Thomas Pynchon - "V."

Când a luat Bob Dylan Nobelul de anul acesta, mulţi au început sã deplângã amarnic viitorul sumbru al literaturii, luându-l, printre alţii, ca exemplu și pe Pynchon care ar fi meritat premiul mai mult decât repudiatul bard. Eu cred cã Nobelul este mai puţin un premiu de valoare literarã, cât unul de valoare umanã, iar scriitorii laureaţi trebuie sã fie accesibili publicului larg pentru ca mesajul lor sã ajungã la cât mai mulţi oameni. Or, Pynchon este la galaxii distanţã de un a fi un scriitor accesibil. Eu nu-i vãd pe oameni înghesuindu-se sã citeascã pânã la capãt o carte de-a lui.

"V." nu are o poveste, un subiect în înţelesul tradiţional. Am putea sã-l luãm ca punct central pe Herbert Stencil, îngropat în dovezi istorice și texte academice, care se aflã în cãutarea lui V., mai mult un concept nedefinit decât un loc sau o persoanã anume (chiar dacã în roman apare și Vheissu, Valetta, Venus, Veronica, Vera, chiar și femeia numitã direct V.). Dar asta este doar o aparenţã.
In paralel se desfac o multitudine de alte linii narative. Avem o înșiruire de evenimente istorice legate cumva de cãutarea lui Stencil. Apoi este Benny Profane (un personaj mult mai prezent decât Stencil), un veteran de Marinã, care trece prin tot felul de peripeţii profesionale (la un moment dat vâneazã crocodili prin canalizarea din New York), sexuale, infracţionale.
Dacã Stencil e preocupat sã dea sens vieţii, sã caute tot felul de înţelesuri pentru ce i se întâmplã, Profane nu-și pune întrebãri despre propria existenţã, se aruncã cu capul înainte în tot felul de trãsnãi, se împrãștie în experienţe diverse care nu pot alcãtui un tot oricât te-ai strãdui.

Probabil cã romanul lui Pynchon trebuie luat ca atare, fãrã sã-ţi baţi capul sã analizezi excesiv unele aspecte. Conceptul de V. pare sã aibã potenţialitãţi asociative cu atâtea elemente din carte încât își pierde orice specificitate. Chiar te întrebi pânã la urmã ce cautã Stencil? Cu cât înaintezi în carte, cu atât V. devine tot mai multe lucruri, este legat(ã) de tot felul de evenimente ciudate, scapã tot mai mult unei descoperiri pentru cã se pierde în nenumãrate posibilitãţi. E mai ușor sã mergi cu valul decât sã încerci sã înţelegi cum de-a ajuns povestea în Egipt sau cine sunt toate numele alea noi care apar brusc, într-o negare totalã a continuitãţiii spaţiale, temporale, narative.

"As spread thighs are to the libertine, flights of migratory birds to the ornithologist, the working part of his tool bit to the production machinist, so was the letter V to young Stencil. He would dream perhaps once a week that it had all been a dream, and that now he’d awakened to discover the pursuit of V. was merely a scholarly quest after all, an adventure of the mind, in the tradition of The Golden Bough or The White Goddess.
But soon enough he’d wake up the second, real time, to make again the tiresome discovery that it hadn’t really ever stopped being the same simple-minded, literal pursuit; V. ambiguously a beast of venery, chased like the hart, hind or hare, chased like an obsolete, or bizarre, or forbidden form of sexual delight. And clownish Stencil capering along her, bells ajingle, waving a wooden, toy oxgoad. For no one’s amusement but his own."