Robert D. Kaplan -"In umbra Europei"

 

"Biblioteca mea este acum o povară. Cuprinde însemnările pe care mi-e teamă să nu le pierd înainte de a le folosi. Astfel, trebuie să aștern pe hârtie cele ce urmează. Apoi pot să mă debarasez de bibliotecă și să continui să mă despart de toate posesiunile lumești -cea mai mare umilință a bătrâneții.

O carte înseamnă libertate; prea multe cărți sunt un obstacol în calea cunoaștetii lumii. Nu mai poți vedea limpede când ai în minte un citat pentru orice priveliște care ți se dezvăluie ochilor.

Cărțile cu coperte cartonate sunt pentru firile sedentare. Am destul de puține, și încă și mai puține ediții princeps. Nimic care să impresioneze un bibliofil. Biblioteca mea constă în principal în ediții broșate roase, pline de însemnări făcute de-a lungul anilor. Dar pentru mine fiecare carte este prețioasă. Un buget mic te face să apreciezi cartea și să cumpănești cu mare grijă ce cumperi. N-am avut o slujbă full-time până la vârsta de cincizeci și trei de ani, apoi am avut mai multe la rând, uneori concomitent. Astfel că, la maturitate, am început să adun tot mai multe cărți, însă fiecare în parte însemna tot mai puțin pentru mine. Cu adevărat importante sunt volumele pe care le-am cumpărat cu decenii în urmă. Nu poți să le uiți așa cum nu poți să uiți niște prieteni vechi cu care ai pierdut legătura, cu toate defectele lor."

Ilf şi Petrov -"Douăsprezece scaune"

 

David Foster Wallace -"The Broom of the System"

 

Prima carte a lui David Foster Wallace. Mai puțin literară decât "Infinite Jest", dar cu un foarte puternic accent pus pe teoriile filosofice ale limbajului. E ca un fel de "Candide" al secolului al XXI-lea (da, cronologic, DFW aparține secolului alXX-lea, dar, de fapt, el e scriitorul definitoriu pentru secolul al XXI-lea). Problema limbajului e ideea centrală în carte (DFW a fost obsedat de Wittgenstein -pentru cine e interesat, există o cărțulie de benzi desenate care îi explică teoriile -cam ăsta de nivelul meu de înțelegere), cum limbajul ne conturează, ne limitează, ne confuzează, ne distruge, cum suntem, de fapt, ceea ce putem noi pune în limbaj și nimic mai mult -mă rog, Lenore (aia tânără, că și străbunică-sa lingvistic-abuzatoare e tot Lenore) e, de fapt, un personaj; deci obsesia și angoasa ei de a fi definită prin limbaj e puțin... absurdă; normal că e doar limbaj, din moment ce e o invenție literară... 

"[...] Lenore has you believing, with your complicity, circumstantially speaking, that you're not really real, or that you're only real insofar as you're told about, so that to the extent that you're real you're controlled, and thus not in control, so that you're more like a sort of character than a person, really -and of course Lenore would say the two are the same, now, wouldn't she?"

Cartea e un carusel de țicniți. Străbunica, Lenore a bătrână, dispare din azilul unde era internată. Lenore a tânără se apucă să o caute. Incepe cercetările cu propria familie unde nimeni nu știe (sau nu recunoaște că știe) ce s-ar fi putut întâmpla cu babette: unul din frați e nebun de legat, și el tot cu dubioșenii de limbaj, probabil complice al străbunicii, că nici el nu e de găsit (dar la el asta se întâmpla în mod frecvent, se pare); soră-sa e într-o psihoză familială de toată frumusețea; iar celălat frate, care oricum și-a schimbat numele de familie și l-a luat pe cel al maică-sii de domnișoară, dar tot se afișează cu porecla Antihristul..., e singurul dispus să o ajute cu interpretarea desenului lăsat de babette pe spatele etichetei unui borcănaș de mâncare pentru bebeluși produsă de firma deținută de tatăl lor pe care toți din familie cel puțin îl evită, dacă nu îl detestă de-a dreptul. 

