Uzodinma Iweala -"Fiarele n-au patrie"

O carte durã despre copiii soldaţi din Africa, un amestec puternic de inocenţa neînţelegerii morţii şi violenţei, afecţiunea oferitã de abuzatori, singura posibilã, şi nostalgia întoarcerii la propria familie ucisã de chiar şefii paramilitari ai cãror autoritate o respectã şi o invidiazã copiii. Situaţiile limitã nu sunt analizate rational pentru cã protagoniştii nu au încã maturitatea necesarã, dar sunt simţite instinctiv, la un nivel aproape animalic, foarte percutant pentru cititor. Realitatea acestor copii forţaţi sã ucidã în numele unei politici pe care ei nu o pot înţelege este crudã, plinã de mizerie, foamete şi moarte inutilã. Vocea personajului principal, micul Agu cãruia nici mãcar nu i s-a dat o armã pentru cã era prea grea pentru el, aşa cã trebuie sã lupte cu un cuţit, este teribilã.

Inceputul:
"Incepe aşa. Simt mâncãrime parcã insectile se târãşte pe pielea mea şi apoi capul începe sã mã furnace chiar între ochi şi apoi vreau sã strãnut fiindcã mã mãnâncã nasul şi apoi aer îmi suflã direct în ureche şi aud lucruri atât de mult: ticãit de insecte, sunet de camion care mârâie ca un fel de animal şi apoi pe cineva care zbiarã OCUPATI-VA IMEDIAT POZITIA! REPEDE! REPEDE! MISCATI-VA RAPID! MISCATI-VA RAPID, HAI! cu o voce care îmi atinge corpul ca un cuţit."

Roald Dahl -"Charlie and the Chocolate Factory"

O carte pentru copii foarte amuzantã, care te prinde chiar şi dacã eşti adult. Eu am avut varianta audiobook şi m-a ajutat mai mult sã intru în atmosferã şi sã-i apreciez umorul şi dinamismul. Este cartea perfectã de cadou pentru copiii de 7-10 ani dacã vreţi sã-i atrageţi spre lecturã.
Este povestea a cinci copii care câştigã un tur prin minunata fabricã de ciocolatã a excentricului domn Wonka. Charlie este un copil sãrac, dar dintr-o familie unde are parte de multã dragoste şi unde a fost crescut cu foarte mult bun simţ, spre deosebire de ceilalţi 4 copii cu care viziteazã fabrica.
La început este puţin suspans pânã când Charlie gãseşte biletul câştigãtor pentru a fi primit la fabricã. In timpul vizitei se întâmplã foarte multe chestii aiurite şi amuzante, chiar dacã pe alocuri puţin cam dure (dar na, nu trebuie sã fim chiar politically correct mereu, ar trebui sã ne permitem sã fim rãutãcioşi din când în când). Iar finalul este unul fericit, aşa cum le place copiilor.

Bernard Malamud -"Tablourile lui Fidelman"

O carte cu un ritm inegal, unde lucrurile o iau razna în cel mai nebunesc mod cu putinţã (şi nu sunt convinsã cã în sensul bun al cuvântului).
In principal, este vorba despre eşecul ca artist şi implicaţiile pe care aceasta le are la nivel personal, mai ales în ce priveşte sãnãtatea mentalã. Arthur Fidelman, un tânãr evreu din Bronx, se mutã în Italia pentru a-şi desãvârşi talentul de pictor. In afarã de pasiunea lui pentru picturã, Fidelman e cam dus cu pluta, iar modul lui de a aborda relaţiile cu ceilalţi este complet aiurea.
Este foarte greu de urmãrit firul cãrţii, apar tot felul de falii literare dubioase între diversele pãrţi, pare cã scriitorul nu s-a întors la final ca sã lucreze puţin la coerenţa celor bãgate în chestia asta pe care am putea-o numi roman doar ca sã-i spunem cumva.
Mai este şi problematica evreiascã reflectatã super bizar în interacţiunile lui Fidelman cu un şi mai ciudat personaj, Susskind, un imigrant evreu care locuieşte în ghetou. Si pentru cã apare şi o dilemã privind propria sexualitate, unde sunt amestecate şi mama şi sora lui Fidelman, alãturi de un personaj homosexual… chiar nu mai înţelegi nimic.
Mesajul acestei cãrţi mi-a scãpat în mod cert. Si lectura m-a obosit teribil. Dacã sunteţi în cãutarea unei cãrţi care sã vã punã la încercare, Tablourile lui Fidelman este o bunã recomandare în acest sens.

Inceputul:
"Fidelman, pictor ratat, dupã cum singur mãrturiseşte, venea în Italia ca sã lucreze la un studio critic asupra lui Giotto, al cãrui capitol introductive îl purtase peste ocean într-o servietã nouã din piele de porc, acum ţinutã strans în mâna transpiratã. La fel de noi mai erau şi pantofii lui vişinii cu tãlpi de cauciuc, costumul de tweed pe care-l purta în ciuda soarelui de sfârşit de septembrie, ce dogorea pieziş pe cerul roman, cu toate cã avea-n bagaj încã unul mai subţire, precum şi o cãmaşã din polyester, plus un set de lenjerie de corp de bumbac în amestec cu lycra, ce se spãla uşor şi repede, numai bunã de luat la drum lung."