miercuri, 22 martie 2017

Suki Kim–"Without You, There Is No Us"

O ocazie rarã de a citi despre contactul direct cu sistemul şi societatea din Coreea de Nord, mai ales cã vine de la o persoanã exterioarã acestei ţãri. Kim, o profesoarã americanã de origine sud-coreeanã, ajunge în Coreea de Nord pentru a preda engleza la copiii elitelor politice de acolo şi ne povesteşte aceastã experienţã de 6 luni, într-un stil mai mult eseistic decât jurnalistic, ceea ce face lectura şi mai interesantã.

Kim relateazã toate acele aspecte ale vieţii cotidiene care, mai ales dacã eşti un cititor român, îţi dau fior reci ştiind cât de aproape am fost de un asemenea sistem politic tiranic şi aberant. Singurul lucru plãcut care i se întâmplã este relaţia pe care o stabileşte cu studenţii ei, tineri la fel de curioşi şi interesaţi de ce se întâmplã în lume ca oricare alţii, care cu siguranţã gãsesc metode (ilegale, desigur) de a descoperi realitãţi din afara ţãrii, deşi adoptã cu sfinţenie legea auto-cenzurii astfel încât nimeni sã nu le suspecteze dorinţa de deschidere spre lucruri non-nord-coreene.
Pe de altã parte, Kim trebuie sã rezolve o dilemã dureroasã: educarea studenţilor de a gândi critic, de a-şi pune întrebãri, o parte atât de încurajatã în pedagogia vesticã, ar putea avea beneficii într-un mediu represiv cum e cel din Coreea de Nord sau nu ar face decât sã-i aducã pe aceşti tineri sã conştientizeze absurdul şi abuzurile în care trãiesc, fãrã ca sã le ofere şi puterea de a schimba ceva?
Totuşi semne de speranţã ies uneori la suprafaţã, de la scãpãrile studenţilor care par sã ştie de internet şi de alte lucruri din exterior interzise de regim pânã la aprobarea din partea autoritãţilor primitã de profesori ca sã le proiecteze studenţilor unul din filmele din seria Harry Potter. Parcã şi sistemul începe sã accepte cã izolarea şi abrutizarea extreme în care este ţinutã populaţia nu pot continua la nesfârşit.

"Time there seemed to pass differently. When you are shut off from the world, every day is exactly the same as the one before. This sameness has a way of wearing down your soul until you become nothing but a breathing, toiling, consuming thing that awakes to the sun and sleeps at the dawning of the dark. The emptiness runs deep, deeper with each slowing day, and you become increasingly invisible and inconsequential. That’s how I felt at times, a tiny insect circling itself, only to continue, and continue. There, in that relentless vacuum, nothing moved. No news came in or out. No phone calls to or from anyone."

sâmbătă, 18 martie 2017

Andrei Ruse -"Soni"

O carte uşor de citit (deşi subiectul v-ar putea lãsa o altã impresie) despre cum o tânãrã (Soni, deisgur), suferind de cancer în stadiu terminal, încearcã sã-şi trãiascã ultimele luni din viaţã într-un mod în care sã simtã cã a pierdut cât mai puţin din existenţã. Ceea ce presupune mult sex şi droguri. Stilul este unul degajat, realist, fãrã nici o teamã de a pune pe hârtie cuvinte altfel considerate tabu. Soni este o fatã cultã, cãreia nu-i este fricã de experienţe neconvenţionale şi care, cu sprijinul mamei, al celei mai bune prietene şi a oamenilor pe care îi cunoaşte în frenezia ei de a nu rata nimic din viaţã, reuşeşte sã transmitã o împãcare sincerã şi nelacrimogenã cu o situaţie limitã. O carte foarte bunã de recomandat adolescenţilor.

"Capitolul 1
Moartea nu se pune la întreţinere
A doua zi totul s-a întors pe dos. Dimineaţa a fost unul dintre acele momente în care nu ai voie, sub nici o formã, sã fii singur. Tocmai atunci, când orice prezenţã omeneascã, pânã şi sforãitul sâcâitor al Danei, m-ar fi fãcut sã mã simt mai puţin bolnavã, m-am trezit singurã."

sâmbătă, 11 martie 2017

Djuna Barnes -"Nightwood"

