said, "to learn whether adultery is good or bad but to learn about how complicated issues such as adultery and fidelity and marriage are. A great novel heightens your senses and sensitivity to the complexities of life and of individuals, and prevents you from the self-righteousness that sees morality in fixed formulas about good and evil..."
In urmãtoarea secţiune izbucnește rãzboiul iraniano-irakian, iar cerinţele regimului devin tot mai dure și mai absurde (femeile nu mai au voie deloc sã iasã în public cu capul neacoperit, fiind ameninţate chiar și cu închisoarea). Cu ajutorul romanelor "Daisy Miller" și "Washington Square" Nafisi aduce în discuţie claustrarea, imposibilitatea comunicãrii cu celãlalt, tensiunile care se nasc în afara dimensiunii verbale.
In ultima secţiune, universul privat este dezvãluit mai pe larg, atât în ceea ce o privește pe Azar, cât și pe celelalte fete (soţia abuzatã care nu vrea sã își pãrãseascã soţul pentru cã acesta ar obţine, în justiţia islamicã, custodia fetiţei lor, deși nu are nici cel mai mic interes sã se ocupe de ea și ar arunca-o în grija bunicii; promisiuni de logodnã încãlcate; cãsãtorii fericite; arestarea fetelor pentru "atitudinea lor occidentalã"; intentiile de emigrare legalã și ilegalã). Romanul "Pride and Prejudice" este folosit ca pretext de a aduce în prim-plan viaţa intimã, universul nostru interior care poate fi foarte greu cenzurat. Oricât de durã este reprimarea exterioarã a unor tendinţe umane naturale, în interiorul nostru tot reușim sã ne revoltãm, sã visãm, sã simţim, sã fim noi înșine.
"There was nothing in reality that I could give her, so I told her instead about Nabokov's "other world". I asked her if she had noticed how in most of Nabokov's novels -Invitation to a Beheading, Bend Sinister, Ada, Pnin -there was always the shadow of another world, one that was only attainable through fiction. It is this world that prevents his heroes and heroines from utter despair, that becomes their refuge in a life that is consistently brutal."
Stilul lui Nafisi este nepretenţios, iar, deși unele paralelisme literare sunt cam exagerate, cam aduse din condei, memoriile curg natural, elegant. Chiar și aspectele vieţii lor cu un marcat potenţial șocant sunt astfel povestite fãrã insistenţe inutile și dezvoltãri abominabile (lucru pe care îl detest la toate cãrţile noi care urmãresc vânzarea prin însãși oribilitatea ostentativã a celor povestite –femei lapidate sau atacate cu acid etc.) încât refuzul și condamnarea unui regim aberant sunt comunicate într-un mod paradoxal cu atât mai convingãtor cu cât delicateţea vieţii private și a tragediilor personale este respectatã.
"Looking back, I am amazed at how much we learned without even noticing it. We were, to borrow from Nabokov, to experience how the ordinary pebble of ordinary life could be transformed into a jewel through the magic eye of fiction."
"Each morning with the rising of the routine sun as I wake up and put on my veil before the mirror to go out and become a part of what is called reality, I also know of another "I" that has become naked on the pages if a book: in a fictional world, I have become fixed like a Rodin statue. And so I will remain as long as you keep me in your eyes, dear readers"
