Triburi primitive (de vânãtori şi culegãtori) pe teritoriul Poloniei de azi îşi disputã supremaţia resurselor prin conflicte recurente. Situaţia se calmeazã prin iubire (aka cãsãtorie de pace) şi apariţia înţeleptului (evident un evreu) care îi educã pe oameni şi (ceea ce este mai important) pe copii, învãţându-i diverse chestii deştepte, dar mai ales scrisul/cititul. Si aşa de la barbarism se ajunge prin magia învãţatului la un grad decent de civilizaţie. Pânã când apare un misionar creştin. Iar finalul cãrţii e foarte dubios.
Deşi forţa povestirilor lui Singer se simte chiar şi aici, are acelaşi stil de a atenua din oribilitatea unor episoade dure prin stilul obiectiv de a le relata, sunt prezente şi remarcile rãutãcioase la adresa unor preţiozitãţi filozofice, totuşi cartea e slãbuţã, plictisitoare, stângace, iar sfârşitul nu are nici un dumnezeu.
Inceputul:
"Povestea începe -când oare? Calendarul roman încã nu era cunoscut pe pãmântul numit Polonia. Tara era împãrţitã în multe regiuni, în mici aşezãri de pãgâni care se închinau la diferite zeitãţi. Agricultura era cunoscutã, dar nu se practica prea mult. Bãrbaţii vânau şi pescuiau, iar femeile cãutau rãdãcini şi, cu puţin efort, culegeau fructe, pe care pãmântul le dãruia din belşug. Se spunea cã, în timp ce numãrul oamenilor creştea, cel al animalelor din pãdure şi al peştilor din râuri şi lacuri scãdea. Se mai zvonea cã, în locuri îndepãrtate, pe undeva în lungul Vistulei, mulţi oameni cultivau pãmântul arând, semãnând, cosind, treierând. Işi spuneau polonezi, deoarece în limbal or pola însemna camp."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu