Esther Perel –"Mating in captivity. Sex, lies and domestic bliss."

O carte care pune câteva puncte pe i despre viaţa în cuplu, cum ar fi nevoia fiecãruia de a rãmâne o identitate și de a nu-l sufoca pe celãlalt și a se anula pe sine printr-o simbiozã de cuplu exclusivã, potolirea activitãţii sexuale o datã cu trecerea timpului și apariţia copiilor, ideile greșite pe care le avem despre perversiunile sexuale ca fiind nepotrivite, denigratoare, umilitoare.
Esther Perel vine și cu exemple din experienţa ei de terapeut de cuplu care îi ilustreazã concluziile (mã rog, partea asta e mai puţin interesantã decât te-ai aștepta de la niște povești intime). E o carte binevenitã pentru cei care-și pun probleme despre diverse aspecte ale vieţii de cuplu și care ar prefera sã nu discute subiectul cu alţii. Te lasã cu o senzaţie de normalitate despre propriile plãceri, fantezii, frustrãri din viaţa personalã pe care te ferești sã le împãrtãșești cu prietenii de frica de a nu pãrea deviant. Sunt subiecte considerate de mulţi tabu, dar care reprezintã firescul pentru mulţi, și pe bunã dreptate.

"While love promises us relief from aloneness, it also heightens our dependence on one person. It is inherently vulnerable. We tend to assuage our anxieties through control. We feel safer if we can contract the distance between us, maximize the certainty, minimize the threats, and contain the unknown. Yet some of us defend against the uncertainties of love with such zeal that we cut ourselves off from its richness.
There’s a powerful tendency in long-term relationships to favor the predictable over the unpredictable. Yet eroticism thrives on the unpredictable. Desire butts heads with habit and repetition. It is unruly, and it defies our attempts at control. So where does that leave us?"

"Many of the men and women I see in my practice find it particularly difficult to introduce this kind of emotional space into their loving relationships. You would think that the safety of an established base would make it easier to take these kinds of risks, but no. A secure relationship does indeed give us the courage to act on our professional ambitions, to confront family secrets, and to take the skydiving course we never dared consider before. Yet we balk at the idea of establishing distance within the relationship itself –the very place that grants us the delicious togetherness in the first place. We can tolerate space anywhere but there.
Sexual desire does not obey the laws that maintain peace and contentment between partners. Reason, understanding, compassion and camaraderie are the handmaidens of a close, harmonious relationship. But sex often evokes unreasoning obsession rather that thoughtful judgement, and selfish desire rather that altruistic consideration. Aggression, objectification, and power all exist in the shadow of desire, components of passion that do not necessarily nurture intimacy. Desire operates along its own trajectory."

"The caring, protective elements that nurture home life can go against the rebellious spirit of carnal love. We often choose a partner who makes us feel cherished; but after the initial romance we find […] that we can’t sexualize him or her. We long to create closeness in our relationships, to bridge the space between our partner and ourselves, but, ironically, it is this very space between self and others that is the erotic synapse. In order to bring lust home, we need to re-create the distance that we worked so hard to bridge. Erotic intelligence is about creating distance, then bringing that space to life."  

"Instead of always striving for closeness, I argue that couples may be better off cultivating their separate selves. If cultivating separateness sounds harsh, let’s think of it instead as nurturing a sense of selfhood. […] Personal intimacy demarcates a private zone, one that requires tolerance and respect. It is a space –physical, emotional, and intellectual- that belongs only to me. Not everything needs to be revealed. Everyone should cultivate a secret garden."  

"In our era of communication, intimacy has been redefined. No longer is it the deep knowledge and familiarity that develop over time and can be cultivated in silence. Instead, we think of intimacy primarily as a discursive process, one that involves self-disclosure, the trustful sharing of our most personal and private material –our feelings."  

"The poetics of sex, however, are often politically incorrect, thriving on power plays, role reversals, unfair advantages, imperious demands, seductive manipulations, and subtle cruelties. American men and women, shaped by the feminist movement and its egalitarian ideals, often find themselves challenged by these contradictions. We fear that playing with power imbalances in the sexual arena, even in a consensual relationship between mature adults, risks overthrowing the respect that is essential to human relationships."
By no means am I calling for a reversal of history or an antifeminist agenda. Any discussion of modern-day couples and sexuality would be perversely wrongheaded if it did not recognize the enormous and vastly salutary influence of feminism on the shape of American family life. […] Without denigrating those historically significant achievements, I do believe that the emphasis on egalitarian and respectful sex –purged of any expressions of power, aggression, and transgression- is antithetical to erotic desire for men and women alike."

Marlon James -"A Brief History of Seven Killings"

Am mers din nou pe mâna Man Booker Prize-ului și nu mi-a pãrut rãu.
"A Brief History of Seven Killings" este de fapt o scurtã istorie a însoritei, dar sumbrei insule Jamaica, cu mașinaţiunile politice complicate susţinute de serviciile secrete americane și de reţelele mafiote interne (cu puţin ajutor internaţional și aici –mai ales pentru rafinarea înzestrãrii cu arme și a tipurilor de violenţe) care profitã de situaţia jalnicã din ghetouri (printre care faimosul Kingstone) unde oamenii nu au altã opţiune decât de a susţine clanurile asasine care conduc fiecare mahala.

