Chris Andersen -"Coada lunga. De ce viitorul in afaceri inseamna sa vinzi cate putin din toate"

Formatul de benzi desenate pentru best seller-uri dintr-acestea cu idei economice este cel mai fericit posibil. Ar trebui să fie disponibil pentru toate cărţile de acest gen. Pornind de la exemplul Amazonului sau al Netflixului, Chris Anderson explică evoluţia comerţului către produse de nişă alături de hituri, mai ales dacă produsele sunt în format digital, unde cheltuielile de depozitare şi de livrare sunt mici, ceea ce permite şi punerea la dispoziţia clienţilor a unor produse aşa zis de nişă, care se adresează unui grup restrâns întrucât nu mai contează limitările fizice ale prezentării produsului pe raft şi al transportului până la client acasă. El nu consideră că piaţa de nişă înlocuieşte marile succese la public, ci doar vede o coexistenţă fericită a celor două tipuri de produse. Asta ca să nu mai spună toţi cârcotaşii că internetul a adus numai nenorociri.
Coada lungă înseamnă lista imensă de produse care pot fi oferite on-line, îndeosebi în format digital, rolul distribuitorilor fiind mai ales pentru a-i ajuta pe clienţi să găsească ceea ce-i interesează. Aşa apar rating-urile, promovarea pe facebook, bloggeri etc. Cartea explică mai multe aspecte ale fenomenului: care sunt regulile pe care să le respecte un site care vinde produse de tipul cozii lungi, de ce oamenii oferă online gratuit anumite produse, care este legătura dintre uşor accesibil şi de calitate, de ce coada lungă este un model financiar valid, cum legea 80/20 nu conţine tocmai proporţiile care trebuie, cum rămân clienţii motivaţi să cumpere în faţa unei game extraordinar de largi de produse.
Dacă şi traducerea ar fi fost niţel mai bună, lucrurile chiar ar fi faine cu această cărţulie.
Citatul meu preferat: "Oricine citeşte online şi nu şi-a lărgit orizontul cultural fie a găsit un colţ extrem de sterp al blogosferei, fie are nevoie de un curs de recapitulare a sensului hyperlink-urilor."

Oliver Sacks -"On the Move. A Life"

Faima neurologului Oliver Sacks a explodat anul trecut, evident, după moartea lui.
Dacă e să ne uităm la învăţământul românesc, e de înţeles că nu l-am găsit menţionat prin facultate, unde pasiunile descriptive, înclinaţia către anecdoticul afecţiunilor neurologice nu sunt considerate demne de o abordare ştiinţifică riguroasă, unde teoriile trebuie să domine totul, această onorabilă tendinţă de a trece dincolo de tabloul simptomatic pentru formularea principiilor universale ghidându-ne drumul spre culmile măreţe ale ştiinţei. Pe lângă aspectele personale, autobiografice din "On the Move", vom descoperi un practician care vede în descrierea şi analiza cazurilor particulare cu afecţiuni neurologice bizare punctul de plecare, esenţial, pentru conturarea unei abordări neurologice terapeutice şi teoretice la fel de valide ca şi cea generată de demersul invers, puternic centrat pe abstractizare, pe conturarea de modele teoretice, de structuri general explicative. Mă gândesc că poate aş fi avut şi eu o şansă în psihologie dacă aş fi întâlnit profesori la fel de curajoşi care să se desprindă de mondenitatea ştiinţifică şi să ia în considerare şi alte metode, să treacă înainte de lecturile de secol 20 în speranţa de a găsi, poate, nişte legături cu scrieri şi observaţii vechi, dar a căror actualitate să-ţi pună un semn de întrebare dacă nu cumva acolo este un aspect care merită aprofundat.

In fine, aceasta este mai mult o idee din carte care a rezonant cu experienţa mea. Dar, lăsând la o parte obsesiile şi ideile mele fixe, autobiografia lui Oliver Sacks ne dezvăluie o persoană surprinzătoare pentru un clinician neurolog, pasionată de moluşte şi de plante atavice, care s-a ambiţionat să bată un record american la ridicarea de greutăţi, mereu în mişcare (bineînţeles) în lungul şi latul mai multor ţări pe motocicletele lui mult iubite, care se simte mai bine în/sub apă decât pe pământ, pentru care scrisul este un act definitoriu, existenţial.

"I spent a few days in New York, and then the open road beckoned me. I covered thousands of miles in my slow, erratic return to California. The roads were wonderfully empty, and going across South Dakota and Wyoming, I would scarcely see another soul for hours. The silence of the bike, the effortlessness of riding, lent a magical, dreamlike quality to my motion.
There is a direct union of oneself with a motorcycle, for it is so geared to one’s proprioception, one’s movements and postures, that it responds almost like part of one’s own body. Bike and rider become a single, indivisible entity; it is very much like riding a horse."

Este o poveste de viaţă fascinantă, cu un om care, deşi nu a excelat într-un domeniu, a adus o contribuţie autentică la dezvoltarea acestuia şi (iar aceasta este una din slăbiciunile mele, după cum am spus şi la Stephen Hawking) la deschiderea lui către publicul larg.