O carte micã, dar în care îţi prinzi urechile. Nu este, clar, pentru cei care citesc de amuzament. Dacã nu citiţi din pasiune pentru stilul unei cãrţi, nu vã atingeţi de "Nightwood". Scrisã într-un stil poetico-hipnotic foarte intens, cartea este alcãtuitã din juxtapuneri, elipse, ambiguitãţi, relativizarea timpului, subiectivând totul în imaginea unei lumi ciudate.
Pe scurt, îl avem pe Felix, reprezentantul tradiţiei (cam ultimul din aceastã specie pe cale de dispariţie), depãşit de relaţia lui cu nevastã-sa, fascinanta Robin, şi incapabil sã-l înţeleagã pe extravagantul copil rezultat din aceastã cãsãtorii; apoi apare Jenny care o seduce pe inconştienta (şi la propriu, din cauza alcoolului) Robin abandonatã în lumea ieftinã, sordidã, promiscuã, dar liberã şi fascinantã a barurilor pariziene ieftine, descoperitã în compania Norei, iubita lui Robin. Avem astfel un triunghi amoros format din egoista Robin, seducãtoarea Jenny şi devotata Nora. Nimic nu este idealizat de cãtre Djuna Barnes, suferinţa şi angoasa rãmân aceleaşi, indiferent dacã relaţiile sunt hetero- sau homo-sexuale, greşelile în dragoste se fac indiferent de gen.

Ca sã vã faceţi o idee despre stil, vã propun descrierea pe care o face Djuna Barnes spiritului de predator emoţional al lui Jenny:

"No one could intrude upon her, because there was no place for intrusion. This inadequacy made her insubordinate –she could not participate in a great love, she could only report it. Since her emotional reactions were without distinction, she had to fall back on emotions of the past, great loves already lived and related, and over those she seemed to suffer and grow glad.
When she fell in love it was with a perfect fury of accumulated dishonesty; she became instantly a dealer in second-hand and therefore incalculable emotions. As, from the solid archives of usage, she had stolen or appropriated the dignity of speech, so she appropriated the most passionate love that she knew, Nora’s for Robin. She was a `squatter` by instinct."

sâmbătă, 4 martie 2017

Deborah Levy -"Hot Milk"

Carte care s-a aflat pe short list la Man Booker-ul din 2016. Maturizarea unei tinere, Sofia, descoperirea şi asumarea propriei identitãţi, independenţa faţã de o mamã, Rose, care-şi somatizeazã problemele. Micul roman surprinde foarte bine acele tribulaţii prin care trecem fiecare atunci când încercãm sã ne punem ordine în cap şi în relaţiile cu ceilalţi, lipsa de sens a multora dintre gesturile şi deciziile noastre atunci când simţim cã trebuie sã facem ceva, orice, pentru a împinge lucrurile sã se mişte în orice direcţie ca sã ieşim dintr-un impas. Se simte acea tensiune interioarã care apare în preajma schimbãrilor când pendulãm între resemnarea cu situaţia actualã şi curajul de a ne elibera din starea aceasta de frustrare.

"I want to sit here with a lover, close, closer, touching. Instead I am here with my mother, who is a sort of career invalid."

Sofia trebuie sã renunţe la poziţia ei pasivã, la protecţia oferitã de gândul cã mama ei este dependentã de ea, pentru a merge în necunoscutul unei vieţi unde ar putea avea o tezã de doctorat interesantã în antropologie (sau nu), unde şi-ar putea gãsi (sau nu) un loc de muncã mai pasionant decât în cafeneaua londonezã unde abia reuşeşte sã se descurce cu banii. Iar Sofia are umorul şi prospeţimea necesare pentru a privi toate acestea cu detaşare şi amuzament:

"Yes, some things are getting bigger (the lack of direction in my life), but not the right things. Biscuits in the Coffe House are getting bigger (the size of head), receipts are getting bigger (there is so much information on a receipt, it is almost a field study in itself), also my thighs (a diet of sandwiches, pastries...). My bank balance is getting smaller and so are passion fruit (though pomegranates are getting bigger and so is air pollution [...]). [...] The worst part of my job is the customers who ask me to sort out their traveller’s wireless mouse and charging devices. They are on their way to somewhere else while I collect their cups and write labels for the cheesecake."

Cele douã îşi pun ipotecã pe casã pentru a achita tratamentul la o clinicã faimoasã din sudul Spaniei cu speranţa ca mama Sofiei sã nu mai aibã probleme cu mersul şi sã nu mai depindã atât de mult de fiica ei. In aproapele deşertul spaniol, pe malul oceanului, cea care trece prin transformãri dramatice este mai curând Sofia, întrucât simptomele lui Rose (aşa cum ne şi aşteptam) sunt de naturã psihicã, nu fiziologicã.

"She has forsaken her right to any kind of conversation with me because she has replaced her words with the surgeon’s knife. I cannot live with the violence of her intention or her imagination. In fact, I am not sure what kind of reality I am living in right now. I don’t know what is real. In this sense my own feet are not firmly touching the ground. I no longer have a grip. My mother has abdicated, resigned, relinquished, declined, waived, disclaimed everything and she has taken me down with her. My love for her is like an axe. She has grabbed it from me and is threatening to chop off her feet."