Junot Diaz este un nou dumnezeu al stilului sud-american, un Marquez contemporan, mai puţin nostalgic, mai dinamic, cu o ironie mai curatã, zâmbetele nu sunt pãtate de amãrãciunea pe care o avea "Un veac de singurãtate".
Inceputul romanului este apocaliptic cu descrierea distrugãtorului fukú, un blestem venit în Antile o datã cu invadatorii europeni și dus la desãvârșire de cãtre dictatorul dominican Rafael Leónidas Trujillo Molina la jumãtatea secolului XX. Oricine se împotrivește sau criticã regimul lui Trujillo ajunge urmãrit de blestem, cum este, bineînţeles cazul personajelor din roman (dar, pentru a fi și mai convingãtor, Junot Diaz exemplificã puterea fukú-ului cu destinul tragic al lui John F. Kennedy care a pus CIA-ul pe urmele lui Trujillo).
Aceste note istorice (în principal trecute ca note de subsol, deși poartã toatã greutatea întâmplãrilor cuprinse în carte) nu sunt aride, didactice, ci combinate cu legende, mituri, reflecţii personale de cele mai multe ori sarcastice, de genul: „N-aţi știut cã am fost ocupaţi de douã ori în secolul XX? Nu disperaţi, atunci când veţi avea copii, nici aceștia nu vor ști cã SUA a ocupat Irakul”).
Personajul principal (o poziţie ușor relativã) este Oscar de Leon, unul din membrii familiei blestemate, care vede acest fukú din perspectiva plãcerilor lui literare de SF și fantasy folosite ca zafa (un fel de incantaţie, acţiune magicã, care combate blestemul). Oscar este fiul obez (de neconceput pentru un dominican) și tocilar al unei imigrante dominicane într-un ghetou din Statele Unite, pasionat de romane cu vrãjitori, benzi desenate, SF și jocuri pe calculator, cu perpetue frustrãri sentimentale și sexuale, respins de ceilalţi pentru modul lui ciudat de a aborda lumea cu imaginaţia exacerbatã de poveștile fantastice în care își petrece mai tot timpul și care visazã sã devinã Tolkien-ul Republicii Dominicane.
Cartea oscileazã între Statele Unite cu diaspora dominicanã și Republica Dominicanã cu cei care încearcã sã supravieţuiascã regimurilor politice de o violenţã extremã.
Ce mi-a plãcut cel mai mult în „Scurta și minunata viaţã a lui Oscar Wao” sunt unele motive cu implicaţii, semnificaţii foarte percutante:
-paginile albe: apar uneori lipsuri în povestire, goluri descrise ca „pagini albe” care trebuie completate de cititor cu propria interpretare sau care ar cuprinde unele episoade teribile din dictatura lui Trujillo pe care oficialitãţile le-au anulat (inclusiv presupusa carte despre regim scrisã de Abelard, bunicul lui Oscar, posibila sursã a nenorocirilor atrase de blestem).
-mangusta: un animal la care eu nu mã așteptam sã aibã cine știe ce implicaţii supranaturale, dar se pare cã sunt o ignorantã și descrierea apariţiilor sale în roman este de-a dreptul fascinantã
-meta-referinţele literare: Marquez, desigur, cu al sãu Macondo; dar și Conrad cu „Heart of Darkness” (pe care o descoperiţi chiar la finalul romanului ca o reflecţie în oglindã –este o afirmare a frumuseţii, în ciuda tuturor violenţelor și a terorii), alãturi de nenumãratele trimiteri la lumea cãrţilor SF sau fantasy.
Descrierea mamei:
„Furia ei umplea casa cu un fum greu, înãbușitor. Intra peste tot, în pãrul și în mâncarea noastrã, precum cenușa nuclearã despre care ne povesteau la școalã cã se va așterne într-o zi moale ca zãpada."
Diferenţe rasiale:
„Așa sunt albii. Pierd o pisicã și asta se dã la toate buletinele de știri, dar noi, dominicanii, pierdem o fiicã și poate cã nu ne anulãm nici mãcar programarea la salonul de cosmeticã.”
Grandomania lui Trujillo:
„In ceea ce privește graniţa fluidã, din punct de vedere istoric, a ţãrii cu Haiti [...]ratatul Hoţ de Vite a devenit asemeni Doctorului Gull Din Iad; îmbrãţișând crezul Arhitecţilor Dionisieni, el aspira sã devinã un arhitect al istoriei și prin ritualul îngrozitor al tãcerii și al sângelui, al machetei și perejil-ului, al întunericului și negãrii, le-a impus ţãrilor o graniţã adevãratã, o graniţã care existã dincolo de hãrţi, care e gravatã direct în istoriile și imaginaţiile oamenilor.”
Concluzia amarã a Lolei, sora lui Oscar:
„Lola a jurat cã nu se mai întoarce niciodatã în ţara aceea groaznicã. Intr-una din ultimele noastre nopţi ca novios a spus: Zece milioane de Trujillo, asta suntem cu toţii.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu