Deși e un roman grafic, Alison Bechdel reușește să abordeze cu multă creativitate structura poveștii, îi dă o desfășurare non-liniară, reușește să adapteze ritmul și planurile temporale pentru a susține dimensiunea emoțională a textului.
Dar cel mai mult mi-a plăcut sentimentul de dragoste familială atipică în care învăluie cartea. Ne putem iubi familia, chiar dacă e una imperfectă și disfuncțională.
O carte de benzi desenate definitã în general ca reprezentativã pentru comunitatea LGBT. Mie mi s-a pãrut mai mult o carte despre familie, despre vulnerabilitatea pe care pãrinții şi-o ascund de copii, despre cum normalitatea nu este determinatã de practici pedagogice exemplare (cã tot avem isteria asta în zilele noastre), ci de calitatea umanã a pãrinţilor, de modul în care ei se acceptã, cu evidenţiarea puterii dragostei pe care copiii o simt pentru pãrinţii lor şi cum o familie aparent "disfuncţionalã" formeazã oameni zdraveni la cap, cu o înţelegere maturã a faptului cã nu suntem (şi nici nu ar trebui sã încercãm sã fim) perfecţi, cã relaţiile umane sunt despre negociere, despre a lãsa de la tine pentru a veni în întâmpinarea celuilalt, despre cum oamenii se întâlnesc la mijlocul distanţei dintre ei şi sunt ok cu compromisurile pe care le acceptã în mod conştient pentru cã ţin la ceilãlalt.
