"[...] corpul vostru nu este un templu, e un parc de distracţii. Savuraţi caruselul. Bineînţeles cã e o aventurã de felul "te joci și plãtești", dar pe asta o știaţi deja înainte de a comanda un taco sau un hot dog din apã clocitã. Dacã sunteţi dispuși sã vã asumaţi riscul unei ușoare indigestii de dragul unui cârnat italian dulce, cumpãrat pe stradã la o sãrbãtoare popularã, sau al unei felii de pizza despre care știţi cã a stat o orã sau douã pe tejghea, de ce sã nu vã încumetaţi și la chestii bune? Toţi marii descoperitori din domeniul culinar, primii tipi care au mâncat sweetbreads și brânzã nepasteurizatã Stilton, care au descoperit cã melcii sunt gustoși când au suficient unt cu usturoi, au fost niște temerari, inovatori și desperados."
Cartea este o autobiografie, de la descoperirea mâncãrurilor speciale, cum ar fi stridiile crude mâncate direct de pe fundul oceanului ca sã-și epateze pãrinţii care-și lãsaserã progeniturile exclusiv mâncãtoare de hamburgeri 2 ore în mașinã în Viena ca ei sã se poatã bucura în liniște de un restaurant rafinat, la deschiderea primului restaurant unde preţul mâncãrii era stabilit în funcţie de preţul cocainei și pânã la munca epuizantã de chef de restaurant celebru, unde munca devine o obsesie continuã.
"Ce nu înţeleg cei mai mulţi oameni este cã gãtitul profesionist nu înseamnã cea mai bunã reţetã, cea mai inovatoare prezentare, cel mai creativ amestec de ingrediente, arome și texturi; toate acestea au fost probabil rezolvate cu mult înainte sã vã așezaţi voi la masã. Gãtitul, în linia de bucãtãrie a unui local – adicã prepararea realã a felurilor pe care le mâncaţi voi – înseamnã consecvenţã și repetarea la nesfârșit a mereu acelorași sarcini, fãrã sã-ţi pui vreo întrebare sau sã aduci vreo modificare."
Bourdain este sincer și recunoaște avantajul pe care l-a avut pentru cã a provenit dintr-o familie înstãritã, ceea ce i-a permis sã-și asume mai multe riscuri. Este ca într-un articol pe care l-am citit eu mai demult unde se arãta cã antreprenorii de succes vin din familii cu bani, aceastã situaţie financiarã bunã scutindu-i de griji când luau decizii de afaceri riscante.
Atunci când povestește despre întâlnirea lui cu Scott Bryan, un bucãtar aflat la extrema lui, care nu a trebuit sã accepte posturi de chef în restaurante eșuate doar pentru a avea un salariu care sã-i permitã menţinerea unui nivel de trai cu care era obișnuit de mic, Bourdain recunoaște cã acesta are succes și este un bucãtar excepţional, deși încalcã mai toate regulile organizãrii unei bune bucãtãrii pe care el le promoveazã.
Pe lângã aventurile ţicnite prin care trece Bourdain în viaţa lui de bucãtar (cum ar fi începerea serii de gãtit în bucãtãrie pe soundtrack-ul de la "Apocalypse Now"), el dezvãluie și unele ponturi personale despre mâncatul în restaurante. De exemplu, mãnâncã în oraș miercurea și joia când e mai liber și bucãtarul poate acorda preparatelor toatã atenţia; se uitã cât de curat e la baie pentru cã o bucãtãrie e mult mai greu de curãţat ca o toaletã.
Si mai împãrtãșește tot feluri de detalii amuzante, cum ar fi sã nu te angajezi niciodatã ca bucãtar la un restaurant care conţine numele patronului.
