Vacanţã!!!!!!

Sã pleci în vacanţã este una din marele plãceri ale vieţii.

Am trecut pe la Mausoleul de la Mãrãșești –cea mai frumoasã surprizã a acestei vacanţe ; chiar am rãmas foarte uimitã la cât de bine aratã, un semn al aprecierii noastre faţã de cei cãzuţi în rãzboi demn de toatã stima.

Apoi am trecut, bineînţeles, pe la ai mei la Iași. Iepurii high de Paște din Iași sunt febleţea mea.

Iar fostele bãlãrii din spatele Palatului Culturii au fost metamorfozate într-un loc cu un aer occidental uimitor (fãrã regula aia idioatã cu nu cãlcaţi pe iarbã).

Am fãcut și o vizitã la Mãnãstirea Hadâmbu (drumul acceptabil pânã acolo). E drãguţ sã mergi cu copii pentru cã au animale. De asemenea, se pot cumpãra produse naturale de la mãnãstire (cu preţurile puţin mai ridicate –de ex. litrul de vin era 10 lei).

 Am tras o fugã și pe la Grãdina Botanicã. Uitasem cât de frumoasã poate sã fie.

Apoi am mers la Sovata (staţiunea mea preferatã).

 Lucruri utile pe care trebuie sã le știţi dacã mergeţi la Sovata în extra-sezon (adicã atunci când e frig și ștrandul de afarã de la Lacul Ursu nu este deschis): intrarea la piscina interioarã de la Hotel Aluniș este destul de scumpã (40 de lei pe zi pentru un adult), dar este inclusã în preţul cazãrii la ei (iar ca sã fie cazarea ieftinã, noi mergem la Vila Maria –din centru, cam la 1km de hotel, dar care este inclusã în complexul hotelier Aluniș, așa cã nu se plãtește separat intrarea la piscinã).

 De asemenea, nu uitaţi sã vã îndopaţi cu langoși de câte ori aveţi ocazia (de la Lacul Roșu pânã-n Praid sunt numai langoși gustoși –dar cei mai buni sunt în Praid, dupã ce treceţi de salinã și de magazinașele de-acolo, pe dreapta este un semn galben cu Langoși tot la niște cãsuţe din lemn –acolo e o bãtrânicã, ea face cei mai buni langoși din univers).

Apoi am coborât spre Cãciulata (una dintre celelalte staţiuni preferate ale mele –dar mai ales iarna) prin Sighișoara și Sibiu.

Sã nu uitaţi în Sibiu sã urcaţi în turnul din Piaţa Micã. Intrarea e doar 2 lei, iar priveliștea de sus, minunatã.

Pedro Juan Gutierrez -"Animal tropical"

Un roman care ia forma de jurnal cu remarci, opinii, povestiri foarte directe, spontane, deschise, fãrã nici un fel de inhibiţii sau cenzurã. Povestea unui don juan (propriu-zis Pedro Juan) cubanez ajuns la venerabila vârstã de 50 de ani, dar cu vârtoșenia tinereţii relativ intactã și cu suficientã amãrãciune și deșertãciune adunate pentru a putea scrie o carte. Despre care tot pomenește, însã nu se poate opri din a trãi senzual și sexual în decãzuta, murdara și obraznica Havanã pentru a se așterne pe sine insuși pe hârtie.
Gloria, iubita sa cubanezã pasionalã, ocazional prostituatã pentru a mai respira din sãrãcia și foametea havanezã, își dorește capturarea acestui crai voluptos prin atragerea lui în capcana unei relaţii serioase cu speranţa unei progenituri glorioase care sã consfinţeascã aceastã domesticire. Doar cã apetitul lui Pedro Juan pentru descoperiri feminine nu poate fi ostoit așa de ușor, astfel încât acesta se îmbarcã într-o aventurã suedezã pentru a o cunoaște de potolita Agneta, fermecatã de fotografiile nud ale cubanezului nãbãdãios. Prin urmare, Pedro Juan se trezește într-o lume asepticã, pedantã, îmbuibatã de somon, întunecatã (inclusiv la propriu) și înfriguratã - frigidã, unde îl nãpãdește dureros nostalgia pentru depravata, fierbintea și creativa lui Glorie havanezã.