Oricum la fratele LaVache (!) găsește un bun punct de plecare în a dezlega misterul străbunicii. Se pare că totul are legătură cu o substanță chimică minune pe care tatăl ar fi vrut să o bage în mâncarea lui de bebeluși ca să îi facă să aibă un progres uimitor în dezvoltarea... exact!... a limbajului. Plus că papagalul lui Lenore, Vlad Țepeș (!), e lovit brusc de o logoree nemaipomenită care îl face vedeta unei emisiuni tv religioase, indiciu că babette îi făcuse o vizită în lipsă. 

"[...] it's just that the living is the telling, that there's nothing going on with me that isn't told or tellable, and if so, what's the difference, why live at all?[...]

And see, the thing is, if she can do all this to me with words, if she can make me feel this way, and perceive my life as screwed way up and not hung together, and question whether I'm really even me, if there is a me, crazy as that sounds, if she can do all that just by talking to me, with just words, then what does that say about words?"

In fine, pe lângă dispariția străbunicii (sau poate tocmai de aceea... wink wink), Lenore a tânără mai are o problemă obositoare la serviciul ei de centralistă unde liniile telefonice s-au încurcat groaznic de nu se mai înțelege nimeni cu nimeni. Un haos comunicațional total în cartea asta. 

Lucrurile sunt mult mai încâlcite de-atât. Lenore merge la un psihiatru care mai mult pare să-i agraveze simptomele de anxietate, în loc să o ajute să-și liniștească ideile, ceea ce nu e de mirare întrucât terapeutul este un impostor pus acolo de... exact!... babette. Nici iubitul lui Lenore nu e mai breaz. Pe lângă gelozia lui exagerată și dorința morbidă de a o controla total pe Lenore, domnul Vigorous nu e în stare să vorbească normal despre problemele din capul lui și din relația lor, astfel încât inventează tot felul de povestioare cu tâlc pe care pretinde că le primește ca editor pentru publicare. Mai e și domnul Bombardini care se îmbuibă în continuu ajungând la un grad nemaivăzut de obezitate pentru că are o teorie conform căreia dacă ești un om mai mare, atunci conții mai mult din lume, deci, dacă vei continua să fii tot mai mare, la final vei ajunge să fii chiar tu întreaga lume... Numai țicniți, v-am spus...

Haruki Murakami -"Kafka pe malul mării"

 

Alaa al-Aswani -"Chicago"

 

Carolina Maria de Jesus -"Sao Paulo. Strada A nr. 9"

 

Alan Sillitoe -"Singurătatea alergătorului de cursă lungă"

"[...] eu sunt mai șiret și până la urmă o să câștig, chiar dacă e să mor în temniță la optzeci și doi de ani, pentru că viața mea o să-mi aducă mai multă bucurie și pasiune decât o să aibă el vreodată în viața lui. Bănuiesc că a citit o mie de cărți și, din câte știu eu, e posibil să fi și scris câteva, dar eu știu cât se poate de sigur, la fel de sigur precum faptul că mă aflu aici, că ceea ce mâzgălesc eu acum e de un milion de ori mai valoros decât orice ar putea el să mânzgălească vreodată. Nu-mi pasă ce spun alții, ăsta e adevărul și el nu poate fi negat. Știu, atunci când vorbește cu mine și eu mă uit la moaca lui de armată, că eu sunt viu și el e mort. E la fel de mort ca un bolovan. Dacă ar alerga zece metri, ar muri pe loc. Dacă ar putea să pătrundă ceea ce se întâmplă în interiorul meu, ar muri din nou, surprins. În acest moment indivizi morți ca el au o poziție superioară față de indivizii ca mine, și sunt aproape sigur că așa va fi întotdeauna, dar chiar și așa, pe Dumnezeul meu, prefer să fiu ceea ce sunt -alergând întruna, spărgând magazine pentru un pachet se țigări și un borcan de gem-, decât să am o poziție superioară față de altcineva și să fiu mort din cap până-n picioare. Poate că imediat cum obții o poziție superioară față de cineva mori. Pe Dumnezeul meu, ca să spun această ultimă  propoziție a fost nevoie de câteva sute de kilometri de alergat de cursă lungă."

"Bondărel învață să zboare"

 

O carte tare simpatică despre încrederea în sine, despre cum să-ți descoperi propriile abilități şi despre cum să nu te laşi dărmat de răutățile altora. Desenele sunt simpatice şi personajele, amuzante (Popa Muscă e preferatul meu).

