Ceea ce la început pare încercarea naratorului, John, de a aduna amintirilor copiilor lui Felix Hoenikker, inventatorul bombei atomice, într-o carte intitulatã "The Day the World Ended", se dovedește a fi mai apoi o incursine într-o nouã religie, Bokononism, fondatã în mod deschis pe minciuni, și descoperirea compusului chimic ice-9, cu urmãri apocaliptice în haotica insulã San Lorenzo.
Deși prostia umanã dã naștere la multe episoade hilare în roman, substratul rãmâne unul destul de serios, Vonnegut sugerându-ne cã ar fi bine sã pãstrãm o atitudine criticã faţã de unele aspecte religioase, sociale, politice propuse ca valori de necontestat.
Dacã cineva este nevinovat și ingenuu la nivel personal, aceasta nu îl absolvã de vina neimplicãrii pentru a împiedica dezastre politice sau știinţifice sã se producã în jurul lui. Trãim într-o perioadã istoricã în care suntem nevoiţi sã cãutãm sã înţelegem consecinţele actelor la care suntem spectatori și sã intervenim atunci când ele devin nocive.
Metafora leagãnului pisicii (acel joc în care o aţã este încurcatã sub diverse forme între degetele de la cele douã mâini) sumarizeazã lipsa de sens a multor idei preluate de-a gata din moralã, religie, politicã:
"No wonder kids grow up crazy. A cat's cradle is nothing but a bunch of X's between somebody's hands, and little kids look and look and look at all those X's . . .
No damn cat, no damn cradle."
Aceste iluzii și minciuni conteazã atât timp cât nu ne dezumanizeazã, cât nu ne duc la comiterea de atrocitãţi, cât ne fac mai buni, mai cooperanţi, mai toleranţi. Altfel, ar fi bine sã le ocolim și sã le relevãm ca dãunãtoare atunci când le observãm la alţii.
I-ai frecventat pe post-moderniștii (ăsta-i termenul, nu?) americani (Pyhcon, Gaddis, Burroughs, John Barth, Ballard etc.)?
RăspundețiȘtergereDoar pe Pynchon. Este lupta mea literara personala. Pe teritoriul american, ca asa mai am alte lupte prin alte tari.
ȘtergerePrin lupte literare înțelegând anevoioase, dar asidue, incursiuni în texte ale căror alăturări stranii de cuvinte frizează asimilarea lor cu atât de captivantele hieroglife? Dacă acesta e cazul, atunci cred că lupta este zadarnică, căci, în măsura în care textul a fost determinat, prin sesiuni succesive de tortură sintactică, lexicală, semantică etc., acesta nu-și va dezvălui niciodată sensurile cu atâta acribie escamotate de-un autor care, după toate evidențele, suferea de-un complex legat de posteritate. E firesc. Nimic nu asigură un viitor mai prodigios decât obscuritatea, decât ermetismul și ambiguitatea, echivocul și sibilicul. Poate că Mallarmé avea dreptate când spunea că „lumea a fost creată pentru a sfârși într-o carte”, și literatura care nu subscrie la ideea nocivă că scrisul trebuie neapărat să fie un mesaj inteligibil, este eminamente pură, aceasta nerealizând contaminarea cu mediul extern, atât nucleul cât și citoplasma ei fiind inerent originale, deoarece subiectivismul este singura metodă de-a asigura integritatea unei lucrări, și eschivarea ei de direcțiile macro-cosmosului.
ȘtergereLiteratura nu trebuie să comunice nimic, nu trebuie să fie circumscrisă unui dialog, exact în aceeași măsură în care autorul nu trebuie sechestrat de cititor pentru a spune limpid care-i sunt adevăratele intenții. „Arta de a fi dificil” egalează, cred, conceptual, țelul suprem de-a plăsmui o operă (ce cuvânt emetic!) purgată de rezidurile unei lumi externe eului din care erupe la suprafață, sau din contră, în cele mai tenebroase adâncimi unde absența radiațiilor solare conservă intact sensul ce se camuflează în propriul său habitat ininteligibil.
E-un lucru bun, totuși, că numești parcurgerea anumitor texte lupte, deoarece astfel, cel puțin, se manifestă sensibil prezența unui spirit ce se mulează pe necesitățile cărții, ce i se supune și se deprinde cu efortul pe care îl reclamă, în loc să protestezi împotriva scrierilor dificile, care au ales (pentru că literatura se creează pe ea însăși) să nu evolueze într-un trivial și accesibil dialog cu toți cititorii neavizați.
Cred cã trebuie sã stabilim de la început cã discursul nostru nu este la același nivel (eu neavând o practicã declarativã la fel de bine pusã la punct ca în cazul tãu). Dar sã revenim la subiect, unde eu simt nevoia de nuanţãri. In primul rând, gradul de abstractizare și opacitate al unui text este relativ, în funcţie și de cititor. Apoi, simplitatea și ușurinţa în comunicarea unor idei, abordãri artistice etc. nu sunt o garanţie a unei literaturi interesante (ceea ce e adevãrat și pentru contrariu). Balzac sau Zola (vorbesc de preferinţele mele) sunt doi scriitori foarte buni, dar dacã e sã te uiţi la un Coelho, de exemplu, acolo lucrurile nu mai stau chiar atât de bine, deși nu cred cã e cineva care îl considerã pe Coelho un scriitor dificil. Si nu mã refer numai la clasici, mai sunt Murakami, Barnes, Rushdie sau Ian McEwan care nu au un stil alambicat, au un mod de a comunica foarte curat, deschis. Presupun cã și toleranţa cititorilor faţã de un text intrã în joc. Eu mã plictisesc la lecturi cu un mesaj evident. Mã plictisesc și la cãrţi cu acţine, de altfel. Desigur, în final, este o chestiune de gusturi, de evoluţia lor, de a descoperi ceva nou. De Pynchon, într-adevãr, încã nu prea știu ce sã cred. Dar mã încãpãţânez sã-l înţeleg (deși aici e probabil și greșeala mea cã am început cu V.) pentru cã am mai pãţit o datã sã dau la o parte un scriitor care mai târziu a ajuns printre preferaţii mei: William Faulkner. Mã gândesc cã ţine și de maturitatea literarã pe care o ai în momentul în care citești o carte. Dacã dificultatea unui text nu-l face neapãrat interesat (sau valoros sau plãcut), simplitatea lui, cu atât mai puţin. Cred cã am mai mulţi scriitori cu un stil simplu și transparent care nu mi-au plãcut, decât invers. Infinite Jest mi s-a pãrut o mega-revelaţie literarã, deși estimez cam 6-7 lecturi pânã când îi înţeleg implicaţiile. Poate cã este și o dozã de gratuitate în a citi doar pentru a vedea moduri neobișnuite de a transpune idei, realitãţi, percepţii. Dar nici eu nu înţeleg pescuitul sportiv, fotbalul, shopping-ul, jocurile video și alte activitãţi care îi ţin pe oameni în formã, mental sau fizic.
Ștergere