Se vrea un Henry Miller latino-american, sperând ca trãirile orgasmice povestite sã se transfere la nivelul scrisului, dar nu prea îi reușește. Cel puţin nu în cartea aceasta. Am înţeles cã "Trilogie murdarã la Havana" e mai bunã. Pentru a fi un Henry Miller onorabil trebuie sã eviţi riscul de a cãdea într-o banalitate vulgarã și sã reușești sã pãstrezi acel farmec erotic aţâţãtor care te face dependent de romanele lui. Iar Gutierrez eșueazã cam la toate punctele acestea în "Animal tropical". Prima parte care se petrece în Havana ar mai avea potenţial, dar cea de-a doua parte în care încearcã sã dezlãnţuie animalul erotic latent în a sa Anais Nin suedezã este platã, plictisitoare, trasã de pãr, lungã ca o zi de post.

"Viaţa e mult mai complexã decât literatura. Dar și mai puţin intensã. Literatura trebuie sã înainteze cu toatã viteza ca sã poatã sã pãstreze tensiunea acţiunii. Altminteri ar fi o cãlãtorie plicticoasã și lipsitã de vioiciune. Poţi sã aduni fragmente și sã scrii, încercând sã nu plictisești lumea. In fine, singura busolã dupã care mã ghidez este intuiţia. Puţinã intuiţie. Iar asta înseamnã foarte puţin."

"Pãrea ireal bãrbatul acela cântând un jazz lent. Irealã era și muzica ce se pierdea în nemãrginirea mãrii și a nopţii. Asta-i partea grozavã a realitãţii : își permite un lux interzis scriitorilor. Realitatea nu e nevoitã a fi convingãtoare. Imi reprim dorinţa de a pune pe hârtie câteva idei despre scena și atmosfera aceasta pentru romanul Mucho Corazon. Prea complicatã ca s-o decupez din realitate și s-o fac credibilã în cuvinte."

Dan Lungu -"Prozã cu amãnuntul"

Dan Lungu la începuturile lui. O colecţie de povestiri, inegale ca valoare, dar totuși niște exerciţii interesante de scriere, cu o deosebitã atenţie la detalii, cu personaje aparent mãrunte, dar care dezvoltã problematici generale și complicate.

Bãiatul din "Chetã la flegmã", prima povestire din carte și, totodatã, preferata mea, învaţã sã supravieţuiascã într-o lume haoticã și violentã într-un mod mult prea brutal pentru un copil.
"Rude nu am avut niciodatã. In general oamenii sãraci nu au rude, însã eu am avut prieten un câine. Unu’ bãtrân care abia se ţinea pe picioare, m-am împrietenit cu el pe malul iazului. Avea ochii blânzi și blana lãţoasã, de culoarea ruginei. Noaptea dormea cu mine, mã încãlzea la spate. Odatã m-am trezit cu spatele rece. Mi-a pãrut rãu dupã el, mai rãu ca dupã tata. Tata nu mã încãlzise niciodatã la spate."

Toate povestirile conţin un amestec interesant de banal și poezie, de dramã și duioșie, de violenţã și delicateţe, cu o serie de personaje foarte frumos lucrate, individualizate, diverse (acoperind toate calupurile de vârstã, de la copilãrie la senectutea senilã). Este o carte care poate fi cititã ca un respiro de la alte lecturi complicate, dar care îţi va insera în memorie unele fragmente ce te vor urmãri mult timp.

Teleșpan -"Cimitirul"