Colecția "Citesc şi mă joc"

 

O colecție care îi ajută pe copii să lucreze pe text. Bineînțeles, textele sunt mult scurtate şi simplificate. Aici mi se pare că e problema pentru că textul nu este tocmai bine făcut. De asemenea, cuvintele scoase pentru a fi apoi potrivite de copii par să fie alese la întâmplare, ceea ce îngreunează activitatea de reîntregire a textului. Dacă poveştile sunt cunoscute dinainte de copii, lucrul pe text e mai suportabil. A doua jumătate din fiecare carte conține diverse activități, care, astea, chiar sunt mişto.

Andrei Panțu -"Tonomatul"

Maria Sampke -"Unde-ai dispărut, Bernadette?"

Tim Marshall -"Prizonierii geografiei"

Simona Epure -"Povestea celor trei vrăjitoare toante"

 O carte penttu copii mai măricei (~6 ani), foarte haioasă, în versuri. Evident, cu vrăjitoare. E amuzantă chiar şi pentru adulți.

Exerciții de învățare a scrierii literelor

 "Creionul magic" conține numai exerciții de litere punctate pentru a-i pregăti pe copii să le scrie independent. 

"Invățăm literele mari" are exerciții mult mai variate (de la recunoaşterea literelor la scrisul după puncte) şi mai distractive, cu grade variate de dificultate, cu desene mixte (şi pentru fete şi pentru băieți).

Dan Santat -"După marea căzătură"

O carte despre cum să treci peste frica cauzată de un eşec. E pentru copii puțin mai mari (~6ani) şi mai ciudați puțin (mai emo, să zicem). Nu e o carte pentru orice copil, ilustrațiile sunt frumoase, textul e interesant, dar rămâne o carte ciudată. Cred că cel mai bine e să o răsfoiți într-o librărie înainte de a o cumpăra. Este o carte specială pentru copii spciali.

José C. Vales -"Cabaret Biarritz"

Malcolm Gladwell -"De vorbă cu necunoscuți"

Elena Ferrante -"Prietena mea genială" 3&4

"Mi-a revenit în minte chiar, după mult timp, că din motive complet întâmplătoare -sub cele mai nesemnificative ocazii se ascund întinderi de nisipuri mișcătoare-, Lila îi dăduse fiicei ei numele iubitei mele păpuși, cea pe care, mică fiind, ea însăși o aruncase în fundul unei pivnițe. A fost prima oară, îmi amintesc, când am dat frâu liber fanteziei în legătură cu asta, dar n-am rezistat mult, m-am aplecat peste un puț negru în care scânteia din loc în loc lumina și m-am retras. Orice relație intensă între oameni e plină de capcane și, dacă vrei să dureze, e nevoie să înveți să le ocolești. Am făcut la fel și atunci și, în cele din urmă, mi s-a părut că am găsit o altă dovadă, cine mai știe a câta, a splendorii și beznei prieteniei noastre, a duratei și dificultății suferinței Lilei, cea prezentă și viitoare. Dar am plecat la Torino [...]"

Lars Klinting -seria cu Castor şi Breb

 

La noi seria aceasta a avut mare succes. Sunt mai multe cărticele în care Castor meştereşte câte ceva. Băiatului i-au plăcut paginile cu trecerea în revistă a lucrurilor de care era nevoie pentru reparațiile lui Castor. Le ştia pe de rost. De exemplu, a învățat cum să amesteci culorile (albastru cu galben dă verde etc.). I le-am citit de la 2 ani.

Olga Tokarczuk -"Rătăcitorii"

"[...] mișcă-te mereu, leagănă-te, mergi, aleargă, fugi; când uiți să te mai miști și te oprești pe loc, te acoperă cu labele lui mari, te preschimbă într-o marionetă, te învăluie în respirația lui duhnind a fum și a gaz, duhnind a groapa de gunoi a orașului. El îți va preschimba sufletul colorat într-un suflețel mărunt, plat, decupat din hârtie, din ziar, și te va amenința cu focul, cu boala și războiul, te va înspăimânta până îți vei pierde liniștea și vei înceta să mai dormi. Te va însemna și te va nota în ceaslovul lui, îți va elibera documentul acestei căderi. Îți va ocupa gândurile cu lucruri neînsemnate, ce să cumperi, ce să vinzi, unde e mai ieftin și unde e mai scump. Din acel moment îți vei face griji pentru nimicuri -prețul benzinei și cum influențează ea rata creditului. Vei trăi fiecare zi în durere, ca și cum ai avea de ispășit o pedeapsă, dar cine a înfăptuit crima, ce crimă și când anume, nu vei afla niciodată.