"Is not like we never have good times and now have something to look forward to. We did have things going good and then it go to shit. Now is shit for so long that people grow up in shit thinking shit is all they is. But people need to know that. Maybe that too big for you. Maybe that too big for one book, and you should keep things close and narrow. Focused."

Nucleul cãrţii este încercarea de asasinare a lui Bob Marley (numit în carte "the singer", mai mult o prezenţã catalizatoare, de raportare a celorlalte personaje, decât un personaj de sine stãtãtor –nu vorbește niciodatã în carte, nu avem perspectiva lui, este conturat de modul în care le impacteazã pe restul personajelor și de felul în care acesta îl percep) care iniţiase o pace între clanurile mafiote, o pace beneficã și doritã de locuitorii ghetourilor, dar inconfortabilã pentru interesele politice și cele ale unui gangster minor aflat în plinã ascensiune.
Firul unitar al cãrţii este dat de fapt de vocea naratorului, de povestirea în sine (cumva în stil faulknerian, dupã cum afirmã chiar Marlon James în postfaţã). Fiecare capitol alterneazã vocile personajelor prinse în tot acest ghem de intrigi mafiote, politice, amoroase, din Jamaica anilor '60-'70 pânã la infiltrarea reţelelor jamaicane de distribuitori de droguri în New York-ul anilor '90.

Marlon James se pricepe foarte bine sã construiascã personaje. Este o diversitate de caractere uimitoare la el în carte: morţi (asasinaţi, evident) care își urmãresc ucigașii în așteptarea momentului când vor fi rãzbunaţi, femei care se agaţã de orice relaţie amoroasã ca de un posibil bilet de ieșire din Jamaica, spioni cu rivalitãţile lor și cu familii nefericite cã sunt nevoite sã trãiascã în mediul neprimitor jamaican, cele mai variate tipologii de mafioţi, de asasini plãtiţi, jurnaliști în cãutare de senzaţional, familiile din ghetou care trãiesc sub ameninţarea permanentã a celor mai îngrozitoare violenţe, familiile mai înstãrite, din afara ghetourilor, dar care nu sunt mai puţin scutite de violenţa care se scurge dinspre ghetouri etc.
Rareori mi s-a întâmplat sã gãsesc un scriitor bãrbat care sã creeze personaje feminine atât de realiste ca Marlon James. Sunt niște femei pragmatice, ancorate în realitate, sarcastice, lipsite de sentimentalisme inutile, sensibile, dar conștiente de violenţa din jurul lor de care își doresc sã scape prin orice mijloace le sunt accesibile.

O mostrã de gândire femininã a unui personaj enervat cã mereu este întrebatã: miss or missis ...? "You know, most of this feminism business was nothing more than white American women telling non-white women what to do and how to do it, with this patronizing if-you-become-just-like-me-you’ll-be-free bullshit, but if there’s one thing I agree with is damn, I hate when a man feels I’m obligated to disclose my marital status to somebody I don’t even know. Even this bullshit about status itself as if married and spinster are the only two choices for defining myself. Or because I’m a woman I’m supposed to have a status at all. Hey big boy, here’s my status. Hi, before I tell you my name here’s my status."

Marlon James nu este un scriitor care sã-și menajeze cititorul. Iţi ia câteva zeci de pagini pentru a te familiariza cu jargonul englez jamaican (dar ce rãsplatã când ajungi sã-i înţelegi umorul!), violenţele sunt descrise într-un mod naturalist care ar putea leza unele inimi mai slabe (o chestie ipocritã într-o societate ca a noastrã bombardatã în mod continuu de agresivitate), trebuie sã depui puţin efort pentru a lega între ele personajele (ceea ce, de altfel, merge în paralel și cu eforturile personajelor de a face fix același lucru), iar stilul, efervescent prin detaliile adunate și ineditul imaginilor create, cere o concentrare mare pentru a-i prinde farmecul.

Cam cum este descris haosul de la urgenţã unde este adus fiul unui gangster temut pe care medicii nu vor sã-l declare mort în faţa mulţimii de mafioţi adunaţi în spital: "By the time Benjy Wales got to the hospital the boy was pretty much a goner, all that was left was to call it. But Benjy’s body came with around three thousand party crashers, all spilling in and out of the ER. All that was left was for the doctor to call time of death, but because three thousand people are outside, expecting you to pull a Jesus because that’s what doctors do for a don, you go through the most ridiculous theater not named kabuki. Doctor Lopez was telling me all this."

Am vãzut cã romanul a fost recent tradus și la noi (încã nu am citit traducerea, dar sunt foarte curioasã sã vãd pasajele de jargon –mi se pare o muncã de traducere foarte complicatã). Acum sunt curioasã sã-i citesc și cealaltã carte, "The Book of Night Women", declarat unul dintre cele mai bune romane jamaicane a tuturor timpurilor.