Dacă vă sună familiar, nu vă impacientaţi. E ok să vă gândiţi că seamănă cu România de după Revoluţie. De ce e interesantă? In primul rând pentru că e văzută prin ochii unui străin, iar în al doilea rând pentru că acest străin are un simţ savuros al detaliilor ironice. Comentariile despre lumea moscovită sunt unul dintre motivele pentru care mie mi-a plăcut cartea (chiar foarte mult, de altfel).
“It had mud and oil up its flanks, like a tank might after a battle –a dark crust that, if you were frank with yourself, you knew was how your insides looked after a few years in Moscow, and maybe your soul too.”
“Most of the front doors to the individual apartments were made of axe-resistant steel, but had been prettified with a sort of leather padding –a fashion that sometimes made it feel as though the whole of upscale Moscow was a low security asylum.”
“Say what you like about the Soviets, they were the alltime world champions of parquet. It stretched away from the plain front door of her apartment in interlocking Khrushchevera boomerangs, interrupted in the middle of the floor by a faded Turkmen rug. There was a glittery communist chandelier, which looked fabulous as long as you didn’t get too close to it.”
“Any Russian who has power over you (notary, ambulance man, waiter) is obliged to make you wait before they help you, so you know they can.”
Nu mai ţin minte exact cum a fost tradusă în română, cred că „Dezgheţul”, o traducere care pierde destul de mult din impactul titlului (explicat de altfel de la începutul cărţii, aşa că nu o să vă stric plăcerea lecturii). Ghiocelul este o metaforă (sinistră şi sarcastică) pentru cadavrele care apar de sub zăpadă pe trotuarele moscovite o dată cu venirea primăverii. Un fel de avertisment brutal că aparenţele înşală, pe care naratorul-personaj nu îl ia în seamă, de unde şi afundarea lui pasivă într-o mocirlă morală pe care şi-o mărturiseşte fără ascunzişuri în forma unei epistole trimise viitoarei lui soţii.
“When I told Steve Walsh about the foot, by the way, he said, “Snowdrop. Your friend is a snowdrop.” That’s what the Russians call them, he told me –the bodies that float up into the light in the thaw. Drunks, most of them, and homeless people who just give up and lie down into the whiteness, and murder victims hidden in the drifts by their killers.
Snowdrops: the badness that is already there, always there and very close, but which you somehow manage not to see. The sins the winter hides, sometimes forever.”
Romanul urmăreşte firul narativ clasic al decăderii personajului de pe înălţimile fericirii imaginate, dar nefondate, în abisul tristeţii şi al înşelăciunilor. Naratorul-personaj nu încearcă să găsească scuze pentru faptul că s-a lăsat dus de nas în punerea la cale a unor acte mârşave, ci mizează pe cartea propriei naivităţi, a propriei gogomănii, de fapt.
Totul începe cu salvarea întâmplătoare a genţii smulse în metroul moscovit de un hoţ neinspirat de la o tânără aparent vulnerabilă. Masha şi Nick devin, ca urmare a incidentului, intimi unul cu celălalt, el crezându-se amorezat până peste poate, iar ea profitând de statutul lui privilegiat de străin înstărit pentru a-l folosi în rezolvarea unor afaceri murdare şi bănoase. Bucuros să fie în graţiile Mashei, Nick se lasă de bună voie dus de nas, ceea ce nu-i scuză în nici un fel complicitatea la imoralitate. Deşi excelează în descrierea mizeriei spirituale şi materiale din jurul lui, Nicholas nu depune nici un efort pentru a-i scăpa, ba chiar dă de multe ori impresia că e foarte mulţimit să se complacă în pasivitatea visurilor sale romantice şi în gustarea exotismului sexual al lumii interlope moscovite.
Nick ocupă poziţia de spectator în comploturile din carte, deşi, în circumstanţele date, această poziţie te desemnează, inevitabil, ca şi complice. Pe lângă comentariile savuroase şi agere despre lumea moscovită, este interesantă surprinderea acestei implicări graduale a unui personaj, de altfel simpatic şi isteţ, într-un păienjeniş de acte dubioase care te lasă cumva în suspensie: pe de o parte l-ai condamna pe Nick că nu s-a revoltat împotriva nedreptăţii clare la care a luat parte, el fiind probabil şi singurul cu suficientă autoritate şi distanţare pentru a schimba lucrurile, iar pe de altă parte îi înţelegi lipsa de reacţie, refuzul de a lua atitudine, complacerea într-o zonă de confort, evitarea conflictului deschis. Detaliile le descoperiţi şi singuri în carte.
“In Russia, Steve said, there are no business stories. And there are no politics stories. There are no love stories. There are only crime stories.”