"The act of writing is itself enough; it serves to clarify my thoughts and feelings. The act of writing is an integral part of my mental life; ideas emerge, are shaped, in the act of writing. [...]
I am a storyteller, for better and for worse. I suspect that a feeling for stories, for narrative, is a universal human disposition, going with our powers of language, consciusness of self, and autobiographical memory. The act of writing, when it goes well, gives me pleasure, a joy, unlike any other. It takes me to another pace –irrespective of my subject- where I am totally absorbed and oblivious to distracting thoughts, worries, preoccupations, or indeed the passage of time. In those rare, heavenly states of mind, I may write nonstop until I can no longer see the paper. Only then do I realize that evening has come and that I have been writing all day.
Over a lifetime, I have written millions of words, but the act of writing seems as fresh, and as much fun, as when I started it nearly seventy years ago."

Andreea Răsuceanu -"Bucurestiul lui Mircea Eliade"

Andreea Răsuceanu realizează o lucrare foarte bine documentată (dacă vreţi bibliografie în domeniu, aceasta este cartea pe care o căutaţi) pentru a analiza modul în care realitatea geografică a Bucureştiului este reflectată şi transformată în opera lui Mircea Eliade şi evidenţiază modul în care elementele geografico-urbane capătă sens în contextul unul roman, al unei nuvele etc.
Dar să nu vă aşteptaţi la o lectură aridă şi pretenţioasă. Stilul cărţii evită toate preţiozităţile de vocabular care minează mesajul multor cărţi asemănătoare scrise de români (la noi, din păcate, mulţi consideră că dacă foloseşti nişte termeni de trebuie să fi citit cel puţin jumătate din lista de filosofi ca să-i înţelegi asta înseamnă că ai produs ceva profund), dar vine cu unele perspective foarte interesante şi cu miez despre combinaţia dintre spaţiu real şi imaginar în limitele creaţiei literare. Pe lângă inserarea analizei specifice aplicate la opera lui Mircea Eliade în contextul teoretic general al relaţiei dintre spaţiu/geografie şi literatură, Andreea Răsuceanu realizează şi paralele literare între abordarea lui Mircea Eliade şi cea a altor scriitori non-români.

In analiza strictă a elementelor spaţiale sunt trecute în revistă spaţiul de graniţă, intersecţiile, diferenţa de atmosferă între bulevard şi stradă ("dacă bulevardul impune o atitudine determinată, conferind conduitei umane un anumit grad de teatralitate, de emfază [...], strada este spaţiul unde uniformizarea, ordinea impusă în mod artificial de bulevard dispare, iar omul îşi recâştigă libertatea"), spaţiul interior cu detalii ca ferestrele, oglinzile, tablourile, uşile, toate amplificând semnificaţia scenelor şi a personajelor.
 Sunt interesante şi observaţiile privind motivul călătoriei cu trenul, cu maşina sau cu tramvaiul:
"Dacă în romanele "urbane" ale lui Eliade,funcţia tramvaiului e de a marca graniţe sociale, de a opera distincţii în perimetrul oraşului, dezvăluind în ce măsură geografia acestuia, aşa cum este ea recreată în interiorul romanului, e relevantă pentru dinamica narativă, în proza fantastică rolul său e unul simbolic, prezenţa acestuia fiind un indiciu al trecerii de la o stare a conştiinţei la alta. Mijloacele de locomoţie (automobile, tramvaie, trăsuri) pot juca, în romanele "urbane" ale lui Mircea Eliade sau în proza fantastică, roluri diferite: acestea pot fi un însemn al modernităţii, care să vorbească despre emanciparea oraşului şi a locuitorilor lui, dar şi simboluri psihopompe."

Sunt cercetate motive literare pe care le ştim cu toţii din scrierea lui Eliade, cum ar fi labirintul cu căutarea semnelor pentru "elaborarea unor tehnici de orientare şi, implicit, de construire a spaţiului sacru" (cum avem şi la Cărtărescu), sau sirena din timpul grevelor de la uzinele Griviţa, sau podul caselor cu secretele lui sumbre. "[…]bună parte din opera literară a lui Eliade are drept cadru un Bucureşti labirintic, ce propune personajelor trasee iniţiatice marcate de semne misterioase, care conduc spre spaţii privilegiate ce camuflează de fapt porţi către o altă dimensiune a lumii, instituind astfel o geografie simbolică şi propunând, drept matrice a labirintului textual, un alte, topografic."

Dar eu am găsit şi lucruri (poate şi din perspectivă personală) necunoscute înainte, cum ar fi ideea urcării cu liftul la etaje imposibile (e un vis pe care eu îl am destul de frecvent) pentru clădirea în care te afli (clădirea are 10 etaje, iar liftul îţi arată că urcă pe la etajele 12, 14, 17...).
De asemenea, apare spaţiul tranzitoriu al hotelului, ca în cărţile lui Murakami.
Am ajuns să descopăr şi un rol cu care mă identific: mystagogul -"existenţa este, pentru cei blestemaţi să încheie istoria unei stirpe, o tragedie, iar rolul ultimului vlăstar este cel al Corului antic, martor impasibil al întâmplărilor, atotştiutor dar aflat sub interdicţia oricărei participări."

Pentru cititorii îndrăgostiţi de Mircea Eliade, carte cuprinde, poate, şi unele idei deja cunoscute privind specificul atât al fantasticului, cât şi al realismului romanelor din diverse lui perioade de creaţie literară, deşi chiar şi aici aduce o privire structurată utilă, dar apar multe perspective noi şi mai ales mi-a plăcut rigurozitatea abordării, amploarea documentării şi efortul de a păstra cartea plăcută pentru un public nu foarte specializat.