"Cimitirul" este un fel de roman-jurnal al unui homosexual român plecat în Londra, din aceleași eterne motive pentru care românii pleacã prin alte ţãri europene. Adrian este un tip haios, care preferã sã vadã laturile amuzante ale situaţiilor de multe ori penibile în care se regãsește, care îi cucerește pe alţii cu naturaleţea reacţiilor sale și cu dispoziţia continuã de a face haz de necaz.
Pentru mine a fost o carte foarte amuzantã, am hohotit de râs la mai multe pasaje (deși nu asta caut neapãrat în lecturile mele și nu este un motiv suficient pentru a cataloga o carte ca fiind "bunã"), ceea ce nu este o reacţie ușor de obţinut în cazul meu. E adevãrat cã unele episoade din carte sunt rãsuflate (de ex. bunica moartã jefuitã în capela cimitirului) și reflecţiile asupra divinitãţii, a sensului vieţii, a relaţiilor dintre oameni, a traumelor din copilãrie, a familiei etc. sunt stereotipe, plate, de revistã Cosmpolitan sau altele asemãnãtoare (și știu ce scrie în Cosmopolitan pentru cã e o revistã distribuitã gratuit la festivaluri de film, cum a fost NexT-ul, sau ţi-o poţi lua la liber de pe mãsuţã la Cinemateca Union sau la Elvire Popesco), dar talentul de povestitor al acestui Teleșpan este unul de zile mari; el face tot farmecul cãrţii, el reprezintã singurul motiv pentru care meritã sã citești romanul.
Poate stârni, într-adevãr, repulsia cititorilor mai pudibonzi, mai ales prin detaliile sexuale (de multe ori amuzante prin pitorescul lor, dar foarte explicite) ale relaţiilor dintre bãrbaţi, dar altfel și eu folosesc în gând același înjurãturi ca și coloratul personaj Green, deci nu mi s-au pãrut ceva exagerat.
Mie mi-a zgândãrit curiozitatea pentru cã a fost aleasã de cititori cartea anului 2013 pe un renumit site (și) de literaturã. Nu meritã clar locul I, dar nici nu este de ignorat. Abia aștept sã citesc alte cãrţi ale lui Teleșpan; sper cã va scrie din ce în ce mai bine și cã-și va gãsi subiecte și scene mai originale, pe mãsura stilului sãu atractiv de a povesti.

Saul Bellow -"Ravelstein"

Abe Ravelstein, deși oricum deja excentric prin natura ideilor sale, își uimește anturajul cu cheltuielile fabuloase pe care le face în ultimul timp pe tot felul de obiecte rafinate, de lux, fine (pãturi de mohair, un BMW de 80.000 de dolari, o jachetã Lanvin de 4.500 de dolari etc.). Dispoziţie care nu ne mirã atunci când aflãm cã va muri în viitorul apropiat din cauza SIDA. Astfel, cartea cuprinde reflecţiile lui Ravelstein spre sfârșitul vieţii, cu incursiuni în diverse amintiri care îl contureazã pe Abe ca personalitate solarã, efervescentã, prin excelenţã citadinã, și care definesc relaţia dintre el și Chick.
Chick, cel care povestește romanul și prietenul de-o viaţã al lui Abe, îl convinge pe acesta sã publice o carte pentru publicul larg cu toate opiniile, teoriile sale (critice la adresa multor idei îndrãgite de americani) din notiţele pentru cursurile universitare pe care le ţine în schimbul realizãrii unei biografii postume, adicã a romanului în chestiune. Cartea lui Ravelstein devine un best-seller care îl scoate din semi-anonimat (în afara de mediul universitar numele lui nu cântãrea foarte mult) și-i sporește semnificativ averea.
Chick și Abe au tot felul de schimburi de replici (pe alocuri chiar foarte reușite) despre diverse subiecte (cum ar fi lumea de apoi –ceea ce, în absolut, ar putea pãrea lipsit de compasiune într-o asemenea situaţie, dar, în particular, apare ca ceva natural, firesc între cei doi prieteni), despre vieţile lor intime (uneori apropiindu-se periculos de mult de bârfã, dar salvându-se prin pãstrarea unei pedanterii amuzante)...

Este cumva o joacã despre ce înseamnã sã scrii un roman, despre limitele, sau, mai bine, despre lipsa limitelor pentru acest gen de scriiturã care ne permite sã pãstrãm vitalitatea și complexitatea descrierii unei persoane. O biografie nu trebuie sã fie o înșiruire plictisitoare de date, fapte, întâmplãri, citate, ci poate fi la fel de flexibilã, de neașteptatã, de haoticã, de emoţionalã ca o amintire veritabilã.

Citatul meu preferat: "J’aime à dire, quand on m’interroge sur Finnegans Wake, que je me le garde pour la maison de retraite. Mieux vaut entrer dans l’éternité en compagnie d’Anna Livia Plurabelle plutôt qu’avec les Simpson gigotant sur l’écran de la télévision."