Cânva, demult, împăratul a încercat să reformeze lumea, dar a eșuat și lumea a căzut direct în strânsoarea antihristului. [...] Fugiți, plecați de acasă, mergeți, pribegilor, căci numai astfel vă mai puteți feri de capcanele antihristului!"

Delia Owens -"Acolo unde cântă racii"

Am citit cartea aceasta pentru că am văzut că a făcut multă vâlvă. Mie nu mi-a plăcut, nu mi se pare că se distinge prin nimic mai rar sau inedit. O carte plăcută, dar care nu se remarcă prin nimic. E o poveste de dragoste, cu eternul conflict om vs comunitate, omul fiind în acest caz o fată deşteaptă şi sensibilă, dar extrem de săracă, al cărei refugiu este natura luxuriantă a sudului american.

Inceputul:
"1969
Balta nu e o mocirlă. Balta e un spațiu al luminii, unde iarba creşte din apă, iar apa curge către cer. Pârâiaşe leneşe hălăduiesc în voie, purtând cu ele către mare globul soarelui, iar păsările cu picioroange se înalță cu neaşteptată grație - de parcă n-ar fi alcătuite pentru zbor - în zarva asurzitoare a gâştelor albe."

Olga Tokarczuk -"Poartă-ți plugul peste oasele morților"

"Pentru oamenii de vârsta mea nu mai există locurile pe care le-au iubit cu adevărat și de care au aparținut. Locurile copilăriei și tinereții, satele unde mergeam în vacanțe, parcurile cu bănci incomode unde au înflorit primele iubiri, orașele de demult, cafenelele, casele -toate au încetat să mai existe. Și chiar dacă învelișul lor exterior mai rezistă, este cu atât mai dureros, pentru că te duce cu gândul la o coajă goală. Eu nu am unde să mă întorc. Și asta mă face să mă simt captivă. Pereții celulei mele se întind până la orizont, dincolo de el nu mai văd. În spatele acestor pereți e lumea care acum îmi e străină și nu-mi mai aparține. De aceea pentru oamenii ca mine numai momentul prezent este posibil, ceea de contează este aici și acum, pentru că fiecare apoi este îndoielnic și orice viitor este abia schițat și nesigur, seamănă cu un miraj care poate fi distrus de cea mai măruntă vibrație a aerului."

"Nu era deloc ușor să conversezi cu Sperietoare. Era nemaipomenit de taciturn și, de vreme ce nu puteam vorbi, tăceam. Cu unele persoane, mai ales de sex masculin, e greu să vorbești. Am o anumită Teorie pe tema asta. Odată cu vârsta, mulți bărbați intră într-o stare de autism testosteronic care se manifestă prin atrofierea treptată a inteligenței sociale și a abilității de comunicare, ce debilitează exprimarea gândurilor. Atacat de Maladia aceasta, Omul devine taciturn și pare cufundat în propriile gânduri. Devine mai degrabă interesat de tot soiul de Unelte și mecanisme. Îi stârnesc interesul al Doilea Război Mondial și biografiile oamenilor ceebri, cel mai adesea ale politicienilor și infractorilor. Abilitatea lui de a citi romane dispare aproape cu desăvârșire, autismul testosteronic perturbând înțelegerea psihologică a personajelor. Cred că Sperietoare suferea de această Maladie."

"Sunt de părere că psihicul uman a apărut cu scopul de a ne feri de adevăr. Nu ne îngăduie să observăm mecanismul. Psihicul este sistemul nostru imunitar -are grijă să nu înțelegem niciodată lumea înconjurătoare. Funcția lui este de a filtra informațiile, chiar dacă posibilitățile de înțelegere ale creierului nostru sunt uriașe. Pentru că erudiția este o povară imposibilă. Pentru că fiecare particulă a lumii, indiferent cât de mică, e alcătuită din suferință."