sâmbătă, 2 septembrie 2017

Alina Nedelea -Soseaua Catelu 42

Una din marile curiozitãţi ale vieţii mele este cum aş fi fost eu dacã aş fi prins mai mult din comunism. Imi place sã cred cã aş fi fost ca personajul din cartea Alinei Nedelea. Când am citit faimoasa "Exuvii" nu am fost deloc impresionatã şi am spus cã e o carte pe care aş putea sã o scriu şi eu. Ei bine, "Soseaua Cãţelu 42" este o carte pe care mi-ar fi plãcut sã o pot scrie eu.
Autobiografia ficţionalã este scindatã de momentul Revoluţiei, cu inocenţa perceperii sordidului comunism, urmatã de cinismul unei adolescente şi tinere care se încãpãţâneazã parcã sã treacã prin toate chestiile nasoale venite cu o libertate nesperatã pe care nu ştie sã o gestioneze.
Deşi cartea face exces de naraţiune, de acţiune, de anecdoticã, faptul cã am rezonat personal cu povestea a însemnat mult pentru mine şi am putut trece peste necioplirile punctuale ale textului. Este o carte cu impact mai mult sentimental decât literar, dar şi ãsta e un mare mare merit.

"Mama mea iubitã are aceastã problemã: râde tare şi tot timpul cu gura larg deschisã, iar eu nu am înţeles niciodatã dacã ea ştie sau pur şi simplu o doare în cot cã are o gaurã mare, mai lungã de partea stângã din pricina a trei mãsele cãzute. Iar eu nu am avut niciodatã curajul sã-i mãrturisesc cã ãsta e motivul pentru care râsul ei e aşa de molipsitor. Pentru cã, de câte ori râde, vãd doi ochi trişti, un nãsuc obraznic, o gurã mare, deschisã, iar eu fixez gura aia cu interesul dentistului. Când râde, mama mea aratã ca un clovn şi, privind-o, nu reuşesc sã rãmân serioasã mai mult de douã secunde, pentru cã hohotele ei mã molipsesc şi pe mine."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu